There is always a way to be better.

Cosmin Alexandru [Old] | There is always a way to be better.


Despre bucuriile (încă) simple

Din: 14 May 2009

Acum câteva săptămâni, la recomandarea lui Gabriel Liiceanu am cumpărat cartea de debut a lui Constantin Noica, “Mathesis sau bucuriile simple”, în ediţia princeps, din 1934, de la un anticariat de lângă Universitate. Nu mă pricep la filozofie, nu sunt un cunoscător al lui Noica, aşa că, deşi el denumeşte bucuriile pe care le descrie ca fiind simple, pentru mine nu a fost deloc o lectură simplu de parcurs, de înţeles sau de acceptat.

În aceeaşi perioadă în care citeam cartea, lucram la crearea blogului, în care plănuiam să includ o secţiune în care să postez fragmente – din ceea ce citesc – care lasă asupra mea o amprentă aparte. Mi se întâmplă destul de frecvent să dau peste pasaje care fie mă pun pe gânduri, fie mă luminează într-un loc în care căutam lumina de mult, fie îmi confirmă o credinţă, fie mi-o pun sub semnul întrebării, fie îmi plac pur şi simplu pentru că redau un gând frumos, bine articulat. Mi-am dorit să prelungesc viaţa şi efectul acestor pasaje propunându-le şi altora.

Într-una din serile trecute, în timp ce introduceam în laptop unul dintre pasajele care m-au marcat din cartea lui Noica, au venit lângă mine cei doi băieţi ai mei, Andrei de 12 ani şi Mihai de 11. M-au intrebat: “Scrii la blog?” Am zis “da, într-un fel. Scriu nu un text al meu, ci un paragraf care mi-a plăcut foarte mult, dintr-o carte pe care o citesc, şi pe care vreau să-l pun pe blog.”. “Cum adică?” m-a întrebat unul dintre ei. Şi, ca să lămurim lucrurile, le-am arătat primul fragment pe care îl introdusesem, de la pagina 25. El zicea aşa:

“Alături de noi, în lume, sunt lucruri multe, însufleţite şi neînsufleţite. Ele nu văd şi nu înţeleg. Dar dacă într’o zi ar înţelege, cu siguranţă ar râde puţin de noi. Iar dincolo de lume stă un zeu vesel, care înţelege cu adevărat lucrurile şi râde cu adevărat.”

Iar apoi le-am explicat interpretarea mea. Dintre mai multe înţelesuri posibile, l-am ales pentru ei pe acela în care Noica ne îndeamnă să nu ne mai luăm aşa în serios, să nu mai fim aşa încruntaţi şi încrâncenaţi, ca şi cum greutatea lumii ar sta tot timpul pe umerii fiecăruia dintre noi. ‘Să fim aşa, mai veseli, ca voi” şi m-am uitat la ei zâmbind. Să ne trăim viaţa un pic mai relaxat, ca să ne putem bucura de ea.

Cel mic a zis: “Super tare!”. Cel mare s-a uitat la mine cu o lumină în privire şi a exclamat: “Îl vreau status pe mess!” Nu ştiu cum mi-ar descrie ei faţa, dar mie mi-e foarte greu, pentru că îmi căzuse complet.
Cum eu n-am mess, i-am trimis textul pe email ca să şi-l pună status. Iar statusul meu interior a ramas într-un extaz dubitativ tot restul serii. Cum se produsese scurtcircuitul acesta neverosimil între un text al lui Noica şi entuziasmul unui copil de 12 ani? Ce a fost atât de simplu încât m-a luat cu totul prin surprindere?

Şi atunci m-am gândit la lumea care-i înconjoară, care mă înconjoară. Pesemne că lumea asta pune o presiune teribilă pe ei să se ia prematur foarte în serios, excesiv de în serios, dacă o invitaţie la o naturaleţe reconfortantă i-a marcat atât de pregnant.

Poate că ce văd ei pe stradă, la şcoală, la televizor e o lume despre care noi nu mai ne dăm seama cât e de lipsită de viaţă veritabilă, de bucuria vieţii în sensurile ei simple şi curate. Poate că, până la urmă, îi afectează şi pe ei cumva avalanşa de talk-show-uri, ştiri, articole şi declaraţii vituperante, în care derizoriul, grotescul, înjurătura, scrâşnirea, răstirea şi impostura arogantă compun lumea dintre noi. Pentru că, de multe ori, când stăm în faţa televizorului, aceea e lumea dintre noi, în acel moment.

Cred că oamenii se nasc să fie veseli. Nu văd alt motiv pentru care suntem înzestraţi cu darul de a zâmbi. Şi totuşi, în România, o specie aparte tinde să preia poziţia dominantă şi majoritară – homo rictus. Îl vezi în prime-time, în ziare, în trafic, la biserică, la ghişeu, la catedră, la spital, de multe ori şi la bal.

E greu să creezi lucruri de adevărată valoare în preajma lui homo rictus. Nu-ţi vine. Pentru că nu te poţi bucura de ce ai creat şi nu-i poţi bucura nici pe alţii. E nevoie de starea de bună dispoziţie, de buna aşezare între cei din jur, ca să poţi fi bun în ce eşti sau în ce faci.

Or, starea asta pare că începe să aibă nevoie de protecţie specială. Trebuie păstrată precum aerul curat sau apa curată. Nu mai rezistă natural, de una singură. Trebuie să o ferim, în mod programatic, de asaltul urâtului, al proastei dispoziţii şi al proastei creşteri.

Devine complicat să ne trăim bucuriile simple. Ceva tinde să lipsească din ce în ce mai mult din spaţiul public românesc. Firescul. 

După Iliescu, Constantinescu şi Băsescu, aş vrea să-l votez pe Firescu preşedinte.



2 Trackbacks/Pingbacks

  1. 19 05 09 10:44

    cosminalexandru.ro | bucurenci.ro

  2. 20 05 09 19:56

    Cosmin Alexandru. Punct ro. - Emi Gal

7 to “Despre bucuriile (încă) simple”

  1. sandu says:

    Ma bucur ca v-ati facut blog si puteti fi citit.
    Scopul principal al mesajului meu este sa va confirm ca sunteti citit si ca nivelul calitativ al comentariilor dumneavoastra este unul ridicat. Lipsa reactiilor la ceea ce scrieti eu zic ca deriva din faptul ca acest blog nu este promovat. Eu l-am descoperit cautind pe google ceva nou despre dumneavoastra ( m-ati impresionat pe vremea urr-ului si apoi v-am urmarit proiectul erisma ). Imi dau seama ca nu va doriti o promovare agresiva dar dat fiind faptul ca dupa parerea mea aveti multe de spus la un nivel calitativ foarte inalt eu zic ca macar cei ce viziteaza erudio.ro sa vada o promovare a acestui blog. Va multumesc si va doresc succes in continuare !

  2. Bianca says:

    Astazi v-am ascultat la conferinta Top Talents povestind aceeasi intamplare. Va marturisesc ca mi-a placut si sa va aud si sa citesc din nou acelasi lucru; Ce interesant ca ati reusit sa distrati publicul incepand cu un citat filozofic si ca, in articol, gasesc niste observatii intr-un limbaj mai pretentios!

    E foarte bine ca va preocupati sa impartasiti si altor oameni o astfel de abilitate, care creste mult valoarea unui om! Sper ca intr-o zi, sa particip la un program extins de training-uri in care sa beneficiez de astfel de abordare. Si pentru ca mai e mult pana eu voi fi manager de top :), va doresc mult succes pana atunci!

  3. Codrut says:

    Un articol foarte frumos.
    Firescul si autenticitatea – 2 subiecte actuale …
    Codrut

  4. Roxana Stanciu says:

    E, uite, dragă Cosmin, că m-am hotărât să-ți răspund pe blog (extrem de nenaturală mi se pare acțiunea în continuare, dar m-a convins un domn înțelept că e mai vizibil așa și, pe de altă parte, poate stârnesc mai multă reacție în jurul articolului/prezentării tale avându-i ca subiect pe domnii Noica și Firescu).
    Tare de tot mi-a plăcut interpretarea citatului, atât de tare încât, riscând eticheta de aroganță și trecând peste ea, am să spun așa: ideea că dincolo de lumea asta, sau de dimensiunea mică în care ne învârtim fiecare, există un zeu vesel, care se amuză de felul serios în care ne strofocăm să fim importanți și ocupați mi se pare o idee de foarte mult bun simț, dar – iertată să-mi fie îndrăzneala – nu peste măsură de originală. Nu intenționez în nici un fel să intru aici în polemică cu admiratorii/cunoscătorii gândirii lui Noica. Mi se pare însă un drum cunoscut și sunt sigură că mulți dintre cei cu care vorbim – și eu și tu și poate, cei care vor citi – au auzit în cercurile lor replica (în variantă argotică, academică sau între): “Cine se crede ăsta de se dă așa important? Chiar crede că se întoarce soarele după el când vorbește?” (aici varianta argotică e cruntă, nepublicabilă în context, face referință la răsăritul soarelui, e-adevărat, dar dintr-un cu totul alt loc decât cel de unde vin cuvintele) sau : “Ăsta/asta prea se ia-n serios.” E evident, cred, pentru orice persoană cu puțin simț al ridicolului, al măsurii și cu minimă auto-ironie, că ne luăm de multe ori prea în serios.
    Și cu asta ajung la ceea ce m-a făcut să scriu: mi se pare foarte puternică și de mare nevoie la noi ideea că “starea de bună dispoziție are nevoie de protecție specială”, pentru că în preajma lui homo rictus e foarte greu să faci lucruri cu adevărat valoroase”. E cu atât mai greu cu cât neamprostia strigată, grosolănia viguroasă și prostul gust peste măsură de răspândit capătă accente de îndreptățire legiferată.
    Pare într-adevăr să devină din ce în ce mai complicat să trăim lucrurile simple. Pentru că, întâi trebuie, nu-i așa?, să protejăm buna dispoziție a fiecăruia dintre noi, să o ajutăm să devină puternică, destul de puternică, încât să amuțească neamprostia, să sufoce grosolănia și să anuleze prostul gust. Iar domnul Firescu pe post de președinte mi se pare cu adevărat să fie și startul și strategia (ca să-mi aduc aminte de un joc de cuvinte de-al tău, poftim)necesare.
    Și cu asta te felicit pentru comentariul la Noica și continui cu un comentariu la comentariu: cum Dumnezeu (pentru creștin-optimiști) sau cum dracu’ (pentru cinic-pansivi, dar egal de inteligenți) să-l găsim pe domnul Firescu, iar apoi – mai abitir decât găsirea lui – cum îl convingem să candideze, pentru ca, în apogeul întreprinderii, să-l facem să se aleagă?
    În punctul ăsta m-a adus – și m-a lăsat acum – articolul tău.
    Mă gândesc că dacă mai multă lume l-ar citi și s-ar gândi la el, dacă l-ar comenta într-o evidentă bună credință și încercând să construiască pe el, starea asta tot mai rară de bună dispoziție, de bucurie pentru ceea ce faci și de bucurie împărtășită cu cei din jur ar putea începe să prindă tot mai mult cheag. Și bunînțeles că e nevoie de mult mai multe cuvinte spuse ca în articolul tău, și mai ales de lucruri făcute în spiritul articolului tău.Sunt sigură de asta, așa cum sunt sigură că, pentru cinici, fraza mea de mai sus sună patetic, și cum de altfel sunt sigură că pentru cei încrezători sună….cum să-i zic?….firesc? Da, FIRESC, desigur. Pentru că firesc mi se pare mai degrabă să zâmbim, decât să arătăm încrâncenați și “cu treabă”, de parcă asta ar fi marca unică pentru inteligență omenească, pentru că firesc mi se pare mai degrabă să fim atenți și calzi, decât nesimțiți și arțăgoși, pentru că firesc mi se pare mai degrabă să ne uităm unul la altul pe stradă sau în trafic (acolo-i încercarea supremă!) ca (la) niște oameni, nu ca (la) niște fiare dezlănțuite.
    Și parcă văd acum, într-un colț , sau e poate doar un reflex de apărare, un drăcușor cinic care începe, cu o acreală ce dă în parapon pe măsură ce capătă glas: “Unde se crede asta cu toate prostiile astea? Cine-i asta care-și imaginează că oamenii trebuie să zâmbească și să fie politicoși din start?” (De fapt cred că și sintaxa frazei și morfologia ar fi diferite, dar nu dezvolt aici).
    Drăcușorului știu clar că i-aș zâmbi și i-aș spune: eu cred asta. Și știi ceva? Și prietenul meu Cosmin crede asta. Și mai frumos decât atât e că nu numai noi doi credem asta. Avem mulți prieteni care știu asta. De fapt toți prietenii noștri știu asta, că altfel nu ne-ar fi prieteni, nu? Și mai cred că și ei au alți prieteni, sau cunoștințe, sau rude care știu asta. Oare câți sunt din ăștia?

    Toate bune,

    Roxana

  5. Petru says:

    “Bucuria este semnul cel mai infailibil al prezentei lui Dumnezeu!” – Pierre Teilhard de Chardin

    Multi uita ca Dumnezeu este prezent, noi suntem cei ce nu-l simtim. Asadar, daca vrem sa-l revelam, tot ce trebuie sa facem este sa fim veseli. :)

  6. Diana says:

    Si totusi nu v-ati gandit ca reactia fiului dvs este tocmai o invitatie spre spiritul ludic? Intocmai cum ati spus, Noica ne indeamna sa ne descretim fruntea, privind viata mai relaxati, parca avand un camp vizual mult mai larg datorita privirii senine. Tocmai acest lucru a vrut sa-l exprime si fiul dvs. Vede graba spre maturizarea ireversibila in colegii si prietenii sai, vede lumea nebuna in care traieste si regasirea in acest citat tocmai acest lucru vrea sa exprime: “Relax! Take it eeeeeaaaaaaasssyyyyyy!”

  7. cos says:

    Te-ai gandit ca poate doar suna “cool”, cu atat mai mult cu cat prezentarea ta ii dadea si un aer profunzime? 😛






↑ Sus