There is always a way to be better.

Cosmin Alexandru [Old] | There is always a way to be better.


Decât un drum

Din: 17 November 2009

(Articol apărut în publicaţia “Decât o revistă”)
Eram cu familia la ţară, la conacul unui foarte bun prieten. Are şi el un băiat, bun prieten cu băieţii mei. Spre imensa bucurie a celor trei copii, el le-a construit un fel de căsuţă într-un copac, un cub de lemn ca un cuib pentru visele lor. Le-a cumpărat pensule, vopsea de diferite culori şi le dă liber la vopsit.

Primii vopsiţi sunt chiar copiii. Apoi, încet, încet, casa şi scara până la ea capătă culoare, sau mai bine zis culori. La un moment dat, copiii declară operaţiunea terminată. Prietenul meu, fost director general de mulţinatională, om cu simţul responsabilităţii şi al lucrului bine făcut, le atrage atenţia că rezultatul nu e chiar perfect. Aproape simultan, băiatul meu cel mic îi răspunde: “Lasă, că nici noi nu suntem perfecţi” iar cel mare zice: “Aşa e, dacă tot facem o treabă să o facem ca lumea.”

Copiii mei sunt speranţa mea pentru poporul român. Acum, poporul român e perfect, dar nu poate face nici o treabă ca lumea. Speranţa mea e că vom putea deveni, la un moment dat, înainte de dispariţia soarelui şi a planetei Pământ, un popor imperfect care face treburile ca lumea.

Uşor de zis, greu de făcut. Sintagma asta, să faci o treabă “ca lumea”, pleacă de la premisa ca restul lumii din jurul tău face treaba bine. Or noi, ca să facem o treaba ca lumea în România, trebuie să ne inspirăm, în primul rând, de la lumea de mai departe. De unde ne apune soarele ar trebui să ne răsară exemplele de urmat. Lumea noastră ar fi mai bună dacă ar fi mai ca lumea. Ca lumea lor.

Dar lumea lor nu e doar ce se vede. Drumul spre curăţenia străzilor trece prin curăţenia din case şi din curţi. Drumul spre zâmbetul către clienţi trece prin zâmbetul către proprii copii. Drumul spre a construi autostrăzi trece prin dorinţa de a construi punţi. Drumul spre a fi ascultat trece prin a asculta. Drumul spre a fi respectat trece prin a respecta.

Ordinea e importantă. Nu putem importa doar rezultatul. Avem nevoie şi de ingredientele felului de a fi care produce aceste rezultate. Ca să ne putem bucura de ele şi să le putem păstra cum se cuvine. Mulţi oamenii se schimbă în bine, îi întâlnesc în fiecare zi, dar pentru că luptă destul de singuri, nu prea apucă să se şi bucure de schimbări.

România e acum blocată. Mi-ar fi plăcut să zic că e blocată în proiect dar neavând nici un proiect de societate, e doar blocată în nimic. O vor debloca doar cei care, în ciuda blocajului general, vor reuşi să-şi deblocheze propriile proiecte de viaţă. Unii plecând, alţii rămânând, alţii plecând şi întorcându-se. Cei care vor putea să se mişte într-un stat care stă.

Pe oamenii aştia îi admir mai mult decât pe oricine altcineva. Mie, ei îmi dau speranţă. Îmi pare rău că nu prea îi văd la televizor, că nu îi văd şi cei care îşi trăiesc viaţa în televizor sau în faţa lui. Dar ei, oamenii ăştia care mută în fiecare zi munţi de neîncredere, cinism şi nepăsare, doar ei ne apropie de o lume mai bună.

Ei îşi educă propriile imperfecţiuni şi le tolerează pe ale altora. Încercă să mulţumească pe toată lumea: şi colegii, şi clienţii, şi prietenii, şi familia. De multe ori se lasă pe sine pe ultimul loc. Totul pentru a trăi sentimentul că au facut o treabă ca lumea. Pe care lumea, la rândul ei, să o aprecieze şi să o recompenseze, fie doar şi cu un compliment.

Suntem la prima generaţie de oameni care experimentează succesul prin muncă, dedicare şi sacrificiu, în capitalismul bezmetic autohton. Ne-am dat cu capul de toţi pereţii ca să apropiem lumea noastră de lumea pe care o vrem a noastră. Să împăcăm orientul standardelor morale pe care le-am moştenit cu occidentul standardelor materiale pe care vrem să le lăsăm moştenire. Deşi un alt fel de moştenire ar fi mult mai valoroasă.

De curând, am dat peste un îndemn al unei psihanaliste renumite, Karen Horney: “Dacă vrei să fii mândru de tine, fă lucruri de care să fii mândru.”. Ea n-a zis cumpără sau adună cu orice preţ lucruri de care să fii mândru.

Lumea la care ne uităm cu dorinţă, lumea occidentalaă, are imperfecţiunile, excesele şi neajunsurile ei. Mai important decât ele are, însă, fundamente foarte temeinice. Nu obiecte, ci valori şi comportamente. Acolo, oamenii se bazează unii pe alţii şi construiesc împreună în virtutea acestei texturi sociale împărtăşite. Ea le dă confort, încredere şi putere. Le dă, în ultimă instanţă, bucuria de a trăi frumos.

Drumul dinspre lumea noastră înspre lumea lor poate fi construit doar simultan cu cel invers. Acum îmi pare că suntem încă în faza de poteci. Plantăm de o parte şi de alta a lor afaceri, şcoli, iahturi, case sau capşuni. Deşi au trecut aproape 20 de ani de când barierele s-au ridicat, n-am reuşit să strângem potecile astea, pe care fiecare ni le construim cu lumea pe care ne-o dorim, într-un drum, ca ştim toţi încotro mergem, şi ca să avem loc din ce în ce mai mulţi.

Suntem pe potecile cele bune, sper să ajungem şi pe drumul cel bun. Ca lumea bună.

Puteţi vedea secţiunea din revistă aici:DecatUnDrum



1 Trackbacks/Pingbacks

  1. 11 12 09 16:28

    Legături #22 | ArTiStul mă semnez

9 to “Decât un drum”

  1. Iulian Boia says:

    Foarte fain articolul, ma regasesc in totalitate in modul asta de a gandi!

    Sincere felicitari!

    Numai bine!

  2. Mihai says:

    Un articol excelent! Majoritatea sunt nemultumiti de ceva, dar prea putini incearca sa determine o schimbare. Nu putem schimba lumea, daca nu ne schimbam mai intai pe noi.Putem deveni mai responsabili, fata de ce se intampla in jurul nostru, dar ” Nu Vreau” e inca la putere. Nu generalizez, sunt si oameni care chiar fac lucruri minunate, insa mass media nu are timp de ei, sunt ocupati cu Iri si Moni, care nu stiu ce au mai patit…si asta pentru ca publicul asta cere, din pacate! Sunt insa increzator, ca putem schimba multe lucruri daca vom utiliza puterea exemplului! Oferind un exemplu pozitiv celor din jur, sigur vom determina si pe altii sa adopte o schimbare, fie ea cat de mica!

  3. Bogdan says:

    Vrei sa spui NUMAI un drum?

  4. Oamenii despe care voresti acolo sunt oameni rari si de nepretuit. Oameni despre care poti dar sa citesti si pe care cu greu poti sa-i aduci impreuna intr-o lume reala. Sper doar ca intr-o zi si lumea noastra authtona sa aiba macar jumatate din lucurile despre care ne-ai vorbit atat de frumos! :)

  5. Elena says:

    Am admirat, am suspinat si da, face parte din categoria discursurilor care nu ajung nici la TV, nici la cei care consuma TV. Ma bucur ca macar a ajuns intr-o revista.
    Fac parte din cei care s-au tot perindat pe alte meleaguri si pot zice, ca acum, de pe alt meleag si cu dor de tara, imi dau seama ca romanii, fiecare in parte, trebuie sa inceapa sa gandeasca altfel, sa inceteze sa se mai comporte ca la scoala si sa arunce vina pe cine apuca, ci pur si simplu sa puna mana si sa faca bine ce face. Inca se poate face bine, am zeci de exemple optimiste, care sper eu sa devina cat mai multe. E totul in mental, si la noi, ca popor, in mentalul colectiv. Cat timp alegem sa ne lamentam, ni se vor da motive sa o facem in continuare. Cand o sa realizam ca nu ne matura nimeni curtea, o sa punem mana sa o facem si treaba asta… sper eu ca in curand…

  6. sam says:

    Perfectiunea imperfecta… imi place… bravo, misto articol…

  7. razvan says:

    Frumos!
    Dar nu am inteles si nu inteleg asta cu “Decat” o revista, “Decat” un drum. Stiu ca e gresit “decat”.
    Corect este “doar”.

  8. Roman says:

    Un principiu al psihologiei behavioriste spune că ce e înăuntru e și afară adică ce-i în cap apare și în comportament. Viceversa observând comportamentul sau mediul în care trăiște cineva poți afla câte ceva despre el. Bineînțeles că nu dețin behavioriștii adevărul absolut dar ceva bun e în teoria asta.
    Uitându-ne la concetățenii noștri vedem des comportamente polare, acasă într-un fel, pe stradă cu totul pe dos. Însemnă că oamenii trăiesc un conflict peren, trebuind să-și ascundă în anumite locuri una dintre fețe. Pe care? Pe cea urâtă.

    Și atunci ce fel de “cosmetică” o poate face mai frumoasă? Educația? Modelele? Invidia pozitivă? Pedeapsa?

    Cosmin, ce-ai vrut să zici prin “Acolo oamenii se bazează unii pe alții…”. “A te baza” e la noi atât de generos cu sensurile că nu știu cum să-l citesc.

  9. Observator says:

    “Lumea la care ne uităm cu dorinţă, lumea occidentalaă, are imperfecţiunile, excesele şi neajunsurile ei.”

    …atît aş avea de spus, că după o primă vizită în Africa (Madagascar), mi-a mai dispărut din dorinţa de Occident şi am început să reflectez mai serios la ce înseamnă cu adevărat calitatea vieţii. Mă rog, discuţia e prea lungă şi nu-şi are rostul aici. Vreau însă să spun altceva.

    CUM se va aşeza România, dacă AICI vom căpăta “fundamente foarte temeinice” îmi este mai greu să cred acum. Vreau să zic că, în dinamica acestei lumi… globalizate, nu cred că România va mai regăsi condiţiile pentru a a se aşeza à la manière de l’Occident. Pur şi simplu. Şi-atunci nu ne hrănim, de fapt, frustrările, uitîndu-ne “cu dorinţă” la lumea occidentală?

    E frumos spus “Să împăcăm orientul standardelor morale pe care le-am moştenit cu occidentul standardelor materiale pe care vrem să le lăsăm moştenire.”
    Sfatul lui Karen Horney, “fii mîndru”, etc. poate fi însă şi ‘tricky’ dacă tu eşti mîndru dar… singur, în afara comunităţii.

    Poate că, pur şi simplu, am putea face efortul de a ne înţelege mai bine specificul de ţară aşezată AICI şi nu în altă parte şi să “gîndim pozitiv” asupra avantajelor care rezultă de aici.
    Şi după ce gîndim să şi construim…






↑ Sus