There is always a way to be better.

Cosmin Alexandru [Old] | There is always a way to be better.


Manifest pentru minoritari

Din: 21 October 2010

România e dominată acum de o clasă socială care consideră că trebuie să i se dea. Nu are importanţă de unde şi de la cine, contează doar să primească ceea ce ea crede că i se cuvine.

Mentalitatea asta nu se poate schimba, cel puţin nu după o viaţă întreagă de primit. Acest comportament poate înceta doar când sacul s-a golit. Iar el e pe cale să se golească. Din fericire pentru noi, ceilalţi, care n-am considerat niciodată că cineva ar trebui să ne dea ceva doar pentru că existăm.

Noi am fost tot timpul minoritari în ţara noastră. Mult mai minoritari decât minoritarii care ne reprezintă, mai nou, în majoritatea ţărilor europene. Cred că noi am fost, de fapt, cei mai minoritari, dacă pot îndrăzni să spun astfel. Nu fac din asta un titlu de glorie, încerc doar o distincţie care poate fi utilă într-o alegere.

Pentru că a fi majoritar sau minoritar în România, din perspectiva relaţiei cu ceea ce câştigi, e o alegere, nu un destin. Poţi alege să obţii muncit, în loc să ceri sau să furi. Poţi alege să-ţi baţi capul, în loc să-ţi baţi doar gura. Deşi n-ar trebui, la noi e mai uşor acum să ceri sau să furi, dar, ca orice cale mai uşoară, te alegi cu mai puţin, pe termen mediu şi lung. Primitul nu e sustenabil, dacă vrei ceva de la viaţa ta. Funcţionează doar dacă eşti împăcat trăind la mâna altora.

În ultimul an, m-am bucurat frecvent să văd că minoritatea celor care creează în loc să ceară creşte constant. Nu vertiginos, dar constant. Întâlnesc tineri care mă uimesc prin felul degajat şi plin de încredere în care construiesc idei, proiecte şi organizaţii menite tocmai să ajute şi să înveţe alţi tineri să-şi construiască propriul viitor, pe mâna lor.

Nu le e uşor. Trăiesc într-un mediu ostil acestui fel de a vedea lumea şi sunt convins că îşi pun alegerea la grea încercare în fiecare zi. Probabil că cei mai vizibili au fost cei de la letsdoitromania.ro, care au ales să convingă cât mai mulţi români să-şi cureţe ţara într-o singură zi, pe 25 septembrie. Dar mai sunt cei de la viitorplus.ro – axaţi de proiecte de dezvoltare durabilă; scoaladevalori.ro – cu un program extrem de ambiţios de educaţie pentru liceeni, prin programe susţinute de studenţi străini; ropot.ro – care creează o comunitate foarte activă de antreprenori sociali sau gomentorship.ro – care vrea să readucă la lumină o comoară îngropată – mentoratul ca formă de creştere şi multiplicare a profesionalismului autentic. Nu în ultimul rând, TEDx-urile din mai multe oraşe ale ţării, care celebrează creativitatea, tenacitatea şi puterea de convingere a unor buni vorbitori în public.

Toate aceste organizaţii sunt doar o picătură, cea pe care eu am avut privilegiul să o descopăr. Cu siguranţă, sunt mult mai multe cele pe care nu le cunosc direct şi care vorbesc aceeaşi limbă minoritară. Tineri care au construit doar din ceea ce au descoperit înlăuntrul lor şi au ales să împărtăşească cu alţii asemenea lor. Oameni care nu doar că n-au cerut nimic, dar au ales că e mai valoros pentru ei să ofere.

Ei sunt, pentru generaţia mea, nişte modele. Sunt minoritatea în care eu îmi pun speranţele când mă gândesc la cât şi ce fel de viitor poate avea România. Ei cred foarte mult în ţara asta, mai mult decât mai reuşesc eu. Deocamdată însă, ei nu umplu prima pagină a ziarelor şi nici ştirile din prime-time. Ei nu prea există pentru publicul larg. Ştirile şi spaţiul public sunt confiscate exclusiv de majoritari. De cei prea mulţi, care consumă peste cât produc şi care cer încontinuu de la cei puţini care creează şi pentru alţii.

Deocamdată, aceşti tineri şi organizaţiile lor nu fac parte din realitatea de care majoritarii să fie interesaţi. Pentru că ei nu fac scandal, nu se bat cu pumnul în piept, nu acuză şi nu înjură. Nici măcar nu manevrează interese oculte, în stare să pună în mişcare trusturi de presă, instituţii şi autorităţi. Ei doar îşi văd de treabă, cu cei care le înţeleg rostul.

Stimulentele lor nu vin din afară, ci dinăuntru. Din afară le vin doar contrastimulentele: piedicile, nepriceperea, birocraţia, invidia, obtuzitatea, durutul în cot al tuturor celor care nu mai ştiu cum să facă să dea mai puţin şi să primească mai mult. Dacă ar fi după mine, aş suspenda câţiva ani parlamentul şi aş instaura un guvern de minoritari. Asta ar fi cea mai bună şansă pe care ar avea-o majoritatea la un viitor mai bun.
(Articol apărut în numărul din 19 octombrie al Revistei 22)



1 Trackbacks/Pingbacks

  1. 27 10 10 16:24

    Manifest pentru minoritari | Șmen.ro

13 to “Manifest pentru minoritari”

  1. Iulian Boia says:

    Felicitari pentru articol!Traiasca minoritarii deci!:)

    Fara legatura cu subiectul..am realizat ca ar fi util sa incluzi si niste butoane de share pentru articolele de pe blog (linkedin, twitter, facebook) – ar fi mai usor de trimis mai departe.

    Numai bine!

  2. ioana dumitrache says:

    nu simteam ca fac parte dintr-o minoritate. dar acum sunt mandra de asta!

  3. Cosmin,

    E vremea ca acesti tineri sa aiba suportul nostru.
    E vremea ca ceva bun sa se intample.
    E vremea sa nu demotiveze si ei .

    Experienta insa conteaza !
    Cum ar fi ?

    “no matter what’s behind those gates …we’ll survive only if we’ll stay together “(gladiator)

  4. neuronos says:

    Te pricepi la scris. Minoritate zici ? Sunt atât de mulţi şi caută, se zbat, se implică. Sunt mulţi şi buni !

  5. Tiberiu Cazacioc says:

    Salut,

    Este timpul sa trecem la actiune. Trebuie formate Grupuri de Actiune Civica. Sistemul numit Romania este defect, bolnav, stricat. Si de fapt filosofia aceasta de viata – sa ne furam unii pe altii, hotie, coruptie, fraude fiscale, gasti si interese, ne-a adus unde ne-a adus. Daca am fi fost crestini cu adevarat ne-am fi respectat unii pe altii, munca, valorile, proprietatea, creativitatea. Dar ceea ce este astazi de valoare este haita in care te afli. Nu esti acolo, nu existi, nu ai acces la resurse, suprevituiesti. Suntem o mare natie de schizofrenici si ipocriti. Trebuie sa se intample ceva. Nu sunt suficiente doar iesirile la curatat gunoi, cand cei care produc gunoiul nu sunt pedepsiti ! Acestia sunt in partide, parlament, primarii, institutii publice, presa, sindicate. Tot establishment-ul romanesc este deterioriat si gaunos. Si majoritatea sunt complici.

  6. Tudor Maxim says:

    ma bucur ca ai remarcat toate aceste batai din aripi,din ce in ce mai zgomotoase,care vor duce in cele din urma la o schimbare cu adevarat reala.
    urmaresc indeaproape de ani de zile acest fenomen si simt ca intr-un orizont de timp nu foarte indepartat vom ajunge la o masa critica de tineri inteligenti,generosi si cu preocuparea principala de a face bine celorlati.

    PS nu uita si de numeroasele proiecte ale Junior Chamber International,www.jcibucuresti.ro

  7. bogdan says:

    da, e probabil undeva adanc asezat in noi filmul ca tara in care traim e sub ocupatia altora. in film rolul celuilalt a fost jucat de huni, habsburgi, turci, rusi, comunisti, neocomunisti. dar e doar un film despre Romania! Iar Romania va fi a lor atat timp cat nu ne dam seama ca avem in noi un arhetip asupritului care devine realitate prin porii mentali ai fiecaruia dintre noi. jucam, fara sa ne dam seama, intr-un film. nu cred ca poate cineva aprinde lumina, dar macar ne putem retrage unul cate unul.

  8. kkk says:

    un articol exhaustiv,plin de ura la adresa medicilor si profesorilor, de fapt, fiindca ei alcatuiesc ‘grosul’.un divide et impera ‘basescian’!de-am putea privatiza tot, ar fi cel mai bine, sugereaza autorul articolului!

  9. Cristina Adam says:

    Intr-adevar o schimbare brusca nu este posibila si asta ne frustreaza pe multi foarte des, dar ne si tine in priza, ne determina sa perseveram si sa ne unim, sa reinventam parghii de dezvoltare a unor comunitati care se cauta pe ele insele de mult prea multa vreme in afara lor.
    Fac parte dintr-un astfel de grup de initiativa si aud din ce in ce mai des de actiuni de coagulare a oamenilor care inteleg ce e voluntariatul, ce este responsabilitatea civica, dar inainte de toate sunt oameni care s-au educat sa viseze ca se poate si acum fac sa se poata.

    Grupul de initiativa din care fac parte acum se numeste Fundatia Comunitara Bucuresti, iar viziunea noastra este sa investim ideile, banii, timpul bucurestenilor pentru a transforma Bucurestiul intr-un oras in care sa ne simtim ca acasa.
    Puteti contribui la aceasta
    https://spreadsheets.google.com/viewform?formkey=dHkxbENjMGNORWNKamo4RjFMRmhlM0E6MQ

    mai multe la
    http://www.exposureroom.com/FCB_eng

  10. Iulian Boia says:

    @Cristina Adam: E simpatic ca ne adunam aici:) – si eu fac parte din grupul de initiativa pentru infiintarea Fundatiei Comunitare Iasi (http://www.fciasi.ro)

    Succes, numai bine!

  11. Delia Ariciuc says:

    …ai reusit sa ne faci mandri si constienti de ceea ce suntem…

    Multumim pentru incredere!

  12. Mihai Rugina says:

    Draga Csmin,
    Sper ca iti amintesti de mine.
    Sunt de acord, in principiu, cu tine. Dar, hai sa fim sinceri, tu ai avut sansa sa te ajute Reese Palley.
    Dar ce sa faca tinrii din ziua de azi…
    Nu prea mai au oportunitati ca in 91 sau 92.
    E cam nasol.
    In alta ordine de idei, m-a dezamagit faptul ca ai renuntat la URR. Ai dat partidul pe mana unor javre, care il servesc pe dictatorul Basescu. Nasol!!!

  13. iodo says:

    pe cand cineva care sa coalizeze aceasta minoritate intr-o noua structura politica care sa apara pe scena romaneasca? cred ca ar putea intra in parlament lejer la urmatiarele alegeri, cu condita sa reusesca sa mobilizeze alegatorii. O parte insemnata poate fi mobilizata prin media virtuala. Pentru a iesi si la suprafata in reality, nu ar fi decat o chestiunede timp daca ar produce evenimente si o strategie de PR.
    diaspora, de exemplu, cred ca ar fi castigata instantaneu. desi l-a sustinut in masa pe basescu, se simte acum tradata si cauta o alta solutie.






↑ Sus