There is always a way to be better.

Cosmin Alexandru [Old] | There is always a way to be better.


Dacă aş fi, pentru o zi, FMI

Din: 5 November 2010

Dacă-aş prinde peştişorul de aur, asta i-aş cere: să mă facă FMI. Apoi aş face o vizită oficială în România, în ziua semnării unui nou acord, şi i-aş spune României aşa: schimbăm strategia – nu mă mai interesează nici deficitul, nici Ordonanţa 50, nici arieratele, nici altceva din tot ce nu merge. Pentru că am înţeles în sfârşit că, de fapt, ce nu merge e modelul de stat pe care România se căzneşte de 20 de ani să-l încropească. Modelul etatist francez, pe care s-a construit România ante şi interbelică, îmbinat cu sărăcia şi nesimţirea administrativă românească contemporană reprezintă cea mai nefericită combinaţie cu putinţă. Şi cea mai perdantă.

„Statul“ român a demonstrat cu prisosinţă de două decenii încoace că nu merge. Că pe orice pune mâna ruinează: companii, infrastructură, servicii de educaţie, sănătate, control sau siguranţă. Greşeala e în model, nu în aplicarea lui. Nu suntem în situaţia capitalismului, care e o idee bună aplicată prost. Ci doar a unei idei bune aplicate de proşti. De lacomi şi de nepricepuţi.

Modelul capitalist european presupune, intrinsec, prin natura lui, că cei care îl aplică îl înţeleg, îl doresc şi îl acceptă, cu toate avantajele şi constrângerile lui. Modelul greşeşte când încearcă să se plieze pe culturile estice. Aici guvernanţii îl înţeleg parţial, îl doresc doar când e bine şi îl acceptă doar când e în avantajul lor. În rest, haiducie inversă pe toată linia: luăm de la cât mai mulţi, ai lor, ca să dam la cât mai puţini, ai noştri.

Dacă poate exista o presiune esenţială pe care organismele occidentale ar putea-o pune pe organismele mutante de administrare centrală şi locală ale României, atunci ea ar fi pentru retragerea statului din tot ceea ce face prost. Adică aproape din tot ce face. Nu sunt un adept al statului minimal. Dar sunt un fanatic al statului român minimal. În orice ţară occidentală ajung, contactul meu cu angajaţii sau instituţiile statului sunt eminamente decente. În orice instituţie românească ajung, îmi doresc puteri magice instantanee, ca să o fac să dispară pe loc.

Aşadar, ca FMI, în loc să mă preocup de tăierea salariilor la stat, m-aş preocupa de tăierea locurilor din care funcţionarii publici nu se dau duşi. De curând, majoritatea spitalelor a trecut din administrare centrală în administrare locală. Adică, de la unii care o făceau prost de la Bucureşti la unii care o fac prost de la faţa locului. Asta nu e o soluţie pentru nimic.

Cum ar fi arătat România astăzi, dacă acum 20, 15 sau măcar 10 ani statul român ar fi concesionat către consorţii vestice private construcţia de autostrăzi şi căi ferate din toată ţara? Cred că România ar fi arătat azi foarte europeană. Cred că acum industria şi economia ne-ar fi trecut deja de criză, pentru că mărfurile şi oamenii se puteau mişca ieftin, repede şi bine, oriunde ar fi fost nevoie de ele.

Unde suntem acum, cu statul ocupându-se de subiect? La coada vacii de pe marginea drumurilor pline de gropi şi a şinelor topite de un soare ceva mai arzător.

Cum ar fi arătat sistemul de sănătate al României dacă acum un deceniu sau două s-ar fi privatizat cel puţin jumătate din el? Probabil mult mai sănătos.

Cum ar fi arătat azi absolvenţii de facultăţi din România dacă cel puţin jumătate dintre ele ar fi fost concesionate unor instituţii similare de profil din Occident? Cred că mult mai lămuriţi despre cum arată lumea în care încearcă să îşi găsească un rost şi mult mai bine pregătiţi să îi facă acestei lumi un rost mai bun.

Dacă aş fi, măcar pentru o zi, FMI, aş învăţa în al doisprezecelea ceas ce învaţă orice expat corporatist după două luni de stat în România: autorităţile nu au principii, valori de conduită sau competenţe; au doar interese personale pe termen scurt. Nu poţi schimba sistemul ăsta cu binişorul decât pe termen lung. Foarte lung. Prea lung. În părţile lui esenţiale, sistemul trebuie forţat să se schimbe, trebuie împuţinat şi retezat. Altminteri, el îşi va creşte întotdeauna la loc, în alt loc, mâine, tot ce va ceda de ochii lumii, azi. El nu ştie, nu poate şi nu vrea altfel. Dacă FMI ar şti şi ar vrea, sigur ar putea.
(Articol apărut în numărul din 2 noiembrie al Revistei 22)



6 to “Dacă aş fi, pentru o zi, FMI”

  1. Mircea Stoian says:

    @ Cosmin
    “Daca as fi pentru o zi presedinte, v-as amaneta pe toti si nu m-ati prinde”. Parazitii.

  2. razvan s says:

    @Mircea S.
    ….si cum ramane cu greva aia fiscala ?!

  3. Laurentiu says:

    @Cosmin: Nu sunt foarte sigur ca aceasta ar fi fost solutia – privatizarea utilitatilor si a serviciilor sociale catre firme occidentale in anii ’90. Multe tari din America Latina au facut exact asta, la presiunea FMI-ului, si au inlocuit monopolurile de stat cu monopoluri private vestice. Monopolul de stat e ineficient dar stie ca trebuie sa ofere serviciul tuturor, pe cand monopolul privat nu stie decat ca trebuie sa isi maximizeze profitul, lucru pe care il face la un pret peste cel al pietei concurentiale si mult peste cel al furnizorului de stat care lucra in pierdere. In America Latina aceste privatizari au condus la situatia in care multi oameni nu au mai avut acces la utilitati si chiar la apa potabila cum s-a intamplat in Bolivia, situatie care a creat multa instabilitate sociala.

  4. Adrian Stanciu says:

    Problema, Cosmin, e ca statul nu se poate retrage chiar din orice. Eu pot fi acuzat de multe, mai putin de etatism, si tot cred ca statul are totusi rolul lui. Dar ar trebui bine definit si limitat la el. Pentru ca, de pilda, statul roman chiar a concesionat constructia de autostrazi unor concerne mari. Si ce? Atata vreme cat el e ordonatorul de lucrari totul merge prost. Iar autostrazile private pur si simplu nu se sustin. Beneficiile sunt macroeconomice si depasesc cu mult cadrul strict al taxarii kilometrului; un retur al investitiei strict privat ar face autostrazile prohibitiv de scumpe, cum a aflat pe pielea ei Ungaria. Similara e si situatia sanatatii. Prestatia se poate si trebuie sa fie privatizata. Asigurarea, insa, nu, sau doar cu reglementari extrem de stufoase care pun la indoiala notiunea de asigurare privata insasi, asa cum incearca acum Obama.
    Adica, to cut a long story short, desi sunt primul care e de acord cu tine in ideea statului roman minimal, cred ca trebuie in acelasi timp sa gasim solutii sa-l facem si pe ala minimal sa mearga. Pentru ca are impact maximal, oricum am da-o.

  5. Cosmin Alexandru says:

    @Adi. Premisa mea e simpla, Adi. Nu stiu daca e corecta, dar acum asa o simt. Nu cred ca exista vreo solutie mai proasta decat ce avem acum. Falimentul, in termeni financiari, de calitatea a serviciilor si de sustenabilitate a modelului e un fapt. Pe baza acestei primise as fi dispus sa incerc orice altceva. Proportia si conditiile privatizarii/concesionarii sunt subiect de discutie, daca discutia e scurta. Necesitatea lor nu. Daca am vrea, am invata mult si repede atat din ce au facut altii bine, cat si din ce au facut mai putin bine.

  6. Codrut says:

    Exista solutii si mai proaste decat ce avem acum :(
    Pe de alta parte, sunt de acord cu ideea lui Cosmin – statul este, din pacate, cel mai prost administrator.
    Pe masura ce trece timpul si imi creste experienta (sic), ajung la concluzia ca si multinationalele sunt niste administratori slabi tare.
    Privatizarea (de genul celei de care a povestit Cosmin) e buna pe termen scurt, deoarece reduce din coruptie si din pierderile masive. Pe termen lung, nu cred insa nici eu in ea prea tare.

    Daca as avea o bagheta magica :), as transforma economia intr-un ansamblu de businessuri de familie, mai mari sau mai mici. In acest fel, exista sansa sa ai administrare cu adevarat responsabila (pentru ca altfel “te doare”) si sa fi implicat (in mod real, nu publicitar) in comunitatea sociala.

    In subsidiar, va invit sa cautati conceptul de “low profit organization”.
    Legat de altele, indiferent ca au legatura sau nu cu schimbarea mediului in care traim, va recomand un site http://andreirosu.wordpress.com/2010/11/08/copiii-ne-imita-noi-ce-invatam-de-la-ei/
    Ieri stateam la semafor si un “bizon” a aruncat o cutie de bere pe sosea. Am oprit masina, am luat cutia de pe jos, i-am ciocanit in geam, dar am dus-o EU la cos, in cartierul in care locuiesc. Ca lucrurile se vor schimba candva in bine, nu am nicio indoiala. Paradoxal, viteza de imbunatatire tine si de capacitatea de a ne gestiona frustrarile si de a avea expectatii la nivelul realitatii in care traim. Altfel, din factori generatori de schimbare pozitiva (cum sunt sigur ca sunt majoritatea cititorilor acestui blog) vom deveni niste flacai care nu fac altceva decat alimenteaza disconfortul general.






↑ Sus