There is always a way to be better.

Cosmin Alexandru [Old] | There is always a way to be better.


Politicianul meu preferat

Din: 10 December 2010

Acum un an am votat la alegerile prezidenţiale. În ce mă priveşte, probabil pentru ultima dată. Aş mai vota un singur candidat. Cel care mi-ar promite că, odată ajuns la putere, va scoate politica din viaţa mea de zi cu zi. Ca să poată supravieţui, România are nevoie de o amplă depolitizare: a agendei publice, a instituţiilor, a companiilor de stat, a sportului, a serviciilor publice, adică a tot ceea ce constituie structura cotidiană a societăţii. În acest moment mergem complet împotriva curentului european.

Am petrecut de curând câteva zile în Belgia. O ţară a cărei scenă politică e complet blocată de peste 7 luni. Nu reuşesc să formeze un guvern, alegerile din iunie n-au rezolvat nimic, se vorbeşte din ce în ce mai des de o divizare a ţării etc. Aşadar, ceva ce pe standarde româneşti aduce a haos politic în toată regula. Şi, cu toate astea, la nivelul cetăţeanului, cel puţin atât cât am interacţionat eu cu nevoile sociale cotidiene, totul se desfăşoară fără impedimente vizibile. Politica, chiar dacă e în încurcătură, nu încurcă societatea. Şi aceeaşi stare de lucruri am întâlnit-o în mai toate ţările europene în care am călătorit.

În anul care a trecut de la utimele alegeri, noi am mers pe contrasens. Politica, politicienii şi politizarea ţin cu tot dinadinsul să încurce pe toată lumea. Dacă sunt buni la ceva, la asta sunt. Acest apetit exagerat pentru chestiunile de natură politică ar trebui canalizat cumva şi în sau mai ales înspre politica de la nivel european. România ar trebui să joace la Bruxelles o carte mult mai importantă.

Mi-aduc minte că, prin anul 2002, discutând cu un politician european, l-am întrebat ce e cel mai specific negocierilor cu România pentru aderare la UE. Mi-a răspuns că, la nivelul forurilor europene, sunt foarte miraţi că „negociatorii“ români nu negociază aproape nimic. Spre deosebire de alte state est-europene, cu precădere Polonia, care negocia la sânge fiecare paragraf, românii se mulţumeau să zică „da“ la aproape orice cerinţă europeană. Ne-a luat ceva timp, îmi spunea interlocutorul meu, să înţelegem că românii zic „da“ ştiind din capul locului că nu vor îndeplini mai nimic din obligaţiile asumate.

Cred că ăsta e, în principal, şi felul în care politicienii români ne încurcă inclusiv acasă. Neavând pricepere la chestiuni concrete, de economie, de afaceri, de cultură, de servicii sociale sau măcar de bună măsură, zic „da“ la toate prostiile pe care cei din jur, de acelaşi nivel, le vâră sub nas sau pe la urechi. Iar de aici încolo, noi toţi, restul, trebuie să ne batem capetele să descurcăm iţele şi să ne dăm deoparte de încâlceala şi repercusiunile lor.

Am stat de vorbă recent cu un preşedinte de bancă din România. Îmi spunea oarecum acelaşi lucru, dar din alt unghi. Pe el nu-l incomoda atât incompetenţa crasă a decidenţilor politici din guvern şi parlament, cât mai ales faptul că, din pricina asta, ei sunt inapţi să discearnă între argumente valide şi argumente nerealiste. Nu provoacă încurcături şi probleme din rea-intenţie, ci din lipsă de discernământ. Iar odată decizia proastă luată, sunt incapabili să recunoască greşeala şi să o îndrepte cumva, în afara unor urmări extrem de grave. Consecinţele practice ale acestui fel de a lua decizii politice cu impact economic arată ca o cascadă neîntreruptă de bâlbe, cârpeli şi urechisme.

Aşadar, speranţe de profesionalizare a clasei politice nu prea mai au de unde să vină. Privind la guvern, pe de o parte, şi la noile vârfuri ale opoziţiei pe de altă parte, concluzia vine cam de la sine: mult zgomot pentru nimic bun. Poate există, totuşi, sau va apărea curând un politician care să înţeleagă această stare de fapt şi să ne poată propune, dacă nu rezolvarea, măcar limitarea ei. Adică restrângerea sferei de influenţă şi impact al politicianismului până la nivelul la care societatea să poată funcţiona normal şi autonom. Cum vor arăta normalitatea şi autonomia într-o astfel de societate românească nu am idee. Dar, comparând-o cu societatea politizată de acum, anormală şi dependentă, mi-e tare greu să cred că poate fi mai rău. S-ar putea chiar şi politicienilor să le fie mai bine, pentru că, încurcând mai puţină lume, vor avea şi ei parte mai puţin de înjurăturile şi acuzaţiile care acum le mănâncă tot timpul.
(Articol apărut în numărul din 7 decembrie al Revistei 22)



11 to “Politicianul meu preferat”

  1. @) Cosmin Alexandru

    Cind am citit doar titlul, m-am speriat, mi-am spus “hopa, Cosmin a gasit un politician preferat”! Citind articolul, m-am mai linistit insa, sau mi-am schimbat orientarea nelinistii mai degraba – nu, un astfel de politician nu exista si, dupa cum pare, nici nu va exista in viitorul previzibil, cel al vietilor noastre. Poate copiii copiilor nostri sa dea peste asa ceva!

  2. Cosmin Alexandru says:

    Poate nu exista acum, Liviu, dar mi se pare singura platforma/promisiune electorala cu care cineva ar mai putea obtine voturi adevarate in Romania.

  3. Recunosc ca nu ma pricep la politica si nici prin tari straine nu am umblat insa am sentimentul ca romanii, in marea lor majoritate, au nevoie de politica. Pentru ca impresia mea este ca “romanul de rand” are nevoie de cineva pe care sa dea vina pentru ce i se intampla lui sau nu i se intampla asa cum ar dori. Pentru ca nu cred ca suntem pregatiti sa avem o mentalitate constructiva si orientata catre actiune, ci una reactiva.

    Acest lucru, combinat cu pregatirea nu foarte buna a politicienilor nostri, aduce politica in fiecare zi la televizor si in vietile de zi cu zi.

    Dar cred ca se vor schimba lucrurile curand. :)

    E un articol foarte interesant.

  4. grigorcea says:

    (complet de data asta :-)) politica si politizarea au ajuns sa fie factor cheie pentru decizii si promovare chiar si in multinationale. deunazi cineva, un partener de afaceri, imi spunea despre semnarea unui contract ‘ai un pic de rabdare. e o decizie politica la mijloc’. din cate stiu, plaga s-a intins in multe din corporatiile europene, nu numai de la noi. comentariul tau este perfect valabil. eu ma intreb deseori ‘ce dumnezeu cauta politica in invatamant?’. ideea depolitizarii structurilor sociale cotidiene dar si economice poate fi pilonul central in jurul caruia sa se constituie o noua miscare politica. insa sunt sceptic. goana dupa glorie si inavutire e atat de mare …

  5. Iulian says:

    Va impartasesc punctul de vedere aproape in totalitate, mai putin in privinta absenteismului la vot. O schimbare in directia propusa e mai greu de realizat atunci cand voteaza doar cei ‘constiinciosi’.

    Imi permit sa va sugerez un articol pe aceasta tema: http://sethgodin.typepad.com/seths_blog/2010/11/voting-misunderstood.html Se refera la situatia din Statele Unite, dar cred ca e aplicabil si pentru Romania.

  6. Simona says:

    Acesta este un popor caracterizat de “latență” și “delăsare”, vezi mitinguri-glumă și proteste rămase fără ecou, la care “politicienii” se utiă la mișto, știind că dacă le ignoră vor dispărea. Și asa și este.

    Nu am învățat nici până acum ce înseamnă responsabilitatea și oamenii care sunt în fruntea acestei țări nu doresc schimbarea în bine. Vor numai să fure cât pot de mult, cu mâna pe putere pentru cât mai mult timp. Restul putem să murim….sau să plecăm :)

  7. bogdan says:

    nu stiu cat vom schimba real in societate atat timp cat parte din asteptarile si iluziile noastre continuam sa le cheltuim in zona politicului. bunaoara votul, prin care nu facem decat sa legitimizam un grup sau altul de berbeci sa decida pentru noi in aceeasi masura in care ne calibram mental sa externalizam foarte usor in zona politicului eventualele insuccese personale (ceea ce un bugetar face acum aruncand vina pt salariul sau mic pe seama guvernului mai degraba decat pe seama sa, cel care nu face nimic ca sa iasa din sistem). asa ca, felicitari pentru decizia de ne-vot. sper sa influentezi pe cat mai multi :)

  8. bogdan says:

    @Iulian: ceea ce articolul sustine ar fi adevarat daca deciziile din viata mea le-ar lua politicienii si atunci ar fi intelept ca macar sa aleg prin vot carui berbec sa deleg aceasta putere. dar nu e cazul, deciziile sunt in totalitate la mine. iar ne-votul, nu este nici actiune, nici mesaj catre politicieni. este doar o alegere personala de a face un lucru mai important pt mine fix in timpul in care as putea sa ma duc la vot :)

  9. Ioana says:

    http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/spiritul-critic-supradoza

    Spiritul critic devenit insomnie cîrcotaşă este un abuz al inteligenţei. Cel care îl practică are toate şansele să rateze mari ocazii, mari întîlniri, mari momente de bucurie şi cunoaştere. A primi încruntat, a primi vigilent, a primi drapat, de sus pînă jos, în spirit critic, sînt tot atîtea feluri de a nu primi. Prizat în supradoză, spiritul critic blochează înţelegerea, stimulează proasta dispoziţie şi inhibă instinctul participării la viaţa comunitară. E mereu inadecvat, pieziş, incapabil să valorifice inteligenţa altfel decît ca instanţă judiciară. În loc să asculţi, confecţionezi, în gînd, contraargumente; în loc să reflectezi, adopţi morga severă a judecătorului; în loc să intri în joc, bombăni, steril, de pe margine. Spiritul critic ca strategie a refuzului e o deprindere vicioasă, de natură să încurajeze egolatria, vanitatea, euforia deşteptăciunii proprii. E un fel de a opune viului, infinit ramificat, omogenitatea unui neant care îşi extrage criteriile din el însuşi.

  10. Ioana says:

    Iti propuneam asadar, sa incerci, macar pentru un timp, sa te plasezi in zona pozitiva a lucrurilor, chiar daca, stim, o alta zona este asa cum este. Insa exercitiul in sine, este o provocare, aceea de a gasi frumosul in acele parti in care el exista.
    Citeam de curand o carte despre educarea in spirit pozitiv a copiilor nostri. Cum este cu copiii, asa este si cu alti oameni, mai ales cand ai decis ca vrei sa le spui ceva. Daca le vorbesti mereu pe negativ, vor lua negativul ca reper. Asa si oamenii din jurul nostru/tau.

  11. Cosmin Alexandru says:

    @Ioana. Multumesc de sfat. De cand ma stiu sunt in zona pozitiva a lucrurilor. Altminteri n-as fi putut construi nimic din ce am facut. Si mai sunt intrutotul de acord cu Plesu, nu doar acum, ci in mai toate articolele sale. Desi majoritatea sunt critice :)






↑ Sus