There is always a way to be better.

Cosmin Alexandru [Old] | There is always a way to be better.


De ce Steve Jobs?

Din: 6 October 2011

De când am început, lucrez în mediul privat. Aproape 10 ani în mediul corporatist și încă pe-atât având clienți corporatiști. Acum e prima oară când văd oameni din toate colțurile lumii plângând dispariția unui CEO de corporație. Oameni de toate vârstele și condițiile scriind sau spunând, din America până în Asia, din Europa până în Australia: “We will miss you!”. De ce nu s-a mai întâmplat asta niciodată până acum, deși mulți alți fondatori sau directori celebri de companii au plecat din funcții ori dintre noi? De ce ei nu ne lipsesc iar Jobs ne va lipsi? Enorm.

Cum se face că, deși atât el cât și compania lui au făcut averi uriașe de pe urma vânzărilor de produse Apple, a fost și e perceput în continuare ca un om care a dat mult mai mult decât a primit?

I-au fost alăturate cuvinte precum geniu, vizionar, creativitate, îndrăzneală și altele asemenea. Dar n-au mai fost până la el genii, și vizionari, și creativi îndrăzneți? N-au mai fost oameni care au creat companii uriașe din nimic? Ce îl face pe el atât de special, atât de unic?

Cred că răspunsul la această întrebare e miezul răspunsului la o alta, care frământă mediul corporatist de câțiva ani. Steve Jobs și reacția oamenilor la dispariția lui sunt răspunsul la cum va arăta modelul de business de succes al secolului 21.

Steve Jobs e atât de regretat pentru că și-a creat produsele și și-a condus compania cu o dedicare frenetică, fanatică aproape, pentru clienți și aspirațiile lor. Nu pentru nevoile și dorințele lor – asta fac toate firmele de 100 de ani -, ci pentru aspirațiile lor, unele neștiute încă. El nu a inventat produse, a inventat vise noi și apoi le-a oferit soluții de realizare. Lumea s-a schimbat nu pentru că acum comunicăm mai bine, ci pentru că visăm și trăim mai frumos, mai intuitiv, cu mai multă plăcere și bucurie.

Jobs a fost convins că poate ajuta oamenii să devină mai mult decât ceea ce ei înșiși credeau că pot deveni. Eu pentru asta îl regret cel mai mult. E posibil ca urmașii lui la conducerea Apple să creeze produse la fel de bune, poate chiar mai bune. Dar vor putea ei să mai imagineze vise noi pe care clienții și competitorii să vrea cu orice preț să le viseze cu ochii larg deschiși?

Sunt un admirator necondiționat al brandului Apple pentru că de fiecare dată când folosesc un “iP.” am sentimentul că Steve Jobs s-a gândit la “i”-ul din mine când l-a creat. La fel simt, probabil, câteva sute de milioane de oameni din toată lumea cărora generozitatea lui le va lipsi de acum încolo. Brandurile secolului 21 vor trebui să-și facă temele începând cu lecția asta. Chiar dacă domnul profesor lucrează acum la o versiune îmbunătățită a lui iParadise.



22 to “De ce Steve Jobs?”

  1. oana pellea says:

    Frumos.

  2. Cosmin Alexandru says:

    Mulțumesc, dragă Oana!

  3. Ştiu că nu e frumos să vorbesc în răspăr la priveghi, dar, în numele adevărului, trebuie să spun că paternitatea prefixului i- nu este a lui Jobs. Prefixul i-(ceva) a fost lansat de către alt CEO, femeiesc, de la o companie telefonică japoneză, cu ceva vreme înaintea lansării lui i-Mac chiar, în forma i-Tel. Cu alte cuvinte e vorba despre o maternitate.

  4. Memoria îmi joacă feste. Nu este i-Tel şi I-Mode*. Marcă înregistrată de NTT Docomo în 1998.

    —————-
    * Fie-mi iertat, sunt vetust. Nu am nici cel mai mic interes pentru brelocuri de telecomunicaţii şi cătuşe vorbitoare.

  5. Cu scuze pentru insitenţă, citez din sursele locale:
    Mama lui i-Mode poartă numele Matsunaga Mari. În februarie 1999*, NTT Docomo a lansat oficial serviciile de e-banking portabil, personalizarea walpaper şi a sunetelor de apel/ înştiinţare.

    NTTドコモに所属した松永真理、夏野剛、榎啓一などが生み出した、携帯電話を利用した日本独自のインターネットビジネスモデルである。

    1999年2月のサービス開始と同時にネットバンキング、待ち受け壁紙、着信メロディの配信などの有料サービスが多数立ち上げられた。

    ——————
    * i-Mac a fost lansat la vreo trei luni după.

  6. Stejara says:

    Steve Jobs a creat frumosul intr-un domeniu unde accentul este pe functionalitate: tehnologia. I-a dat o forma frumoasa tehnologiei si a facut sa fie iubita si de aceia care nu sunt tocmai pasionati de acest domeniu.
    Iar tehnologia ne domina, la acest moment; este imposibil, aproape, sa traim fara ea.
    Daca era in oricare alt domeniu si crea la fel de frumos, nu sunt asa de sigura ca ar mai fi fost la fel de cunoscut si lumea l-ar fi regretat atat de mult.
    Sunt multi oameni care creaza lucruri foarte frumoase, dar nu vor avea niciodata popularitatea lui pentru ca nu au acces la imbinarea acestor doua lucruri si nu lucreaza/creeaza intr-un domeniu care a innebunit planeta, din varii motive.
    Si eu sunt fan Apple. Al brand-ului, al frumosului din acest brand. Al muscaturii din marul acela.
    Dar nu am un alt tip de telefon, de exemplu. Din motive care necesita o discutie mult prea lunga, al carei loc nu stiu daca este aici.

  7. @Stejara

    Aşa este, recunosc, odată cu i-Mac, prin cele cinci culori scheletice, Steve Jobs a abolit tradiţionalul bej-IBM.

    Dar nu pot să nu constat că enoriaşii săi au strîmtat nepermis aria semantică a termenului tehnologie. Pentru ei, tehnologie este numai gadgetul sclipitor cu semnalele lui electromagnetice.

    Desigur, Steve Jobs nu are nicio vină că habotnicii “tehnologiei” au mutat bejul ante i-Mac în minţile lor. Şi, iată cum, îngusta tehnologie IT a devenit zeul tehnolatriei. De aici şi pînă la omul intracerebral* este numai un pic. Hai, curaj!

    —————-
    * în original 脳内人間. Subspecie de om dependent de mediul virtual, şi care crede că a rezolvat o problemă existenţială reală dacă a dat un beep. Noroc că mai vine cîte un ţunami, face inoperabile frumuseţile de design industrial şi reconfigurează harta şi ierarhia viselor. Cunosc o mulţime de oameni cu i-Phone-bibelou care în mai puţin de 72 de ore ar fi dat jumătate din producţia de i-Phone pentru o baie caldă.

  8. Stejara says:

    Trebuie să corectez ceva: am vrut să scriu că AM un alt tip de telefon, nu IPhone. Am scris altceva, din greseala. Spiritul lui Steve Jobs ne urmăreşte, pare-se că…:)

  9. Emi says:

    Felicitari Cosmin pentru articol. Nicely worded.

  10. Marius says:

    Un speech extraordinar, mobilizator, emblematic, o lectie despre viata venita de la unul din cei mai prolifici oameni care au trait in timpurile noastre, si care a schimbat o industrie si modul nostru de a interactiona si comunica. RIP Steve! http://wp.me/p1P0p2-6d

  11. Cosmin Alexandru says:

    Mulțumesc, Emi!

  12. Flavius I. says:

    Acum 10 luni sotia mea a ales un iPhone 4. Am fost suparat putin…mi s-a parut scump pentru bugetul familiei mele.
    De 10 luni trag cu ochiul catre acel telefon si nu pot sa nu ii respect designul perfect si claritatea imaginii.
    De 6 luni de zile citesc despre Steve Jobs si nu pot sa nu ii respect strategia perfecta si claritatea viziunii.

  13. Cosmin Alexandru says:

    Mulțumesc, Andi!

  14. Ioana says:

    Frumos punctat! Pacat ca sunt foarte putini oameni care vor invata ceva din exemplul lui si, si mai putini, care vor aplica acele invataturi in viata lor :( Nu am fost fan Apple, dar odata ce am lucrat cu primul produs Apple, nu mai pot reveni la ce am avut….. Viata e mult mai usoara asa, de ce sa ma chinui

  15. Gabi says:

    Mi-e greu să văd în reușitele lui Steve Jobs un model de business care să poată fi exportat.
    Cred mai degrabă că e un stil de viață curajos. Cred că e mai degrabă vorba de integritate intelectuală. Omul a făcut așa cum a crezut el că e bine…și frumos; cu alte cuvinte a avut un sistem de valori de la care nu s-a abătut (indiferent câte mii de propuneri sau feedback-uri deștepte și, sunt convins, foarte credibile, a primit).
    Din cauza asta a fost dat afară din propria companie și probabil tot din cauza asta mulți dintre angajații lui l-au perceput ca pe un dictator.

    Pentru mine asta reprezintă istoria lui Steve. Dovada faptului că singura șansă pe care o am la o viață de care să mă bucur este să fac ce cred eu că e mai bine și frumos…”and hope that it will all turn out ok” :)

  16. Un cititor says:

    salut cosmine
    mai intii de toate, felicitari pentru realizarile personale si profesionale
    mi-ai fost prezentat de cineva, ca fiind un om de succes
    iar parerea unui om de succes(tu) despre alt om de succes(jobs) mi-a starnit curiozitatea

    am niste intrebari/comentariile vis-a-vis de articol si rog sa le comentezi, luindu-le ca si curiozitate/nelamurire, si nu ca provocare(o sa punctez intrebarile, ca sa fiu sigur ca nu scapi vreuna):

    1.ce vise a oferit jobs?
    2.care au fost aspiratiile oamenilor?
    3.despre ce generozitate a lui jobs este vorba?
    4.se stie ca primul telefon full touch a fost ld prada, design`ul caruia a fost plagiat in proportie de 90% de toate celelalte “revelatii care au urmat”. ipad`ul a fost o idee a microsoftului despre care a aflat jobs, luand cina cu un angajat microsoft care i-a si dezvaluit proiectul pe care-l pregatea bill gates… obosit de atatea laude microsofiste, jobs a hotarat sa le arate “cine-i tatal” si a scos primul ipad`ul… se stie insa f bine ca Apple a reusit anume prin lipsa birocratiei si a ierarhizarii societatii, un produs apple vazand mai repede lumina zilei decat alt produs al altei firme… de aici si esecul microsoftului (sursa: biografia lui steve jobs, scrisa de walter issacson).
    Deci, unde-i genialitatea si creatia viselor?

    5. nu neg eleganta exterioara a produselor apple (steve jobs spunea ca il considera pe designerul companiei, jonathan ive, a doua persoana din companie, pentru talentul sau si capacitatea de a simti). si de ce toata lumea crede ca jobs a elaborat aceste produse? am aratat mai sus ca ideile au fost inspirate, designer`ul a fost altul… presupun ca si inginerii, programatorii, bla bla tot au fost persoane diferite, care nu se regasesc sub numele de steve jobs.

    6.consider ca jobs a fost un ceo bun, un manager strategic… atita tot
    nu am auzit sa fie sots iubitor, tata reusit si nici filantropist (ca si etalon, desi prea mult spus, il punem pe rivalul bill gates)
    aici si apreciez onorariul care i-l aduci, ca specialist altui specialist in ale leadership`ului…

    uh…lung mesajul,sper sa nu te fi plictisit inca:)

    citisem undeva ca 90% din oameni fac visele vietii lor niste actiuni pe care le-ar putea realiza pina la sfarsitul saptamanii…si nu intelegeam cum sa fie…
    in ce consta un vis, sa ai iphone, sa ai ipad? cind esti cu moralul la pamant, te revigoreaza un ipad?
    ce vise a creat jobs?

    daca astea-s visele lumii contemporane, il trezim pe eminescu si pe epigoniile sale “toate-s praf… Lumea-i cum este … si ca dansa suntem noi”

    bafta in continuare
    ps: nu deschideti scoala de leadership si peste hotarele tarii? sunt din rep.moldova si parca as vrea sa iau diploma voastra:)

    ps2: nu lua textul de mai sus cu tenta ofensatoare… vreau o parere,atata tot

    merci;)

  17. Cosmin Alexandru says:

    @Un cititor. Nu cred ca cineva iti poate arata sau demonstra niste vise sau niste aspiratii. Cu siguranta ai altele proprii, suficient de valide. In cazul meu, pana la iPhone si MacBook n-am crezut ca tehnologia si placerea de a o folosi pot coexista. Dupa cum, pana la aparitia lor si a iPad-ului n-am crezut ca copiii pot invata cu placere, cu entuziasm chiar, orice, oricand. Nu m-a interesat catusi de putin cine ce a inventat, ci doar cine a facut ca inventiile sa mi se potriveasca perfect, ca niciun alt fel de produse de tehnologie inaintea lor. Si mi se pare un act de mare generozitate ca un om pe care nu-l cunosc sa munceasca 100 de ore de ore pe saptamana pentru ca in mainile mele sa ajunga un produs perfect. Chiar si atunci cand stie ca ar putea fi ultimele 100 de ore. Dar astea sunt visele si aspiratiile mele, si poate ale altor cateva zeci de milioane de oameni care il regreta pe Jobs. Nu ale tuturor.
    Cu scoala de leadership deocamdata stam doar in Bucuresti, dar am avut cursanti care au facut naveta de la Iasi.

  18. Un cititor says:

    in fata mortii suntem egali, iar asta jobs a demonstrat-o cel mai bine…cred ca cea mai buna lectie data vreodata de el

    in fata mortii iti aduci aminte de tehnologie? eu cred ca in fata mortii iti aduci aminte de oameni… si daca tu in ultimele 100h de viata, lucrezi pu produs…devii produs?

    o intrebare la care te rog sa raspunzi scurt cu DA/NU: daca esuezi lamentabil in relatiile de familie, dar “ai greutate” in relatiile profesionale, esti OM DE SUCCES (aici sunt 2 ipoteze: 1.sa fii OM, 2.sa fii om de succes) ?

    merci si bafta
    iasi e una…alta e rep moldova:)
    poate se prevede pe viitor o mini-filiala si in capitala noastra…:)

  19. Cosmin Alexandru says:

    Cred ca nu suntem deloc egali in fata mortii. Doar in momentul ei. Iar Steve Jobs a demonstrat asta magistral, insa cred ca ii intelegem demonstratia in mod diferit. Cat despre succes, departe de mine ideea ca exista o singura definitie a unui om de succes. Asadar iti doresc succes in continuare, asa cum ti-l doresti tu :).

  20. Fozzie says:

    @un cititor

    Am inteles ca esti “cult in cap”, ca te documentezi cu “osârdie”, ca esti fanul altor sisteme de operare decat OS, am mai inteles ca citesti biografia lui Isaacson si ca pentru tine un leader trebuie sa fie – neaparat – si un tata bun si un sot iubitor si un fiu recunoscator (ce nasol, iata ca nici aici Steve Jobs n-a confirmat)… ce n-am inteles este de ce nu ai curajul propriei tale identitati, ca toti cei care urmaresc si posteaza pe acest blog si de ce ai avea nevoie de vreun curs de leadership cand tu le stii PE TOATE asa de bine? Chiar, ce rost ar avea pentru tine un astfel de curs al carui diploma “parca-ai vrea s-o iei” dar nu esti sigur – chiar, ce sa mai inveti tu? Tu care, desi pretinzi ca ai intrebari de pus, de fapt ne scoti ochii cu ce “cult in cap” esti tu, ce documentare vasta ti-ai format in materie de management, IT, Steve Jobs, Bill Gates, telecomunicatii & everything else si cum ti-ai format pareri definitive si judecati cu pretentii axiomatice despre ORICE?…

    Vorba aceluiasi Eminescu: “… iar acum vrei vrea cu oaste si razboi ca sa ne certi?” Sa fim seriosi…

  21. tavi says:

    Ma scuzati pt. comentariu nesimtit .. dar trebuia sa spun , Europa se afla intr-un dezastru tehnologic de multa vreme , SUA si Japonia sunt mult mai avansate , nu trebuie sa uitam de inventatorii i-mode . Mi se pare fascinant faptul ca i-mode nu a avut succes decat in Japonia , asta denota lipsa acceptare a concurentei , APPLE si NTT DoCoMo au avut aceeasi strategie iar unul din fondatorii I-mode ( Takeshi Natsuno ) a terminat MBAul la cea mai buna facultate economica din SUA la univ. Warton , nu trebuie subestimati japonezii , sunt niste oameni cu o imaginatie demna de invidiat , produsele lor au fost primele care au schimbat lumea iar Europa trebuie sa invete de aici altfel va pierde … suntem ca in epoca de piatra cu tehnologia , nu doar noi , dar toata Europa . Inventia lui Jobs ( i-phoneul ) a schimbat 20 % din internetul mobil din Europa inca 20 % sunt luate de Samsung Blackberry si altii . Cand vom ajunge la 100 % ? ar fi fascinant daca ai face un articol despre falimentul I-mode in Europa .






↑ Sus