There is always a way to be better.

Cosmin Alexandru [Old] | There is always a way to be better.


Puterile mele

Din: 28 October 2011

Relaţia mea cu puterea a început în forţă. Imediat după revoluţie am ajuns în fruntea mişcării studenţeşti din facultate unde am organizat greve, manifestaţii, am dat afară profesori, am restructurat programa de învăţământ, am negociat la guvern cu mai-marii vremii. M-am luat la trântă cu puterea pentru a schimba cât mai mult, cât mai repede şi cât mai profund. Aveam 20 de ani şi puterea de a schimba destine. Mă mânau entuziasmul şi convingerea fermă că reţeta binelui comun mi-e scrisă pe frunte şi orice reprezentant al vechiului sau noului regim care nu citea suficient de repede trebuia îndepărtat din peisaj. Griul nu făcea parte din portofoliul meu cromatic. Lumea era formată din buni şi răi, noi şi ei.

După câteva luni am înţeles că puterea are mai multe chipuri. Şi că cel mai perfid, şi adesea cel mai redutabil e cel care nici nu se vede. Toate schimbările pe care le reuşiserăm în cursul primului an de după revoluţie începuseră, spre sfârşitul lui, să fie înmuiate, „adaptate” sau chiar eliminate. Profesorii pe care îi dăduserăm afară erau discret dar consecvent reintegraţi într-un fel în care să nu li se dea uşor de urmă: alte facultăţi, alte posturi, alte cursuri. Maşinăria care deţinuse puterea se reorganiza şi se reinfiltra în sistem. Atunci am văzut prima dată oameni dispuşi la orice ca să rămână la putere.

Următoarea întâlnire cu resorturile puterii am avut-o la 21 de ani, în AIESEC, o organizaţie studenţească internaţională la a cărei înfiinţare în România am contribuit. Aici eram într-un mediu în acelaşi timp cooperant şi competitiv, pentru că trebuia să realizăm proiecte cât mai multe şi mai bune împreună cu alţi studenţi din ţară şi din străinătate. Discuţiile din echipa românească erau foarte aprinse, intensitatea vocii o depăşea de regulă pe cea a argumentelor. Fiecare voiam să ne impunem punctul de vedere şi eram dispuşi la orice pentru asta. Odată cred că m-am şi îmbrâncit, într-o şedinţă, cu un coleg care apără o poziţie contrară. A fost nevoie de intervenţia celorlalţi ca să nu ne apărăm opiniile cu pumnii.

Nu ştiam atunci nimic – nici de teambuilding, nici de inteligenţa emoţională, nici de empatie şi, în general, despre niciunul dintre conceptele care încearcă acum să guverneze relaţiile profesionale dintre oameni. Noi aveam idei şi voiam putere asupra celorlalţi ca să le punem în practică. Iar puterea era un joc cu sumă fixă. Dacă o avea altul, n-o mai aveai tu.

Peste un an am mai urcat o treaptă. Puterea mi s-a înfăţişat sub forma cea mai tentantă, atunci, pentru mine: bani şi carieră. Împreună cu alţi asociaţi am înfiinţat o firmă de cercetare de piaţă şi am devenit şef. Întâi şeful meu, apoi al altora. Asta era o poziţie de putere explicită, venea la pachet cu un status social recunoscut. Aveam drept de decizie asupra altcuiva. Şi mi-l exercitam fără multe menajamente. Am avut angajaţi pe care i-am făcut să plângă în faţa mea, şi nu de bucurie. Când mi se părea că merită să fiu rău, eram rău. Puterea însemna capacitatea de a-i face pe alţii să facă cum vreau eu, indiferent de ce voiau ei.

Pe la 25 ani a început să-mi încolţească în minte ideea că ceva era în neregulă în felul în care îmi alimentam succesul. Că postura asta de proprietar al puterii şi dreptăţii e o falsă cucerire. Atunci am hotărât să mă duc în armată. Am vrut să trăiesc câteva luni într-un mediu în care toate însemnele puterii mele din centrul Bucureştiului nu mai valorau nimic. Să mă văd lipsit de putere într-o lume a puterii absolute. Acolo am înţeles cât de lipsite de putere sunt, de fapt, argumentele de genul „Pentru că aşa vreau eu!”, „Pentru că aşa zic eu că e mai bine!”, „Pentru că aşa scrie la regulament!”. A fost suficient încât să-mi învăţ lecţia şi să mă întorc dornic să-mi construiesc relaţii puternice, bazate şi pe altceva în afară de putere.

Armata m-a pregătit pentru momentul în care paradigma de exercitare a influenţei mi s-a schimbat definitiv. Momentul ăsta a fost cel în care am început să învăţ, de la partenerii austrieci cărora le vândusem firma cum fac ei, cum îşi construiesc şi exercită ei puterea în firmele pe care le conduceau. Altă planetă. Ei au fost primii mei mentori şi m-au învăţat că puterea n-o are cine vorbeste mai mult, ci acela care ascultă mai atent. Nu cel care insistă mai mult, ci acela care poate ceda la timp. Au fost în câteva rânduri în care, la insistenţele mele de a face lucrurile într-un anumit fel, mi-au răspuns aşa: „Noi suntem destul de siguri că n-o să-ţi iasă, dar te sprijinim cu tot ce ai nevoie să faci cum vrei tu, ca să înveţi din asta.” Şi învăţam şi când îmi ieşea şi când nu îmi ieşea. Cum mie mi-a plăcut întotdeauna să călătoresc, am făcut câţiva ani de navetă între mentalităţi, după care nu m-am mai întors niciodată în locul de unde plecasem.

Apoi am condus nişte ani filiala de aici a multinaţionalei care preluase firma şi am învăţat multe despre politeţea puterii. Despre, într-un fel, aristocraţia ei. Mai târziu am dat şi peste o frază a Doamnei de Fier, Margaret Thatcher, care descria foarte bine ce vedeam eu la unii colegi şi clienţi din vest: „Being in power is like being a lady. If you need to say you are, you are not.”.

Cu perspectiva asta, la 30 şi ceva de ani mi-am ridicat ştacheta relaţiei cu puterea şi am hotărât să intru în politică. În perioada de maxim idealism a vieţii mele mă simţeam capabil să răstorn paradigma felului în care se ajunge la putere şi se face politică în România. Împreună cu alţi prieteni am fondat un partid, Uniunea pentru Reconstrucţia României – URR, şi am început să-l extindem în ţară. Am trăit atunci, pentru prima oară, presiunea puterii reprezentative. Vorbeam şi acţionam public în numele multor oameni, într-un fel în care trebuia să ţinem cont nu doar de opiniile şi credinţele noastre, ci mai ales de ale lor. Nu aveam niciun mijloc de constrângere asupra lor. Erau cu noi doar atât cât voiau ei. Ceea ce făceam şi spuneam îi putea face pe ei mai puternici, ceea ce ne putea face şi pe noi mai puternici. Până la urmă obiectivele ne-au fost mai mari decat puterile. Dupa alegerile din 2004 a trebuit să ne recunoaştem învinşi şi să găsim puterea de a merge mai departe.

Cu toate experienţele astea la activ, pe la 35 de ani mi-am zis că sunt destul de puternic ca să mă desprind de firmă şi de funcţia care îmi conservau puterea formală, financiară şi de imagine cu care mă obişnuisem. Am vrut să încep iar de la zero, de data asta din postura de consultant. Singura putere pe care o mai aveam asupra clienţilor mei era cea a argumentelor. Singura putere pe care o mai aveam asupra oamenilor din jurul meu era cea a autenticităţii relaţiilor.

Poate că deloc întâmplător, tot atunci a început şi proiectul Erudio. Ne-am strâns acolo câţiva oameni dornici să punem într-un curs de leadership creativ ceva ce ne-am fi dorit în primul rând pentru noi înşine – capacitatea de a ancora actul de conducere, exercitarea puterii, mult mai mult în ceea în ceea ce ai înăuntru decât în ceea ce ai pe dinafară. Aici am învăţat din nou că puterea nu „devine după facultăţi”, vorba lui Bălosu din Moromeţii. Că oamenii pot fi foarte puternici şi după ce-i dezbraci de titluri, de funcţii, de maşini, de costume sau de salarii, doar că nu întotdeauna sunt conştienţi de asta, iar atunci când o descoperă sau o redescoperă, puterea asta din ei îi încarcă şi îi bucură infinit mai mult decat celelalte. Pentru că asta e a lor, nu trebuie să le-o dea sau să le-o recunoască nimeni, şi pentru că o pot da cui vor ei, cât vor ei.

Dacă e, însă, un loc în care tot ce am trăit, ce ştiu şi ce îmi imaginez despre putere se duce dracului instantaneu, e în relaţia cu cei doi băieţi ai mei. Cu ai altora sunt mai bine, dar de fiecare dată când încerc să-mi conving copiii, adolescenţi acum, să facă ceva care iese din rutina lor zilnică, mă simt cel mai neputincios om puternic din lume. Toate experienţele mele de succes într-ale puterii valorează fix zero. Ba, uneori, cântăresc cu minus.

Mereu trebuie să mă reinventez şi să găsesc puterea de a apropia lumile noastre şi înţelesurile lor, până când construim un teritoriu comun. Puterea e foarte uşor de pus în practică atunci când trebuie să cucereşti ce e diferit. Ai un target, nişte instrumente, nişte aliaţi şi nişte adversari. Strategie, plan, atac, evaluare. Sărbătoreşti sau ataci din nou. E, însă, rupător de greu când trebuie să construieşti împreună cu ce e diferit. Mereu trebuie să uit ce-am făcut de atâtea ori, să nu pun mâna pe mijoacele care-mi sunt la îndemână şi să meşteresc altele, pe loc, împreună cu Andrei şi Mihai. Mi-ar fi foarte uşor să-i oblig. Şi poate m-aş simţi foarte puternic. Doar că nu ne-ar folosi niciunuia, de fapt, la nimic.

Când mă uit în urmă, uneori regret că am pierdut atâta timp. Câteodată îmi spun că poate nu se putea altfel, că n-aş fi ajuns aici, dacă n-aş fi trecut pe-acolo, că fiecare vârstă are forma ei de putere. Şi nu mă refer doar la vârstele oamenilor, ci şi ale societăţilor. Alteori mi-aş fi dorit să fi avut mai devreme pe cineva care să mă ajute să văd mai departe. Nu pentru a avea mai multă putere mai repede, ci pentru a mă putea bucura de ea mai bine. Una dintre cele mai perfide capcane ale puterii e că ea poate să consume mai multă energie decât produce. Te poate face un om foarte puternic în ochii altora şi foarte nefericit în ai tăi. Altfel spus, o putere prea mare te poate slei de puteri.

Învăţătura cea mai de preţ cu care am rămas din multele mele întâlniri cu puterea e că nu creşte când o iei, ci când o dai. Asta e contraintuitiv, încă, pentru foarte multă lume. Pare o formulă perfect inadecvată pentru cum arată acum, la noi, relaţiile în spaţiul public, în cel politic, sau în multe companii. Dar eu am încredere. E una dintre puterile mele.
(Articol apărut în numărul 7 al DoR).



4 Trackbacks/Pingbacks

  1. 29 10 11 20:04

    Despre putere | bucurenci.ro

  2. 09 11 11 11:12

    Obligatoriu, pentru oricine se considera sef, 4 minute de citit, despre putere. Cosmin Alexandru | Catalin PETRU – blog de mic antreprenor maratonist

  3. 18 11 11 21:01

    polimedia.us/fain/

  4. 15 11 12 11:29

    Una-alta | 27 octombrie-13 noiembrie 2011 | Lost & Found Desk

19 to “Puterile mele”

  1. Catalin says:

    BRAVO! Am simtit-o ca o rasuflare, dupa un timp indelungat in care ti-ai tinut respiratia! O fi de la mid age crisis ??

  2. Cosmin Alexandru says:

    N-a fost chiar așa greu, acum. Cred că eu am trecut de criza cu pricina acum câțiva ani :)

  3. George says:

    Superb articolul!
    Multumesc

  4. Flavius D. says:

    Abia astept sa-l mai citesc o data. Multumim Cosmin.

  5. Iulian Boia says:

    Fain articolul! Sunt curios si in ce directie iti vei folosi “puterea” mai departe?

  6. Multumesc de articol.
    Voi va cunoasteti, sper.
    http://mihailneamtu.ro
    cu Noua Republica.

  7. Iurie says:

    Interesanta si foarte ancorata in viata descriere a relatiei cu puterea!
    Finalul parca cere o trecere in dimensiunea metafizica. Se cauta o continuare, o analiza comparata a “puterii de a lua” versus “puterea de a da”. Chiar se intreved, Hristos cu dragostea fata de dusman la un pol si toata gloata de cuceritori dornici de a ajunge la capatul Ecumenei, la altul.
    Bafta in continuare!

  8. Elysse says:

    Cel mai bun de pana acum. Cred ca ai dechis o usa.
    Succes!

  9. George DUMITRESCU says:

    Felicitari pentru acest articol! Poate constitui un “must read” pentru multi “puternici” ai zilelor noastre…

  10. claudia says:

    Foarte frumos, chiar ca-l citesti tinandu-ti respiratia (articolul)… Putem sa folosim citate din el ? “O putere prea mare te poate slei de puteri ” Excelent !!!!!

  11. Mara says:

    Un articol inspirational, foarte bun de citit cu o minte limpede, duminica dimineata.

    O recomandare, din partea unui om de marketing online: inserati abonarea prin email la blog. RSSul este mai greu de urmarit si intrarea zilnica pe blog este usor redundanta deoarece postarile nu sunt atat de dese.

    Multumesc,
    Mara

  12. Cosmin Alexandru says:

    @Mara. Multumesc de sugestie. Aveam abonare prin email inca de la inceputul blogului, ca am si abonati :). Nu-mi dau seama cand si cum a disparut. O s-o reinstalez.

  13. Cosmin Alexandru says:

    @Iulian. Si eu sunt curios :). Deocamdata intr-o noua consultanta de business.

  14. cateva franturi, cateva firimituri. in fine, intentia e buna, dar aplicarea nu-i tocmai sa-mparti ci sa si pui cap la cap comunitati care lucreaza de drag. doar o parere

  15. alexandra says:

    am citit asa: mai intai primele cuvinte din fiecare paragraf, apoi fiecare paragraf, apoi intregul. luat asa, pe cuvinte, pe bucati, un tot – un cosmin care nu s-a mai dezvaluit asa, intr-un adevar in care sunt sigura ca ne regasim mai multi. multumesc

  16. dana says:

    mi-a placut. mult!

  17. Serj says:

    Iti multumesc pentru ca ai impartasit acest dialog cu tine… cu noi!

  18. Felicitari pentru capacitatea de a reflecta la alegerile vietii, pentru a le intelege, pentru a invata din ele si pentru a le impartasi. Este un lucru rar, pentru care va admir foarte tare. De asemenea, forma articolului este excelenta prin mentinerea treaza a curiozitatii, prin contactul permanent cu tema principala si nu in ultimul rand, prin finalul perfect.
    Multumesc pentru timpul si energia investite in el.

  19. Puterea, principiile și ipocrizia nu prea merg împreună. Iți mulțumesc pentru rândurile de mai sus, mi-au luminat ziua și mi-au amintit pentru ce încerc să lupt, alături de mulți omuleți, prieteni și oameni deosebiți din țara asta … și de peste hotare… Tu decizi dacă vrei să fi un lider statuie / faraon, dictator, sau un vector de schimbare … un vector de inspirație :)






↑ Sus