There is always a way to be better.

Cosmin Alexandru [Old] | There is always a way to be better.


Realitatea trasă de păr

Din: 7 February 2012

Duminică după-amiază ninsoarea alterna cu lapoviţa şi, cum urma să fac un drum prin oraş, am deschis televizorul să văd cum e prin Bucureşti. M-am îngrozit. Atât ţara, cât şi Capitala erau arătate ca fiind sub asediul viscolului şi îngheţului. Pe unul dintre canale, o moderatoare vocifera către primarul Oprescu despre condiţii impracticabile ale carosabilului în plin centrul Capitalei, pe altul o altă reporteriţă vorbea agitat despre revolta bucureştenilor faţă de autorităţile locale şi aşa mai departe.

M-am grăbit să ies din casă înainte ca totul să se blocheze iremediabil. Când am urcat în taxi l-am întrebat pe şofer cum se circulă. „Bine“, mi-a zis, liniştit. Cum „bine“, am zis, că la televizor zice că e dezastru. „E, la televizor…, acolo caută doar senzaţionalul şi panica. Nu prea au treabă cu realitatea“. Am tăcut, tinzând să-l judec ca fiind unul dintre aceia care sunt împotriva tuturor, din principiu. Dar, străbătând oraşul dintr-o parte într-alta, a trebuit să-i dau dreptate. Maşinile erau puţine, străzile principale curăţate, utilaje destul de multe, niciun ambuteiaj sau semn de catastrofă iminentă.

Discrepanţa asta flagrantă între ce mi se arăta la televizor şi ce vedeam pe stradă mi-a amintit de o altă întâmplare care m-a pus pe gânduri. În seara de 18 ianuarie, după perioada de vârf a protestelor din Piaţa Universităţii, am avut de mers la Intercontinental, la un eveniment. Trecând pe bulevard, am văzut din maşină prima bandă ocupată complet cu care de reportaj ale televiziunilor, înconjurate de multe schele pe care erau montate nenumărate camere de luat vederi şi reflectoare foarte puternice. Primul rând de protestatari era la o distanţă de câţiva metri de ele, scăldat în lumină, şi se manifesta foarte vocal, agitând steaguri şi pancarte de tot felul. Pe treptele din faţa parcului Teatrului Naţional se aliniaseră vreo 3-4 rânduri de oameni nemulţumiţi, pe o lungime cam de 50 de metri. Sentimentul, văzând asta de pe bulevard, era că oamenii care se vedeau erau doar primele rânduri din ceva ce părea o mare manifestaţie.

Când am coborât, însă, din maşină şi am mers pe trotuar înspre intrarea în hotel, am rămas, uimit, pe loc. În spatele celor 3 rânduri de manifestanţi foarte agitaţi nu mai era nimeni. Parcul şi împrejurimile erau goale. Am avut atunci sentimentul presant că asist la un fenomen creat pentru el însuşi: manifestanţii erau acolo pentru că se filma, iar televiziunile filmau manifestanţii ca să-şi fabrice singure o ştire. Vociferarea se întâmpla strict în spaţiul din faţa camerelor TV, pentru ele. Televiziunile încadrau doar câteva zeci de protestatari, pretinzând că ne aduc în case ştirea unor manifestaţii de mare amploare.

Nu zic că n-au fost zile în care lucrurile au stat exact aşa, iar miile de manifestanţi au venit acolo independent de mass-media. Dar pe 18 ianuarie am văzut cu ochii mei că ele nu stăteau aşa decât la televizor. Nu zic că în Bucureşti n-au fost zile cu probleme cu deszăpezirea, cu viscolul şi cu îngheţul. Dar pe 5 februarie lucrurile nu stăteau aşa decât la televizor. Concurenţa nu pare a mai fi pe surprinderea realităţii pentru telespectatori, ci pe surprinderea telespectatorului prin inventarea realităţii.

Panta asta mi se pare foarte periculoasă, pentru toată lumea. Dacă televiziunile au ajuns să fabrice senzaţionalul cotidian de dragul audienţei, audienţa nu poate decât să fabrice teamă, disperare şi isterie din cauza televiziunilor, care le vor transforma în noi ştiri. Asistăm la o pervertire galopantă a realităţii celei mai mundane, în care publicul devine captivul unei realităţi construite doar pentru ca el să nu-şi dezlipească ochii şi emoţiile de la ea.

Cei care au şansa să verifice singuri realitatea pot să capete o neîncredere funciară în televiziuni şi mass-media, precum taximetristul meu. Cei care nu au şansa asta devin promotori fără voie ai unei agende care nu e a lor. Când s-a declanşat săptămâna trecută isteria cumpărăturilor de-a valma de frica unei ierni „ca-n ’54“, o cucoană, întrebată la un jurnal de ştiri ce caută în creierii nopţii cu căruciorul umplut până la refuz în supermarket, a declarat hotărâtă că a venit să golească rafturile „ca să intre şi ea în rândul lumii“ (lume pe care o văzuse la televizor golind rafturile).

Iarna e grea, dar nu e ca-n ’54, însă nici televiziunile româneşti nu mai sunt ce erau odată: surse de informare, de reflectare a unei realităţi care există şi în afara lor sau a intereselor lor.
(Articol apărut în numărul din 7 februarie al Revistei 22)



9 to “Realitatea trasă de păr”

  1. bogdanv says:

    Nimic mai adevarat. Am scris si eu citeva rinduri pe aceasta tema acum o zi (http://sfinxstone.blogspot.com/2012/02/iernile-de-alta-data.html) caci iernile de alta data mi s-au parut mult mai grele doar ca mai putin mediatizate. Dar esenta in aceast poza este goana dupa senzational a massmedia care fabrica orice: dintr-un chibrit aprins face un incendiu, dintr-un lighean varsat face inundatie si dintr-o ploaie face potopul lui Noe. Cred ca undeva societatea ar trebui sa amendeze cumva aceste manipulari si pe acesti reporteri care nu fac altceva decit sa vinda iluzii morbide sau realitati contrafacute.

  2. miluch says:

    Mai simplu spus, cred ca fiecare adult normal care va privi aceste facaturi si manipulari le va suporta odata, de doua ori…de noua ori, la un moment dat ori va stinge tv-ul ori va muta pe alt canal sau isi va lua informatiile din alte surse. Oricum, dupa parerea mea “rating”-ul este ceva inventat si umflat excesiv. Foloseste probabil exclusiv la stabilirea tarifelor de publicitate…

  3. Doina Elena says:

    Buna dimineata!!! v-ati trezit? sunt ani si ani de cand televiziunile nu prezinta decat dezastre. Si daca nu exista unul, il fabrica numaidecat! M-am certat in urma cu cativa ani cu un lucrator in televiziune pe tema educatiei prin TV si mi-a raspuns ca nu este de datoria televizunilor private sa faca educatie: asta ar trebui sa faca televiziunea nationala!!!! Televiziunea privata este interesata de rating si de facut bani. Sa ne mai miram?!?!?!?

  4. Iulianj says:

    1984. Big Brother is wathing you.

    Cred ca dezinformarea asta voita s-a facut dintotdeauna. S-au schimbat doar spectatorii si interesele. Inainte de ’89 se ridica in slavi conducatorul si se defaima Occidentul. Acum parca se vrea cu tot dinandinsul sa fim mai putin decat ceea ce suntem cu adevarat. E trist (cel putin)…

  5. bogdan says:

    ne apropiem de contextul din Idiocracy..

  6. silicon_v says:

    Au si americanii, parca, o vorba buna despre presa: Sa nu lasam realitatea sa ne strice o stire buna.

    E drept ca la noi deja au depasasit cu mult faza asta, am ajuns pe la: “ia sa aranjam noi un pic realitatea, pe ici pe colo, ca sa ne dea o stire buna”

  7. Cosmin says:

    Dac-ar fi sa fiu unidirectional, as zice ca it’s all about the money. Rating cu orice pret ca sa curga publicitatea. Starea decadenta a presei are insa cauze mai adanci, care probabil pornesc de la educatie si valori lipsa. Moral stam foarte prost. Si nu cred ca internetul e colac de salvare.
    [vezi si http://www.youtube.com/watch?v=Uk8x3V-sUgU%5D

    Dar Cosmin, subiectul asta-i vechi si mi se pare ca l-ai abordat cu o naivitate indusa :) Bine, vad c-ai scris pentru Revista 22, deci poate targetul lor avea nevoie de o astfel de daramare lenta a mitului televiziunii. Nu c-as fi un om care se impotriveste din principiu, dar, hai sa fim seriosi, cred ca de prin liceu (daca esti educat intr-un bun spirit critic) incepi sa-ti dai seama ca presa nu e de buna-credinta. Si dupa facultate iti dai seama ca idealismele pe care le inveti la facultatea de presari nu au absolut nici o treaba cu realitatea din teren. Oamenii din media pot confirma. Cei care merg pe teren sau care stau in spatele tastaturilor si hranesc internetul cu continut fara numar.

    Cat despre proteste – am fost acolo in prima saptamana zi de zi tocmai ca sa inteleg ce nu-mi zicea presa. Si am observat ca preferau sa filmeze mai degraba multimea de la TNB decat cea de la Fantana. Iar componenta multimilor era diferita in functie de trotuarul pe care te aflai. Si da, erau momente in care parea ca e un cerc vicios intre tv-protestatari, dar depinde si pe la ce ora ai trecut acolo si ce zi era si cat de frig era :)

  8. Catalin says:

    Multumesc pentru postul asta. M-am temut ca sunt singurul nebun care a vazut protestand doar o mana de oameni.
    Totusi, trebuie sa recunoastem ca indiferent de cati oameni au fost in piata, protestele au produs efecte.






↑ Sus