There is always a way to be better.

Cosmin Alexandru [Old] | There is always a way to be better.


Bucureștiul care contează

Din: 15 May 2012

A început campania electorală. Complet ana­poda. Pe de o parte, candidații PDL care își pun pozele pe afișe fără culoarea și fără sigla partidului pe care îl reprezintă, iar pe de altă parte candidații PSD care în­deamnă oamenii să se înscrie în PSD, pentru că altfel n-au niciun viitor. Între timp, PNL candidează în alianță cu PC, adică urmașii celor care au murit în pușcăriile comuniste defilează la braț cu urmașii se­curiștilor care i-au băgat pe primii în pușcăriile co­mu­niste. Trei abordări evident anor­male pentru orice om normal, dar perfect normale pentru politicienii care conduc Ro­mânia.

Cu toate aceste aiureli, campania asta e pri­ma din 2004 încoace, de când am votat URR, când voi vota iarăși din convingere. De data asta nu pentru un partid, ci pentru o per­soa­nă – pentru Nicușor Dan la Primăria Bu­cu­reș­tiului. Unul dintre sloganurile URR zicea: „Oa­meni ca tine, nu politicieni“. Nicușor Dan nu e ca mine, e mai bun ca mine. Pentru că el a găsit timp, energie și determinare să lup­te cu persoane, firme și instituții ale statului pentru a apăra Bucureștiul de cei pentru care Ca­pi­ta­la e doar o sursă de profit și nimic mai mult.

Așa cum îl cunosc, m-am gân­­dit ce-ar fi făcut Nicușor Dan dacă ar fi fost primar al Bucureștiului în timpul finalei Europa League. Și cred că îna­inte de a se preocupa de cum o să se simtă Platini la Bu­cu­rești, s-ar fi preocupat ca pe suporterii spanioli să nu-i fu­re toți taximetriștii țepari ca­re bântuie aeroportul, străzile și hotelurile Capitalei, în căutare zilnică de vic­time.

Înainte de asta, ar fi pus pe site-ul pri­măriei o secțiune specială în engleză și spa­niolă, ca­re să-i ajute pe turiștii spanioli cu ce­le mai importante informații. Și ar fi distribuit in­for­mațiile astea tipărite către ei și în centrul vechi.

Înainte de asta, ar fi strâns un grup de cu­noscuți, de la organizații de tineri, de ar­tiști, de voluntari, ca să-i întrebe ce fel de eve­ni­mente cred ei că ar trebui să organizeze pri­măria împreună cu ei, pentru ca zecile de mii de spanioli să ducă acasă un sentiment cât mai plăcut legat de București și să-și do­rească să se întoarcă aici și pentru alte mo­tive în afară de patetica noastră mândrie le­gată de frumusețea româncelor.

Într-un cuvânt, Nicușor Dan ar fi fost mult mai preocupat de cum se simt vizitatorii spa­nioli printre bucureștenii obișnuiți decât cum se simt somitățile străine printre oficialitățile autohtone. E o diferență esențială de pers­pec­tivă. Dintre toți candidații notabili la Primăria Bucureștiului, Nicușor Dan e singurul care ar reprezenta pe cineva din afara instituțiilor statului. Toți ceilalți sunt prinși într-un sistem al cărui unic scop e propria prezervare și pros­peritate.

Nicușor Dan e un matematician de succes. Are o minte structurată, coerentă și sis­te­mi­că, capabilă să pună o noimă în complexitatea haotică a aglomerării urbane numită Bu­cu­rești. A trăit în Occident și a deprins aspirațiile firești de dezvoltare comunitară. Aș vrea să trăiesc într-un oraș care să aibă calmul și ima­ginația lui.

Omul acesta e și un luptător de succes. A sto­pat de la demolare monumente istorice și de la construcție monstruozități arhitecturale. A făcut asta cu o mână de oameni inimoși ca el, împotriva unor structuri de putere fi­nan­ciară și instituțională incomparabil mai mari. Aș vrea să trăiesc într-un oraș care să aibă cu­rajul lui.

Nicușor Dan e un om care se uită în ochii tăi, nu în buzunarul tău. E un om care îți cere să te ajuți, nu să îl ajuți. E venit în campania as­ta cu tot ce știe și cu tot ce are, pentru cei care vor mai mult de la locul în care trăiesc.

Ce șanse are el? Fix atâtea câte îi dăm noi, bucureștenii. Niciuna în plus sau în minus. Un bun prieten, fost membru în conducerea URR, îmi povestește că periodic se întâlnește cu oameni care îl întreabă de URR și dacă mai suntem activi în politică. El le răspunde că nu, iar apoi ei îl întreabă „dar de ce?“. La care amicul meu îi întreabă: „ne-ai votat?“ și, de obicei, primește răspunsul că nu. „Vezi, de-aia nu mai suntem în politică.“.

Eu vreau foarte tare ca oameni precum Ni­cușor Dan să fie în administrația și politica românească mult timp de acum încolo. De aceea o să-i votez doar pe ei, pe fiecare, ca să conteze.
(Articol apărut în numărul din 15 mai al Revistei 22)



21 to “Bucureștiul care contează”

  1. Iulian Boia says:

    Am mai spus-o si o sa mai spun: tare mi-as fi dorit sa am buletin de Bucuresti! Acolo chiar ai intre cine si intre ce sa alegi..La noi la Iasi nu avem nici un Nicusor Dan din pacate..

  2. Cri says:

    Eu sunt din Bucuresti si o sa-l votez :) Una dintre sperantele mele e ca aceasta candidatura sa le arate si altora ca se poate. Ca daca dedici mult efort si altor cauze decat intereselor materiale proprii, daca ai inteligenta si o folosesti pentru a acumula cunostinte care ar schimba lucrurile in bine daca ar fi aplicate, vei gasi suport. E deja extraordinar ca a reusit sa sparga bariera impusa candidatilor independenti (36000 de semnaturi stranse intr-un timp foarte scurt, iar el a strans 53000). Cu toata atentia care se acorda Bucurestiului, sa castige primaria sau un procent mare le-ar arata si altora ca el ca are rost sa incerci, nu e o lupta cu morile de vant :)

  3. POGO says:

    OK. M-ai convins. Din cetateanul turmentat, ma transform in cetateanul mahmur. Votez recomandarea ta.
    POGO

  4. Si eu sunt din Bucuresti. Si am ales nu doar sa votez. Am ales si sprijin financiar aceasta cauza. Ca ONG-ist stiu cat de greu este sa strangi fonduri pentru lucrurile in care crezi. Imi doresc cu adevarat ca Nicusor sa castige si sa avem intr-adevar un independent in administratie publica. Ca si Cri cred in forta simbolica pe care o are candidatura lui, si poate inspirat din modelul Obama, putem transforma candidatura intr-un succes care sa lase muti multimi de politicieni verosi.

  5. Dragos Nicolaescu says:

    Ce ma bucura in aceasta campanie a lui Nicușor Dan este ca descopar oameni noi si faini care cred in aceleasi valori. Bucuria de a face parte dintr-o comunitate de oameni care spera intr-o viata mai buna si se implica pentru a si-o construi. Comunitatea asta mi se pare mie cel mai mare castig al acestor alegeri. Dar asa sunt eu, obsedat de comunitati :)

  6. Mugur says:

    Si eu am donat pentru campania lui si-l voi vota la alegerile locale.

  7. Tudor Maxim says:

    Asa e Dragos, sunt foarte multi oameni deosebiti care s-au adunat in jurul viziunii, modelului de civilizatie si a atitudinii propuse de Nicusor.
    Ramane de vazut cat de multi suntem si cantitativ in cele din urma la vot…

  8. Vali says:

    Foarte frumos gandit si scris.
    Se potriveste cu ce am scris eu: http://venescu.wordpress.com/2012/05/14/expozitie-electorala/

    M-am gandit sa pun textul integral, insa era lung.

  9. Octav says:

    Am votat URR in 2004, bineinteles ca voi vota cu Nicusor Dan. Nu pentru ca iti respect opinia, la mine este mai mult vot de blam. Oprescu ne arunca praf in ochi de 4 ani, iar Prigoana… sa fim seriosi!

  10. Alin says:

    O sa votez si eu cu Nicusor Dan mai mult asa la misto ca sa le dau peste nas dinozaurilor contracandidati. Pe principiul “daca niciodata nu a castigatt alesul meu de ce ar iesi acum castigator”.

  11. Daniel Susca says:

    Ma bucur sa citesc articolul dumneavoastra si sa ma regasesc in el. Ma bucur si eu sa descopar (asa cum spune si Dragos) oameni faini si noi cu care rezonez. Eu cred ca Nicusor Dan poate si va schimba mersul lucrurilor in Bucuresti. Toate Bune!

  12. Ema says:

    Dar oare va reusi sa iasa invingator daca va iesi Primar al Capitalei cu restul mafiei politice ce dicteaza in aceasta tara…si care o duc in faliment incet si sigur.. Poate mai multi ca el vor reusi sa distruga aceasta mafie de politicieni care nu-si vad decat propriul interes si mai putin pe cel al romanilor, insa singur impotriva caracatitelor cu tentacule murdare si care nu se mai satura de sange .. ma indoiesc ca va reusi.
    Succes in exterminarea caracatitelor!

  13. coca marinescu says:

    si eu gandesc la fel …

  14. Ema si Coca,

    voi pe cine vreti sa protejati – pe Nicusor – “ce se va intampla saracu’ cu el fiind apoi inconjurat de caracatitze?” sau pe caracatitze?

    Hai sa credem ca se poate, si sa facem sa se poata. Si apoi …. culmea…. se va putea
    s

  15. Baycee says:

    O sa il votez. Doar pentru faptul ca are un IQ mai ridicat decat toti taranii din politica. E de ajuns pentru mine.

  16. Liana says:

    Imi pun si eu o intrebare similara cu a Emei: ce si cat va reusi sa faca, daca nu va avea nici un aliat in Consiliul General…? Aia e buba noastra a mare, ca un destept e aruncat in balta neputintei de o sleahta de nevolnici.
    Oricum, il voi vota si sper din toata inima sa scapam de Oprescu luna viitoare!

  17. Din nefericire tinerii si intelectualii pe care se bazeaza vor avea altceva de facut in ziua alegerilor. Pe Valea Prahovei.

  18. Daniel Merezeanu says:

    Eu il votez, chiar daca pare o lupta fara speranta. Macar ca un prim pas, ideile lui vor intra un pic in atentia publica. Si chiar daca nu anul asta poate peste patru ani (daca el si noi vom mai rezista atat) lucrurile vor sta altfel. Cel putin eu asta sper (desi evolutia actuala in politica mi se pare descurajanta; daca va continua asa… parca vad o lege care sa spuna ca cel care detine postul nu mai poate fi schimbat decat daca contracandidatul strange …. 66% din voturi :) ).

  19. Anca Maftei says:

    Foarte frumos prezentat. Imi pun si eu toata icrederea in domnul Nicusor Dan, desi faptul ca nu are sustinere in consiliu ma face sa intuiesc cele cateva mii de piedici peste care va fi la limita imposibilului de a trece. Merita incercat, oricum!

  20. Andrada says:

    Consideri ca e cea mai capabila persoana ?

  21. Cosmin Alexandru says:

    @Andrada. Da, de departe!






↑ Sus