There is always a way to be better.

Cosmin Alexandru [Old] | There is always a way to be better.


Dar mulți

Din: 18 December 2012

„România, mereu surprinzătoare“, slo­ganul sub care încercam acum câțiva ani să ne vindem țara, ne-a trădat, ofe­rin­du-ne, pe 9 decembrie, o surpriză foar­te neplăcută. În câte țări din lumea ci­vilizată numărul parlamentarilor poate varia cu 25% în funcție de scorurile par­tidelor participante la competiția elec­torală? Și în câte parlamente din lumea civilizată poți ajunge parlamentar cu o mie de voturi? Mă întreb așa, din po­li­tețe.

Răspunsul e evident: o Lege electorală tâmpită, ca multe alte legi date de oa­meni nepricepuți, neinteresați și ne­sim­țiți. Faptul că avem o clasă politică afa­ră din lumea civilizată e un rezultat fi­resc al faptului că asta nu-i interesează pe prea mulți români. O dovadă în plus e o privire peste ratingurile te­le­vi­ziu­ni­lor din seara zilei de 9 decembrie.

Credeți că am stat toți cu sufletul la gu­ră să vedem exit-poll-urile? Nu chiar. În seara alegerilor, între orele 21 și 22, cel mai mare rating, de departe, adică aproape dublu față de următorul clasat, l-a avut Kanal D, cu un reality-show, Ochii din umbră. Despre ce e vorba în emisiunea care a surclasat masiv re­zul­tatele alegerilor parlamentare? Citez din descrierea de pe acasă.ro: „Cu ajutorul camerelor ascunse de filmat, al de­tec­tivilor și al dispozitivelor de urmărire, emisiunea încearcă să răspundă tu­turor solicitărilor telespectatorilor: de la angajatorul care vrea să-și testeze angajatul la soacra care vrea să-și ve­rifice nora, la copilul care nu înțelege de ce tatăl sau mama nu-l mai iu­besc“.

Așadar, cei mai mulți telespectatori ado­ră verificările. Ale altora, bineînțeles. Dar nu și rezultatele lor. Altfel nu-mi explic cum au fost votați de-a valma con­dam­nați și condamnabili pe post de par­la­mentari. Nivelul discernământului ale­gătorilor pare să fi coborât la un nivel sub cota de avarie. Penali, pipițe, bei­zadele, numai cine n-a vrut deloc n-a intrat pe listele generoase ale USL. Ei vor vota noua Lege electorală, noua Cons­ti­tuție, noul viitor al României. Va fi unul previzibil, după chipul și asemănarea lor și ale șefilor lor.

Până atunci, însă, trebuie repornit me­canismul din timpul guvernării Năstase. O perioadă, lucrurile vor merge din ce în ce mai bine. Pentru că sistemul ma­fiot implementat pe vremea lui Năstase dădea și rezultate. Bine unse, lucrurile se mișcau. Multe companii și mulți an­treprenori locali dispuși să intre în sis­tem vor prospera. Se vor crea averi, se vor realiza proiecte, chiar și pe bani eu­ropeni. Aș pune pariu că guvernarea PSD va absorbi mult mai bine fondurile eu­ropene. Vor prefera 10% din zece mi­li­arde la încasare decât 50% dintr-un miliard la semnare, cum au încercat în zadar predecesorii lor mult mai puțin inteligenți când vine vorba de furat.

Ce ironie nemăsurată a sorții unui om excesiv de ironic! Adrian Năstase se va bu­cura din plin de următorii patru ani, în care discipolii lui vor crea un sistem ad­ministrativ încă și mai performant în a drena resursele statului în buzunare private. Doar că de data asta cele mai largi buzunare vor fi ale lui Voiculescu, nu ale lui Năstase. După ce i-au tre­mu­rat bine genunchii că va urma calea lui Patriciu, Vântu și Năstase, Voiculescu va lua acum tot, așa cum îi stă bine unui învingător mioritic.

Deși pare că va fi ceva concurență. În prag de arestare pentru fraude bancare, omul de afaceri dubioase Marius Locic a declarat săptămâna trecută: „Din pă­cate, DIICOT şi DNA sunt dezinformate de grupuri din SRI. Intru în politică“. Probabil s-a lăsat inspirat de Dan Dia­co­nescu, dar e de reținut că, în cazul lui, arestarea preventivă a determinat doar o candidatură preventivă. Pentru suc­cesul total, adică pentru intrarea ade­vărată în politică e nevoie de intrarea adevărată în pușcărie. O dovedește ale­gerea ca deputat PP-DD a lui Antonie Solomon, fostul primar al Craiovei, du­pă un stagiu de pregătire de un an și ju­mătate după gratii.

Parcă văd cancelariile occidentale pu­nându-și neuronii la grea încercare ca să descopere cum ar putea coabita cu o elită politică românească care intră în politică doar ca să scape de plictiseală, de ridicol și de pușcărie. Și să se poată astfel rățoi la mai marii Europei că nu ne dau destul. Mai exact, că nu le dau lor destul.

Conform algoritmului bunului simț vo­tat la referendum, trebuia să avem cu 50% mai puțini parlamentari. Conform algoritmului electoral, avem cu 25% mai mulți. Am rămas, în schimb, foarte puțini cei pentru care asta e o mare pro­blemă, pentru care e un rezultat fun­damental împotriva interesului na­țio­nal. Mai mulți sunt cei pentru care „ochii din umbră“ ascund creierul în în­tuneric. Rating mare, „renumerație mi­că“, dar cine se poate pune cu soarta sur­prinzătoare în țara asta?
(Editorial apărut în numărul din 18 decembrie al Revistei 22)



1 Trackbacks/Pingbacks

  1. 18 12 12 14:44

    Iarna ninge, vara e soare » PoliTichii de Mărgăritar

6 to “Dar mulți”

  1. sorin tranca says:

    ti-am mai spus eu tie…
    it’s about time

  2. calin says:

    Imi plac foarte mult articolele / parerile tale. Din pacate, nu sunt suficient de conectat (spre rusinea mea) cu ce se intampla in politica acum. Am prins ideea generala dar fineturile imi scapa deocamdata.
    Intrebarea mea este: exista 1 om care ar merita suportul nostru acum? Un om care ar putea fi macar un glas competent si de bun simt pe sticla si in parlament?

    Mersi

  3. Cosmin Alexandru says:

    @calin. Pentru mine omul care se apropie în acest moment cel mai mult de profilul descris de tine e MRU. Din păcate, tocmai ce a încasat un eșec politic considerabil. O să dureze ceva până își va redefini o strategie mai bună, dacă a învățat ceva din asta.

  4. vera says:

    Cosmin, e prima data cind citesc ceva aici, care ma irita major.
    Vrei sa bem o cafea, sa schimbam amabilitatzi, antagonisme si know-how?

  5. Erebus says:

    Da sunt de acord cu Vera. Nu o sa dau si motive. Sunt subintelese.

  6. Cosmin Alexandru says:

    @Erebus, Pentru mine motivele nu sunt deloc subînțelese, așa că m-ar ajuta să le detaliezi. Mulțumesc.






↑ Sus