There is always a way to be better.

Cosmin Alexandru [Old] | There is always a way to be better.


Domnu’ Moș Crăciun

Din: 24 December 2013

Se apropie de sfârșit un an politic greu. Deși lupta a fost politică, principala ei miză a fost influența asupra justiției, nu asupra electoratului. USL și-a făcut un obicei din a da un atac frontal asupra statului de drept cel puțin o dată pe an. Deși scopul lor e să-l slăbească, de fapt îl consolidează. Îndemnul de acum câțiva ani al unui Vântu – dominant, arogant și infalibil: „Întăriți-vă statul, domnilor!“ – a fost luat ad litteram de câțiva domni și doamne, cărora noi și cei de după noi le datorăm mai mult decât credem.

Știu că adesea punctele fierbinți de pe agenda publică sunt educația, să­nă­ta­tea, infrastructura etc. Dar adevărul e că, în lipsa unei justiții independente și puternice, nimic altceva nu poate func­ționa cum trebuie. Totul e viciat de in­terlopi cu gulere albe care sunt imuni la orice consecințe asupra porcăriilor pe care le fac.

Într-o democrație normală, curățirea societății se face din interior. Societatea civilă și mass-media, prin mecanismele lor de informare și presiune, obligă ins­tituțiile politice și administrative să-și corecteze abaterile și derapajele. Cum Ro­mânia a plecat la drum, sub atenta în­drumare a lui Ion Iliescu, ca o de­mo­crație originală, curățenia din interior n-a funcționat până acum. A fost și în­că e nevoie de presiune externă. Deo­cam­dată, ne obligă vecinii să facem cu­rat în casă. Însă 2013 a avut semne bune.

Cea mai recentă zbatere din parlament, din „marțea neagră“, e zbaterea fiarei care nu se vrea domesticită. Dar va fi. În afara penalilor care și-au băgat mâi­nile până la umăr în bugetul statului, pentru oricine altcineva e clar ca lu­mi­na zilei că the rule of law (domnia le­gii) e o redută la care Bruxellesul și Wa­shingtonul nu vor renunța cu niciun chip. Mai ales după virajul Ucrainei spre Moscova. România e graniță UE și nu poate fi o cârpă cu care să-și șteargă pan­tofii mafioții din Parlamentul României.

De fapt, lupta cea mare e cu lipsa de măsură și de bun-simț. Domnia legii nu înseamnă că aleșii nu vor mai putea încasa comisioane. Dar o vor face în ca­zuri și în limite rezonabile, așa cum se mai întâmplă și în democrațiile tra­di­ționale. Nu vor mai putea exclama, cum o făcea un recent politician con­dam­nat: „Să vină Moș Crăciun și la noi!“, pretinzând sume uriașe, ne­sim­țite, pentru orice semnătură sau hârtie mișcată. Era Năstase a apus și nu va mai răsări niciodată.

Penalocrația instaurată de USL simte că se apropie sfârșitul imunității tuturor și atunci încearcă cu disperare să pre­lun­gească termenul de grație. Dar, grație lui Traian Băsescu, ușa se închide încet și sigur. E impresionant și foarte atipic pentru plaiurile mioritice cum acest om reușește să țină piept, fără niciun partid în spate, de mai bine de un an, enor­mei presiuni politice, mediatice și sociale pe care USL o exercită cu o în­dârjire de viață și de moarte asupra sa.

Cu atât mai neinspirat, în acest con­text, recentul atac al domniei sale la Mo­nica Macovei. Președintele ar fi pu­tut trage niște concluzii din atacul la fel de neinspirat la Raed Arafat de acum doi ani. Doamna Macovei e, la rândul ei, un exemplu rarisim în peisajul public. Și Arafat, și Macovei au un considerabil capital de apreciere și simpatie pe per­soană fizică. Nu depind de niciun partid sau grup de persoane influente. Au re­ușit printr-o enormă muncă, multe sa­crificii și un set de principii pe care le-au afirmat și le-au respectat consecvent ani de zile. Amândoi au fost recunoscuți și premiați în străinătate pentru reu­și­tele din domeniile lor de activitate. În spațiul public românesc, astfel de oa­meni pot fi numărați pe degete. Nu ob­ții nimic bun atacându-i. Nici chiar din poziția de președinte.

Mai ales când ne pregătim de un an 2014, care va marca, la 25 de ani de la re­vo­luție, bătălia finală între vechi și nou. Nu ca vârste, că ăștia mici de con­duc acum partidele sunt mai răi ca ăi bă­trâni, ci ca lume în care combatanții vor să trăiască. Silviu Brucan a sub­es­ti­mat cu cinci ani timpul de care vom avea ne­voie ca să ieșim cu adevărat din co­mu­nism. Și UE a subestimat cu șapte ani momentul în care România își poate ține în frâu, cu o justiție puternică, re­flexele cleptocratice. Se vede treaba că Ro­mânia e, în general, o țară subes­ti­mată.

Acum câteva zile, la ultimul termen al procesului lui Adrian Năstase în dosarul Zambaccian, președintele completului de judecată l-a scos din sală pe frun­ta­șul pesedist Codrin Ștefănescu cu for­mula „domnu’ cu chelie“. Ilustrul po­litican s-a simțit profund vexat și a de­clarat că vrea să-și „repereze“ onoarea. Justiția românească a anului 2013 ne-a adus această veste neprețuit de bună. Toți parveniții și interlopii de la vârful politicii românești au redevenit domnul cu chelie, domnul cu burtă, domnul cu ceafă, domnul cu șpagă și, în final, dom­nul cu executare. Domnu’ Moș Cră­ciun a venit, până la urmă, la toți dom­nii ăștia. S-o țină așa la anul și la mulți ani!
(Editorial apărut în numărul din 24 decembrie al Revistei 22)



Comentariile sunt închise.




↑ Sus