There is always a way to be better.

Cosmin Alexandru [Old] | There is always a way to be better.


Nimeni în dialog

Din: 4 March 2014

Într-o emisiune recentă la Digi 24, ca in­vi­tați ai lui Luca Niculescu, domnii Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu au statuat drept condiții pe care cineva ar trebui să le în­deplinească pentru a putea participa la un dialog au­tentic lecturile, capacitatea de a asculta, buna creș­te­re și buna credință. Partea umanistă din mine a fost de acord pe loc, dar partea analitic-rațională mi-a ră­mas cumva blocată pe con­trasens. Dacă doar aceștia sunt oamenii cu care me­rită să intrăm în dialog, ce facem cu restul? Mai ales atunci când res­tul sunt foarte mulți sau foarte sus-puși în structurile unei societăți.

Și există o relație directă între cele două ele­mente. Dacă ai o masă mare de oameni care nu poate discerne între un dialog și un schimb de cuvinte, atunci accesul la con­ducerea ei nu e condiționat de această distincție. Ba chiar ar încurca, de vreme ce auditoriul ar fi mai degrabă confuz în fața unui comportament a cărui valoare nu o înțelege.

După o jumătate de veac de comunism, în care dialogul în spațiul nostru public n-a avut rost, a urmat un sfert de veac în care n-a avut loc. Ne trezim acum în fatidica si­tuație că nu prea mai are nici cine să dia­logheze, nici pentru cine. Simptomul e grav, pentru că nu-i poate urma decât de­gringolada.

Lipsa dialogului înseamnă că oamenii nu se mai pot înțelege între ei. Nu mai au ac­ces la sistemele lor de valori, ci doar la in­te­resele lor imediate. Nu mai pot pune în discuție motivații și cadre de referință, ci negociază scurt și ferm tranzacții de orice. Ceea ce numim îndeobște educație se re­strânge la un schimb de informații, păreri și amenințări. Și asta devine noua normă.

În ultimele zile, oameni cu scaun la cap au ajuns să-l considere pe Obama – mai înclinat către dialog – un om slab și pe Pu­­tin – care a întâlnit cu­vântul doar în manualul de manipulare al KGB – un om puternic. Oameni care acum i-ar prefera în frun­tea Americii pe John McCain sau Sarah Palin, pe motiv că republicanii sunt mai duri. Așadar, subiectul dialogului poate juca feste chiar și unor minți doldora de lecturi, ascultare, ci­vi­li­tate și bună-credință.

Fapt e că, dacă toți oamenii s-ar ridica la înălțimea rigorilor dialogului, lumea ar fi un rai. Dar nu e, iar cele mai mari iaduri de pe pământ au fost create de cei pentru care mimarea dialogului e doar un sub­ter­fugiu pentru a-și înșela adversarul. A ale­ge corect când, cu cine și în ce fel să porți un dialog e o caracteristică esențială a unui conducător de calibru. Așa ceva se educă, se exersează și se aplică în situații li­mită. Care dintre conducătorii noștri e ca­pabil de așa ceva?

Întrebarea nu e un exercițiu retoric, din pă­cate. În Ucraina, opțiunile de dialog se îngustează cu fiecare oră, iar în Turcia, un alt mare butoi cu pulbere aflat în apro­piere, radicalizarea discursului și acțiunii politice fac dialogul aproape imposibil. În ambele cazuri, e foarte probabil că vom asista la ciocniri din ce în ce mai violente între grupările rivale.

În timpul ăsta, PSD, cel mai mare partid din România, care face și desface guvernul de la București, e condus de un om dis­pre­țuit și la Washington, și la Bruxelles, lipsit de ca­racter și de cuvânt, amator de ma­tra­paz­lâcuri filochineze și filoruse, împins de la spate de tot ce a produs mai rău mafia po­litico-economică a României ultimilor 25 de ani. Care om, însă, se bucură de în­cre­de­rea a aproape 40% din populația Ro­mâniei. El nu poate dialoga cu nimeni despre ni­mic, iar asta ne va costa enorm, ca țară, atunci când tensiunile din jurul nostru vor escalada și se vor răspândi. Până acum am asistat pasivi la un joc imatur și prostesc pe funcții, posturi și salarii. Lumea din jur sare în aer, iar ai noștri schimbă câte o literă și trei miniștri în alianțe de doi lei.

În vremea asta, președintele abundă în de­clarații belicoase și neclare despre ten­siu­nile din jur. Îi cere demisia lui Ianukovici, când în Ucraina se organizează alegeri pre­zidențiale, iar pe numele lui e emis man­dat internațional de arestare. O ține cu Moldova, când e clar că, dacă Occidentul nu mișcă-n front în cazul scindării Ucrai­nei, n-o să miște un deget în cazul Trans­nistriei și al Moldovei. Nu în ultimul rând, ne zice să stăm liniștiți că nu e niciun pericol.

Cred că niciodată în istorie n-am fost prinși mai descoperiți în materie de leadership într-o situație de criză cum suntem astăzi. Ca să ieșim din capcana asta, ar fi nevoie de niște dialoguri tranșante, dar cine să le poarte și, mai ales, pentru cine?
(Articol apărut în numărul din 4 martie al Revistei 22)



Comentariile sunt închise.




↑ Sus