There is always a way to be better.

Cosmin Alexandru [Old] | There is always a way to be better.


Munca la români

Din: 25 April 2014

Să zicem că aţi luat un credit, ați înființat o firmă, aveți un produs foarte bun, clienții l-ar cumpăra, dar competiția nu stă degeaba, aveți planuri mari și tot ce vă mai trebuie sunt niște angajați care să vă ajute în drumul spre succes. La interviuri apar sistematic oameni care, la secțiunea întrebărilor pentru voi, sunt interesați să afle, în ordinea asta: ce salariu le oferiți, ce garanții de siguranță a jobului le oferiți, cât de interesantă e munca pe care le-o propuneți, ce beneficii colaterale mai pot obține și cât de mult stres vor trebui să suporte. Îi angajați cu încredere și bucurie?

Dacă ați răspuns cu da, sunteți norocoși și fericiți. Veți avea de unde alege, pentru că acestea sunt cele mai importante criterii după care românii își aleg un job, conform unui studiu realizat de Daedalus Millward Brown în august 2013, în șapte țări din regiune.

Dacă ați răspuns cu nu, ca mine, va trebui să schimbați metoda de recrutare și să faceți noi interviuri. Ca să ajungeți la acei români, puțini, pentru care foarte importante sunt satisfacția lucrului bine făcut și oportunitățile de dezvoltare personală. Adică acei oameni care vor să devină mai buni făcându-și treaba mai bine.

Conform rezultatelor acestui studiu, munca la români e despre luat, nu despre dat. Nu că ar fi ceva în neregulă cu luatul, doar că, într-o societate în care toată lumea e pusă pe luat, cine să dea? Și, mai ales, de unde? Ordinea e importantă. Munca presupune că întâi dau ceva și apoi sunt plătit pentru asta. Pe drum însă, înainte să-mi dea alții, ideal ar fi să-mi dau și singur câte ceva: o treabă dusă cu bine la capăt, un lucru învățat, o relație bună de colaborare, o stimă de sine crescută, dorința de face azi mai bine ca ieri, tot felul de lucruri care nu sunt deloc despre bani mulți, siguranță mare și stres puțin.

Din păcate pentru șansele noastre de succes, generațiile care se îndreaptă acum către munca propriu-zisă vin cu două capcane la purtător: una a ideii de muncă de la părinții și bunicii lor, din comunism, în care noi ne facem că muncim, iar ei se fac că ne plătesc, și alta a ideii de muncă de pe Facebook și Youtube, în care succesul e facil, imediat și uriaș. Între aceste două idei ușoare stă o realitate grea.

În ea, un angajator performant îi prețuiește și îi recompensează pe oamenii care sunt preocupați foarte mult de satisfacția lucrului făcut din ce în ce mai bine și care sunt dispuși să-și riște siguranța și confortul pentru a obține acest rezultat. În plus, deși reușește asta, angajatul va fi obligatoriu plătit mai puțin decât face. Așa se obține profitul. Dacă ar fi plătit mai mult, s-ar numi pierdere, iar, dacă ar fi plătit exact cât face, compania ar fi la break-even și nu s-ar putea dezvolta, deci nu și-ar putea dezvolta nici oamenii.

Cultura muncii pentru secolul 21 în România are nevoie de o mână de ajutor. Îmi doresc un studiu despre criteriile pe baza cărora românii ar angaja alți români, pe banii lor. Ca să știm cum stăm și, mai ales, încotro să ne mișcăm.
(Articol apărut în numărul din aprilie al Revistei Cariere)



5 to “Munca la români”

  1. mb says:

    In ziua de azi sunt extrem de putini cei care isi permit sa fie preocupați de “satisfacția lucrului făcut din ce în ce mai bine și care sunt dispuși să-și riște siguranța și confortul pentru a obține acest rezultat”.
    Cand oferta locurilor de munca este atat de redusa, cand stii ca ai un credit ipotecar care te poate arunca in strada in cateva luni pe tine si pe familia ta, cand totul dar absolut totul in jur e nesigur de la o zi la alta e foarte greu sa cauti intai satisfactia lucrului bine facut si abia apoi banul.
    Eu as spune ca raspunzand NU esti dintre angajatorii fericiti (nu nefericiti), ai caror potentiali angajati au un nivel de trai si un bagaj de cunostinte care le permite sa aleaga, sa cantareasca si eventual sa puna pe locul doi banul. Foarte multi nu isi permit luxul asta.
    Pe de alta parte absolut de acord cu remarca ca angajatul vine inainte de toate cu pretentia materiala in loc sa inceapa cu ce are de oferit. “Bani multi si efort putin” cam asta ar fi deviza.

  2. Marius says:

    Salutare,

    Ce parere aveti de initiativa zappos.com, pe care mai nou si Amazon a adoptat-o: le ofera angajatilor o suma de bani sa paraseasca organizatia. Zappos facea acest lucru dupa 6 luni de training pentru noul angajat. Amazon si-a propus sa ofere aceasta “sansa” de a pleca pe bani anual angajatilor, iar de la an la an suma oferita fiecaruia creste. Imaginati-va o astfel de initiativa in organizatiile romanesti: care ar fi rezultatul?

  3. Alin Ivan says:

    Un compentariu rapid: profitul nu se face din diferența dintre valoarea muncii angajaților și plata salariilor. Asta susținea Marx, mai demult. Profitul se face din preluarea riscului care apare din combinarea factorilor de producție.

    În rest, da, sunt de acord cu toate aspectele expuse de Dvs. mai sus. E o lume în care toată lumea vrea să ia! Frumos spus.

  4. Eduard says:

    …corect, ai mare dreptate dar ce te faci cand angajatorul, dupa ce ti-a tras o privire din cap pana in picioare te intreaba din prima: “mdah, ia spune ce sa”lariu vrei?”…si se pare ca asta-i cea mai noua tendinta la interviurile de angajare.
    …sau inca o faza: ai o pozitie si un salariu decent, ti se arunca vrajeala cu extinderea companiei si cu noi angajari, dar va trebui sa scolesti cativa nou veniti…La momentul cand si-au urcat sacii in caruta, pentru un motiv sau altul ti se arata usa si pe deasupra ti se mai si spune in batjocura: ” p-astia trei noi, ii platesc cu salariul tau!”…asa-i ca ramai putin masca si te intrebi…muulte te mai intrebi!!!

  5. Ionut S. says:

    Angajatul are nevoie de bani, ofera munca sa pentru ei; angajatorul are nevoie de munca unor oameni, ofera bani ca sa o primeasca. E o afacere, nimic caritabil la mijloc, deci fiecare e legitim sa isi doreasca maximul posibil pentru ceea ce ofera. Ei bine, acel patron care “are planuri mari” – pentru el, visul sau, ideea sa, firma pe care o detine, si nu pentru angajatii pe care… deocamdata nici nu ii cunoaste – planuri imposibil de realizat fara angajati; si care se asteapta sa fie “ajutat” in “drumul sau spre succes” de acesti angajati pentru … “satisfactia lucrului bine facut”, “stimă de sine crescută”, “dorința de face azi mai bine ca ieri” – ei bine, e la randul sau un “taker”. Unul care e, cum spui tu “pus pe luat”. Nimic rau in asta pana la urma, dar e bine sa constientizeze, fara fite.






↑ Sus