There is always a way to be better.

Cosmin Alexandru [Old] | There is always a way to be better.


Cum ne uităm la ei

Din: 25 June 2014

Recent începutul scandal din familia pre­zi­dențială e un bun prilej să reflectăm asupra modului în care ne uităm la politicieni și, în general, la oamenii publici. Suntem împărțiți în câteva categorii.

Prima e formată din cei pe ca­re subiectul nu-i mai in­te­resează. Pentru care toți po­liticienii sunt incompetenți și ticăloși, deci vinovați de tot ce se întâmplă rău în țara as­ta. Pentru ei, acest scandal nu e decât a mia re­con­fir­ma­re că au dreptate. Faptul că, pe măsură ce nu-i in­te­re­sează mai tare, vor avea din ce în ce mai multă dreptate, nu pare să-i de­ranjeze.

A doua e formată din antibăsiștii radicali. Și ei sunt împărțiți în două subcategorii. Una e cea a antibăsiștilor de partid și de trust media. Ăș­tia-s oamenii pentru care dispariția lui Bă­ses­cu de pe scena politică va fi vecină cu recon­versia profesională, emoțională și mentală. Vor trebui să învețe din nou să meargă pe pi­cioarele lor, neajutați de Băsescu. Am fi ten­tați să zicem că nu va fi o așa mare problemă și ei vor fi reorientați rapid de către stăpânii lor înspre o nouă pradă. Dar asta nu va fi ușor deloc, pen­tru că nu mai există la ori­zont o pradă ca Băsescu, ca­re să fie atât de puternică în­cât să poată lătra la ea atâția atârnători. Aparatul politic și mediatic antibăsist împreună cu publicul lui s-au dezvoltat atât de mult în lupta cu „dic­tatorul“, încât orice țintă ul­terioară va fi acut insu­fi­cien­tă.

Mai sunt și antibăsiștii din convingere. Nu tră­iesc de pe urma urii față de Băsescu, dar au ajuns cumva să o internalizeze. Pentru ei, ce­ea ce, eventual, a făcut vreodată bine Bă­ses­cu e la ani lumină de ceea ce face sistematic rău. Ei sunt oameni care n-au neapărat o al­ternativă la Băsescu, nu le e clar cine și de ce ar fi mai potrivit în locul lui, dar îl consideră atât de nociv, încât nici nu mai are im­por­tan­ță cine îi ia locul. Oricine ar fi mai bun. Sunt oameni atât de încremeniți în paradigma „anti“, încât nimic nu mai contează: sta­bi­lizarea sta­tului în anii crizei, salvarea statului de drept în 2012, susținerea Occidentului pen­tru pre­șe­dinte, coalizarea celor mai de seamă inte­lec­tuali în sprijinul lui și, iată, nici măcar faptul că justiția pretins supusă lui îi ares­tează chiar propriul frate. Toate astea sunt chestionabile sau irelevante, în raport cu cer­ti­tudinea că Bă­sescu e maximal și iremediabil toxic.

A treia categorie sunt cei care-l apreciază pe Traian Băsescu. Cei care-l apreciază necon­di­ționat s-au împuținat atât de mult, încât în cu­rând vor putea fi adunați într-o sală. Invers proporțional cu cei care-l urăsc necondiționat și care ar umple, probabil, toate sălile din ța­ră. Mai sunt însă cei, între care mă număr, ca­re-l apreciază la pachet cu toate greșelile lui: faptul că n-a prevăzut amploarea crizei în Ro­mânia, lipsa de diplomație, incapacitatea de a construi echipe durabile, împingerea mezinei în Parlamentul European, împingerea pro­te­ja­tei în fruntea unui partid etc. În această ca­te­gorie intră oameni care văd că Băsescu e foar­te departe de profilul ideal de președinte ideal al unei țări ideale, dar care consideră că lu­cru­rile pe care Băsescu le-a reușit sunt mai im­portante – în sensul că au efecte mai mari la ni­velul societății – decât cele pe care le-a gre­șit.

Sunt șanse mari ca mandatul de președinte al lui Traian Băsescu să se termine prost. Chiar foarte prost. Asta ne repune pe tapet, celor care gândim cu capul nostru, felul în care ne uităm la politicieni și, în general, la modelele sociale. Perspectiva „dacă nu e perfect, e in­dezirabil“ e cea mai păguboasă dintre toate. Pentru că invalidează o libertate aparte. E o di­ferență majoră între susținătorii politicienilor de dreapta și ceilalți. Noi am fost întotdeauna capabili să ne susținem aleșii păstrându-ne li­bertatea de a le semnala public derapajele. În partea cealaltă așa ceva nu e posibil. N-o să-i auziți niciodată pe susținătorii lui Ponta, Voi­culescu sau Oprea atrăgându-le public atenția vreunuia că greșesc cu ceva. Gâdea re­pro­șându-i public ceva lui Voiculescu e de do­me­niul emisiunilor paranormale de pe Discovery.

Lupta, în 2014, se dă din nou între aceste ta­bere: cei care au și își apără libertățile și cei pentru care rostul libertății e doar să obțină pe ea un preț bun. Dacă ei câștigă, prețul pe ca­re-l vom plăti noi va fi mult mai mare de­cât orice greșeală a făcut Băsescu până acum sau ar putea face un președinte de dreapta imperfect în următorii cinci ani.
(Articol apărut în numărul din 18 mai al Revistei 22)



1 to “Cum ne uităm la ei”

  1. vlad says:

    Articol partial corect. Departe de a lauda antenele si fara sa spun ca ar fi impartiali (departe de asta!), fac o observatie: acolo am vazut reprosuri la adresa lui Ponta, Antonescu (pe vremea cand acesta era in USL). La minunatul domn Turcescu nu am auzit NICIODATA un repros la adresa lui Basescu. Cat de penibil a fost aseara cand incerca sa afle de ce nu a fost Basescu informat de SRI cine este Bercea, numa ca sa il scoata pe conducatorul iubit basma curata. Stiam si io atunci cine e Bercea. Sa credem ca Basescu nu?
    Si inca ceva. Ce a semanat Basescu pe durata madatului – ura, toti sunt naspa mai putin el, imaculatul – culege acum.






↑ Sus