There is always a way to be better.

Cosmin Alexandru [Old] | There is always a way to be better.


Mese puține, scaune multe

Din: 10 June 2014

Plănuita unificare a PDL și PNL ar fi un semn de normalitate politică. Pentru că PNL stă în mod normal lângă PDL, iar PSD lângă PP-DD, UNPR și PC. Toți vin din FSN, dar primii vor să treacă la următoarea etapă, în timp de ultimii vor să se în­toarcă la etapa de dinainte. La fel de clar e că o mișcare po­litică nouă n-are votanți în România. Așadar, jocurile po­litice ale următorilor ani se vor face în principal în in­te­riorul a două blocuri politice mari, cam ca peste tot în Europa civilizată.

Singura necunoscută pentru 2016 rămâne PMP. Oricât de strâmbă a fost lansarea la apă a partidului prezidențial, ni­meni nu-i poate lua lui Băsescu meritul esen­țial de a fi creat în România o justiție pu­ternică și independentă. Pentru asta va ră­mâ­ne în istorie, indiferent de alegerile mai mult sau mai puțin inspirate pe care le-a făcut în materie de aliați politici. Această uriașă rea­lizare îi va acoperi orice alte eșecuri.

Dar până la istorie, condiționările politice ale prezentului vor mai da încă mult de furcă președintelui și apropiaților săi. PMP se află în­tr-o postură inedită. Deși e partidul preșe­din­telui, se vrea un partid an­ti­sis­tem. În mod paradoxal, s-ar putea ca vân­tul care va um­fla pânzele PMP să fie tocmai contopirea PDL-PNL.

S-ar putea să ne dăm seama curând că noul mare partid de dreapta nu e deloc un ma­re susținător al unei justiții pu­­­ternice și independente. Că, în ciuda presiunilor euro­pene și americane – care, pro­babil, stau și la baza acestei unificări accelerate -, reflexele corupte și men­talitățile fanariote încă fac legea în acest partid.

Atunci va începe adevărata luptă. Lupta cu PSD nu e una reală. Șansele sunt minime ca vreunui votant să-i fie mișcate convingerile de la dreapta la stânga sau invers. În acea luptă e vorba exclusiv de capacitățile me­ca­nice ale combatanților de a-și mobiliza vo­tan­ții la urne în ziua alegerilor. Nimic mai mult.

Adevărata luptă în PNLD va fi cea internă. Între cei care se pricep cel mai bine să mo­bilizeze votanții tradiționali prin intermediul baronilor locali și cei care ar fi cei mai capabili să aducă votanți noi în barca politică a drep­tei. Nu doar susținători noi, ci votanți noi.

Ăsta e culoarul pe care ar fi putut alerga și o conducere reformistă a PMP. N-a fost să fie. Ar fi fost ideal să avem pe dreapta, între PMP și PNLD, un sistem de checks and balances care nu e posibil între marele partid de dreap­ta și marele partid de stânga. Din păcate, un sistem de checks and balances între Udrea, Ponta, Blaga și Antonescu nu e plauzibil. Au o istorie prea bogată și prea îmbârligată de amoruri, alianțe și contracte.

Din partea PNLD, tandemul Johannis-Blaga ar fi cel mai inspirat. Ar aduce la un loc voturi ca­re altminteri n-ar putea sta la un loc. Din­spre PSD, tandemul Ponta-Dragnea pare cel mai probabil, deși când e vorba de Ponta, cu­vântul „probabil“ își pierde complet sem­ni­ficația. De la un om cu personalitate multiplă ne putem aștepta la orice, chiar și în ziua votului. Dinspre PMP și FC, Diaconescu și MRU par a candida, pentru că asta e cea mai bună variantă de continuare a carierei lor politice.

Dincolo de zbaterile interne, în toamnă, mai mult ca niciodată până acum, jocurile vor fi fă­cute afară. La câte mii de miliarde au in­vestit UE și NATO în prosperitatea și secu­ritatea Europei, sigur nu vor permite accesul în fotoliul de la Cotroceni al unui filorus. Au văzut în Ucraina ce poate face un președinte co­rupt și rusofil. Pe cât de neatenți au fost aco­lo, pe atât de atenți vor fi aici. Deci pre­ședintele României nu va fi cu siguranță Pon­ta, nici altcineva de la PSD, după cum re­tra­gerea lui Antonescu a început odată cu atacul la Departamentul de Stat din 2012.

Cu o combinație năucitoare de imaturitate și opor­tunism, Antonescu a aruncat PNL în bra­țele PSD, fiind convins că așa îl poate învinge pe Băsescu. Chiar și când a devenit evident că toate cancelariile occidentale îl susțin pe pre­șe­dinte, el tot a sperat, cu ambiția ne­știrbită a unui licean, că ar putea câștiga. Con­flictul din Ucraina l-a lămurit repede, în câ­teva zile, că e de partea greșită a mesei. Azi îl vedem sărit zglo­biu, proaspăt și aferat de cea­laltă parte, în­țe­legând că aici se vor face jo­curile în ur­mătorii ani. Din păcate pentru el și din fericire pentru noi, prețul salvării PNL a fost au­to­de­barcarea lui.

N-o să ne plictisim în următoarele șase luni, dacă plictisul politic ar fi fost vreo temere pen­tru cineva în România. Sper, însă, nici să nu ne agităm prea tare pentru că rămânem, to­tuși, „o țară mică, cu mese puține“.
(Articol apărut în numărul din 10 iunie al Revistei 22)



1 Trackbacks/Pingbacks

  1. 11 06 14 11:03

    Ce au scris ieri liderii de opinie din România despre politică, economie și viața noastră | Blogul lui Ilias Papageorgiadis

2 to “Mese puține, scaune multe”

  1. Mircea Stoian says:

    Lucid, la obiect si clar, oricit de neplacut suna.
    Mai sint insa 6 luni si suprize destule, citeva probabil din partea king maker-ilor UDMR si PUNR.

  2. Adi Pop says:

    Acum ca stim cum sta treaba – sa-nceapa spectacolul! …dar mai bine dupa World Cup :)

    @Mircea: surprize cu adevarat ar fi daca cele trei grupari mentionate de Cosmin ar iesi cu alti candidati, dar nu cred – timpul e destul de scurt. In prinvinta UDMR si, cred c-ai vrut sa scrii UNPR, astia nu sunt king-maker-i; mai degraba king-licker-i. UNPR-ul nu va iesi din formatia PSD-ului oricat se tin cu coada pe sus iar UDMR probabil ca-si vor “salva onoarea” propunand un candidat propriu cum au facut de fiecare data, iar in turul doi vor sprijini candidatul dictat de apartenenta lor la PPE.






↑ Sus