There is always a way to be better.

Cosmin Alexandru [Old] | There is always a way to be better.


Proiect de țară

Din: 21 November 2014

Duminică seara, după anunțarea lui Iohannis drept câștigător, am fost în Piața Universității. La un moment dat a venit și el. Toți din jur i-am cântat “Deșteaptă-te române”, iar el ne-a zâmbit și ne-a făcut cu mâna. Când m-am prins că n-are de gând să țină niciun discurs am plecat. Spre marginea mulțimii, o domnișoară dintr-un grup pe lângă care treceam le spunea prietenilor că i-a zis cineva la telefon că ar trebui să apară și Iohannis. M-am oprit, mirat, și i-am spus că Iohannis e aici de ceva vreme, i-am arătat unde și i-am spus că dacă nu se grăbesc în direcția lui, o să-l piardă. Am lăsat-o mirată. Părea că vom avea un președinte foarte discret pe standardele Pieței Universității.

Nu știu ce proiect de țară a avut Băsescu, dar văd ce proiect i-a ieșit: lasă, la final de mandate, o țară în care conceptul de justiție a căpătat viață, chiar una foarte viguroasă. Nimic altceva, niciun alt proiect nu ar putea da roade în lipsa acestuia. În termeni de construcție, Băsescu a așezat fundația – statul de drept.

După ce nu mai trebuie să mă uit în jos, să mă feresc de capcanele și hăurile hoțiilor inimaginabile despre care aflăm azi cum se petrec de ani de zile în România, eu simt nevoia să mă uit în sus. Așa cum, ca să înțeleg ce va urma, mă ajută să pricep ce-a fost.

Acum ceva timp, la condamarea lui Voiculescu și la reacțiile furibunde ale imperiului său de dezinformare, un prieten mi-a trimis un mail în care apărea paragraful următor: “M-a încercat ieri un sentiment – mă gândesc că sminteala asta a oamenilor care îl plâng pe Voiculescu este identică cu sminteala generalizată care s-a instalat în 1947 în țara asta. Și așa îmi imaginez ce a însemnat, pentru un om care se credea normal, venirea comunismului. Te trezești dintr-odată că trăiești într-un ospiciu în care toți nebunii îți spun că ei sunt sănătoși și bolnav ești tu.”.

Am încercat același sentiment mai de curând, când campania electorală a lui Ponta atinsese apogeul mizeriei și infamiei, cu atacuri la persoană de ultimă speță, minciuni nerușinate pe bandă rulantă și o aroganță nesfârșită slujită fără rest de propaganda deșănțată a posturilor TV aservite. Atunci m-am gândit că, dacă sistemul de transformare a negrului în alb câștigă, impactul la nivelul societății va fi nu de amploarea, dar de natura comunismului. Scara de valori se va fi inversat din nou. Minciuna ar fi înlocuit adevărul în ordinea morală, iar impostura ar fi înlocuit meritul în ordinea socială.

Dar glonțul ne-a trecut pe lângă ureche. 25 de ani n-au trecut, totuși, degeaba. Pentru că glonțul ne-a ratat nu pentru că am avut noroc, ci pentru că ne-am ferit. Ceva în fibra oamenilor a înțeles că pericolul e mortal și am tras tare de noi înșine și unii de alții ca să rămânem în viață. Brucan a greșit doar cu 5 ani.

Cel mai mare rău pe care comunismul l-a făcut României a fost inversarea reperelor: prostul a devenit deștept, mincinosul a devenit om de încredere, incultul a devenit sursă de inspirație, nepriceputul a devenit șef, nimicul a devenit totul.

Ca stat de drept avem acum nevoie de reconstrucția valorilor. Proiectul de țară pe care mi l-aș dori cel mai mult de la președintele următorilor 10 ani e regenerarea elitelor la nivel instituțional. După ce mi-e clar cum arată fundația, aș avea nevoie să văd cam cum ar arăta acoperișul. Vreau să aspir către oameni care mă inspiră să devin mai bun. Pentru că indiferent ce vom hotărî să construim împreună, construcția va fi exact atât de bună cât vom fi noi de buni. Nu pot exista elite autentice într-un stat măcinat de corupție, necinste și impostură. Dar acum avem o șansă.

Toți ne dorim reforma clasei politice de când a apărut ea. Însă am sperat întotdeauna că minunea se va întâmpla din interiorul ei. Că o să vină un om sau o mână de oameni și o să facă curățenie în partide, în minstere și în primării. Poate nu asta e calea. Poate cele mai eficiente instrumente de reformă politică sunt justiția (că nu mai pot fura) și elitele (că nu mai pot spune și face prostii). Adică vor exista criterii de integritate și de comparație. Iar ele vor filtra politicieni mai bine decât orice șef de partid, de servicii sau de televiziune.

Președintele e omul aflat cel mai sus în edificiul nostru social. Ce menire mai înaltă ar putea avea, în acest moment al României, decât să încurajeze și să întărească formarea elitelor autentice ale națiunii? Iar Klaus Iohannis pare a avea datele potrivite pentru asta, ca niciun alt președinte până la el. Prin elite nu înțeleg o listă de savanți sau de intelectuali. Înțeleg persoane cu o conduită morală și profesională respectabilă, prezente în spațiul public, și pe care noi, ceilalți, îi putem alege drept modele. În orice domeniu și la orice nivel. Oamenii ăia care fac cel mai bine lucrurile bune. Și care îi fac pe cei din jur să își dorească la fel. În administrație, în sănătate, în educație, în cultură sau în diverse profesii.

Însuși Iohannis servește, în acest moment, drept un astfel de model, în maximă opoziție cu anti-modelele care ne-au poluat spațiul public în ultimii ani dar care, iată, lăsate la cârma țării și a mijloacelor mass-media, au putut suci mințile a aproape jumătate din țară. Poate șansa lui și a noastră stă tocmai în faptul că e atât de exotic pentru peisajul dâmbovițean. E surprinzător de normal. Scoate din noi așteptări și comportamente pe care le consideram caduce, inutile, ba chiar contraproductive. Politețea, măsura, bunul-simț, respectarea cuvântului dat devin din nou cool. S-ar putea ca o bună perioadă să avem numai surprize de la el. Să facă și să spună altfel decât ne-au obișnuit până acum mai-marii politicii autohtone care au trecut sau nu prin Piața Universității. Însă România e mult mai mult decât politica ei, deși uneori nu pare.

În România asta de dincolo de politică ar putea Iohannis să lase cea mai valoroasă moștenire, peste 5 sau 10 ani. Ar putea avea determinarea să pună bazele sociale și instiuționale ale unor elite sub a căror influență românii să aibă din ce în ce mai puțină nevoie de politicieni. Ajunși acolo, am putea muta liniștiți capitala la Sibiu, la Cluj sau la Iași. Poate chiar la Constanța.



Comentariile sunt închise.




↑ Sus