There is always a way to be better.

Cosmin Alexandru [Old] | There is always a way to be better.


Arhive pentru ‘Business’


Munca la români 5

Din: 25 April 2014

Să zicem că aţi luat un credit, ați înființat o firmă, aveți un produs foarte bun, clienții l-ar cumpăra, dar competiția nu stă degeaba, aveți planuri mari și tot ce vă mai trebuie sunt niște angajați care să vă ajute în drumul spre succes. La interviuri apar sistematic oameni care, la secțiunea întrebărilor pentru voi, sunt interesați să afle, în ordinea asta: ce salariu le oferiți, ce garanții de siguranță a jobului le oferiți, cât de interesantă e munca pe care le-o propuneți, ce beneficii colaterale mai pot obține și cât de mult stres vor trebui să suporte. Îi angajați cu încredere și bucurie?

Dacă ați răspuns cu da, sunteți norocoși și fericiți. Veți avea de unde alege, pentru că acestea sunt cele mai importante criterii după care românii își aleg un job, conform unui studiu realizat de Daedalus Millward Brown în august 2013, în șapte țări din regiune.

Dacă ați răspuns cu nu, ca mine, va trebui să schimbați metoda de recrutare și să faceți noi interviuri. Ca să ajungeți la acei români, puțini, pentru care foarte importante sunt satisfacția lucrului bine făcut și oportunitățile de dezvoltare personală. Adică acei oameni care vor să devină mai buni făcându-și treaba mai bine. Citește mai departe 

Psihologi obsedați de manageri psihopați 3

Din: 2 April 2014

A spune că unii manageri de top sunt psihopați e un truism inutil. Așa sunt și unii avocați, preoți, profesori sau artiști. Chiar și unii psihologi. A spune că majoritatea managerilor de top sunt psihopați e o aroganță gratuită. Obsesiile nu fac diferențe, sunt la fel de păguboase indiferent de meseria gazdei. Când ele devin, însă, măsura lucrurilor și, în special măsura profesională cu care evaluăm stările de fapt, intrăm pe o gheață foarte subțire.

Probabil că, prin natura meseriei, mulți psihologi intră în contact mai degrabă sau doar cu manageri cu o simptomatologie de psihopatie acută. În cei peste 20 de ani de când mă învârt în lumea business-ului autohton am avut șansa unor interacțiuni ceva mai bogate. Da, există oameni cu probleme de comportament la vârful ierarhiilor din companii. Însă, în egală măsură, există oameni care sunt modele de comportament pentru cei din subordine. Între acești poli dăm de o majoritate de manageri care se străduiesc din răsputeri să-și îndeplinească obiectivele pentru care sunt plătiți și să-i ajute și pe alții să facă asta.

Acest efort e guvernat, cel mai adesea, de presiuni al căror număr și intensitate psihologii nu le pot nici măcar visa, darămite trăi. În lumea reală accesul la o funcție de conducere nu e o plimbare în parc sau o reverie pe canapea. Nu există un consiliu de înțelepți care îi invită în capul mesei pe cei mai atenți, mai sensibili, mai pricepuți și mai devreme acasă dintre noi. E o luptă pentru putere care are în centru performanța și în jurul ei capacitatea de a crea și menține relații productive. Adică în stare să producă valoare. Citește mai departe 

Cu rufele curate 5

Din: 10 December 2013

Acum câteva zile am scris pe Facebook o postare în care deplângeam lipsa de ins­pirație a unor producători de elec­tro­cas­nice care își chinuie produsele cu nume precum EWW1476HDW sau Maxx 5 WVD24520EU. Astea două erau cele din care ur­ma să ne alegem noi noua mașină de spălat rufe. Be­nign. Ce a urmat, însă, m-a luat complet prin sur­prin­dere.

Prieteni din viața reală sau din cea virtuală, cunoscuți și complet necunoscuți au în­ceput să-mi recomande ce altă mașină de spălat rufe să-mi cum­păr. De ce unele sunt mai bune ca altele, de ce lor le place una sau alta. La un mo­ment dat, un comentator a semnalat că in­tervenția mea nu cerea recomandări de pro­dus, ci încerca să atragă atenția asupra unei scăpări de marketing. Inutil.

Comentariul n-a mișcat pe nimeni. Do­rin­ța irepresibilă de a ajuta nu ține cont de nicio barieră. Totuși, pe parcursul câtorva zeci de comentarii binevoitoare, nimeni nu s-a întrebat și nu m-a întrebat de ce anu­me am nevoie. Toată lumea a presupus candid că toate criteriile care sunt im­por­tante pentru ei sunt importante și pentru mi­ne. Punct.

Nimeni nu știa dacă decizia mea se baza pe dimensiunile mașinii, pe clasa de ener­gie, pe disponibilitatea funcției de uscare, pe tipul de programe, pe preț, pe culoare sau chiar pe proveniența de la un anumit producător. Și deși nimeni nu știa nimic despre nevoile mele, toți știau foarte bine ce mi-ar trebui ca să le satisfac. Nu e un pic ciudat? Chiar un pic mai mult? Citește mai departe 

Libertatea care ne ține captivi 4

Din: 1 October 2013

La finalul recentei conferințe de la București despre inteligență emoțională, l-am întrebat pe Daniel Goleman, principalul promotor al subiectului la nivel mondial, dacă și ce di­fe­rențe de interpretare a con­ceptului a observat în diferite culturi ale lumii. Mi-a răs­puns cu un exemplu din Chi­na, loc în care semnul grafic care reprezintă inteligența emo­țională e un cuțit cu vâr­ful în jos, înfipt într-o inimă. Chinezii înțeleg prin inte­li­gență emoțională abilitatea de a-ți suprima emoțiile. Cam fix pe dos decât înțelege pro­povăduitorul sintagmei și nenumărații săi dis­cipoli.

Nu cred că trebuie să ajungem până în China pentru a ne lovi de diferențe semnificative de în­țelegere a conceptelor de bază cu care ope­răm în Europa, diferențe care plasează Estul și Vestul continentului mai departe decât ne place să credem. Libertatea e unul dintre lo­curile frecvente de confuzie și coliziune cul­turală.

În culturile occidentale, individualiste, în care se practică educarea copiilor în spiritul asu­mării propriilor calități, limite, aspirații și de­cizii, libertatea e înțeleasă ca o urmare a lor. Oamenii sunt încurajați să-și asume libertatea și să facă cu ea ceva benefic în primul rând pentru ei și apoi pentru cei din jur. Citește mai departe 

Ce ne scapă 16

Din: 17 September 2013

Nonșalanța, chiar plăcerea cu care părinții își mint copiii mici e năucitoare. Că un me­di­ca­ment e bun, când nu e, că i-a furat pisica su­zeta, când i-a ascuns-o bunica, că o să-l duci în parc dacă doarme, iar apoi îl duci doar în camera cea­lal­tă, că Gigel o să-i aducă ju­căria înapoi, că la anul o să-i cumperi câine, când știi sigur că anul ăla pică fix înainte de paștele cailor, că mami și tati se iubesc la nebunie etc. etc. Ca să obțină ce vrea de la el, pentru adult e perfect jus­ti­fi­cat să mintă copilul. El e con­siderat un mic idiot anes­te­ziat emoțional care, pentru că nu vorbește și nu reacționează ca adulții, nu-și dă seama că e prostit sau, dacă-și dă, nu-l afectează de­loc.

Succesul tertipurilor mincinoase e adesea chiar motiv de mândrie, am auzit părinți și bunici ca­re și le împărtășesc pe post de „bune prac­tici“ și surse de inspirație. Lucrurile se mai tem­perează abia când copilul crește un pic. „A crescut ăla micu’, acu’ nu mai pot să-l fra­ieresc.“ Citește mai departe 

Succesul la feminin Comments Off on Succesul la feminin

Din: 28 March 2013

Un cotidian de afaceri de la noi relata recent, sub titlul „Portretul unei femei de succes”, ascensiunea femeii care e considerată cel mai de succes broker imobiliar din SUA ultimelor două decenii. Doarme în medie patru ore pe noapte şi nu şi-a mai luat o vacanţă de peste 20 de ani. Articolul se încheia aşa: „Când nu lucrează sau nu aleargă, lucru foarte rar întâlnit, Dolly îşi petrece timpul cu soţul şi cei doi copii”. „M-aş descrie ca fiind o persoană cu o viaţă echilibrată, însă copiii mei nu spun acelaşi lucru. Ei se află într-o competiţie permanentă cu telefoanele mele. De fiecare dată când îmi sună telefonul, ei simt o ameninţare. Vor ca toată atenţia mea să fie îndreptată către ei. Este foarte drăguţ”.

Putem să clasăm cazul ca fiind unul extrem. Femeia „e dusă cu capul“, o maşină de vânzări şi comisioane non-stop. Dar trebuie să admitem că, din ce în ce mai frecvent, succesul unei femei în afaceri e descris în mass-media astfel. E acesta cel mai dezirabil portret? Citește mai departe 

Taxele, credința și banii 27

Din: 5 February 2013

540 de milioane de euro pe an primesc cul­tele religioase din taxele colectate de statul român. (erată 08.02.2013: suma reală prevăzută în bugetul de stat pe 2013 e de 70 mil. euro, nu 540 cum publicase mass-media în 02.02.2013). Cam 200 de biserici pe an au fost construite după 1989. Peste 4.000 în total. Majoritatea banilor merg înspre Biserica Or­to­doxă. N-o să fac o paralelă cu numărul de spitale, de școli sau de biblioteci care ar fi putut fi construite cu acești bani. Pentru că nu asta e ideea. Ideea e că sta­tul român n-ar trebui să fi­nanțeze cultele religioase cu niciun leu. Punct.

Opțiunea religioasă și prac­ticarea religiei sunt chestiuni private, nu de stat. Rolul normal al statului e să fi­nan­țeze doar acele activități pe care cetățenii săi nu le pot finanța sau organiza singuri. Cum se califică cultele religioase la acest criteriu? Nicicum. Ele pot să se finanțeze, dar nu vor. Ar fi de muncă, ar fi de ges­tionat mult mai atent relația cu enoriașii. E mai simplu să primească. E mai simplu să stea cu mâna întinsă, în loc să pună osul și mintea la treabă. Mai ales că mâna asta întinsă ține mereu în mânecă buletine și ștampile de vot.

Dacă tot se discută acum revizuirea Cons­tituției, poate avem curajul să abordăm tran­șant ipocrizia cultelor religioase fi­nan­țate de stat, mai cu seamă a Bisericii Orto­doxe, beneficiarul majoritar, și să ima­gi­năm o formă modernă și echitabilă de se­parare autentică a statului de religie. Citește mai departe 

Liberalismul de stat 9

Din: 15 January 2013

„Ce-ai dom’le, ești liberal la cap?“ Presimt că asta va fi cea mai usturătoare jignire care va pu­tea fi adusă în curând unui român. Partidul ăsta a făcut într-un fel în care s-a umplut la vârf de capete pline de câlți. Unii le folosesc la dormit, al­ții la oierit, iar alții la îm­bol­năvit. Cea mai recentă ieșire a lui Eugen Nicolăescu, mi­nis­trul liberal al Sănătății, prin care anunță sistarea fi­nan­ță­rii spitalelor private din banii asigurărilor publice, e menită să îmbolnăvească singurele ser­vicii medicale cât de cât sănătoase din România.

Politic vorbind, propunerea duce PNL con­si­de­rabil mai la stânga PSD-ului. Următoarea miş­care demnă de acest inedit partid liberal e una singură: interzicerea spitalelor private. Iar apoi interzicerea oricăror activități private. Ca să nu mai pierdem bani și timp aiurea-n tram­vai.

Propunerea ministrului Nicolăescu e o con­se­cință firesc-liberală a felului în care regizorul Nicolaescu a fost trimis prematur pe lumea cealaltă de sistemul medical de stat în doar câ­teva zile. Primul diagnostic: două coaste rup­te, al doilea diagnostic: afecțiuni digestive cro­nice; cauza morții: peritonită. Păi cum să nu vrei să te internezi la stat? Cum să nu te uiți plin de speranță și încredere la medicii care se uită și ei la tine la fel, că poate te faci bine singur? Citește mai departe 

Eu vara nu tac 7

Din: 6 December 2012

Eram liniştit când m-am aşezat la scris. Acum nu mai sunt. Voiam să scriu despre echilibru. Într-o doară, am googălit cuvântul. Primele două intrări sunt de pe ioniliescu.wordpress.com. Hai mai dă-o dracu’, mi-am zis. Au terminat şi conceptul ăsta? Gândindu-mă mai bine, răspunsul e da.

Astă vară am făcut ceva ce n-am mai făcut de ani buni. Am luat atitudine, insistent şi tranşant, împotriva demersului USList de a îngenunchea instituţiile statului şi de a-l înlocui pe preşedinte nesocotind regulile democratice. Nu schimbarea unui om politic cu altul mă îngrijora, ci maniera discreţionară în care s-a încercat acest lucru.

Nu mai pretind de ceva vreme guvernanţi utili, dar nu pot rămâne indiferent în faţa unora iresponsabili. Aşadar am pus tunurile cu argumente pe ei, în special pe Ponta şi Antonescu, în postări zilnice pe Facebook, spre suprinderea multora dintre cele câteva mii de prieteni virtuali şi reali.

Fie că mă știau din viata politică, business sau programe de leadership, probabil că aveam asociată cu imaginea publică o alură de echilibru și echidistanță care era pusă acum la încercare. Cum, însă, am luat atacul asupra instituţiilor foarte personal, am taxat atacatorii tot personal. Că nu există reponsabilităţi în general. Am început prin iunie: Citește mai departe 

Adevărata campanie 1

Din: 20 November 2012

În plin proces de shutdown al României, executat de-a valma de câteva sute de politicieni de duzină, câteva zeci de tineri obișnuit de extraordinari s-au gândit în mod structurat la mai multe variante de restart.

Toți știți cam ce gogoși îi precupă pe po­li­ti­ci­eni în campanie: o să crească, o să dea, o să împartă, o să dea jos, o să pună în loc etc. Hai să vedem ce-i preocupă cu adevărat pe ti­nerii cu cap și ambiție care vor să aibă un viitor în Ro­mâ­nia. Dintre cele 129 de idei înscrise în competiția ReStart România, șapte proiecte au ajuns în finală, iar trei au ob­ținut finanțare din partea or­ganizatorului, TechSoup. Și ce­­lelalte patru, însă, vor primi spri­jin logistic pentru a ava­n­sa în dezvoltare.

Au fost proiecte legate de edu­cația sexuală a adolescenților, de accesul per­soanelor cu dizabilități la transportul în co­mun și în instituții sau de respectarea legilor pri­vind dezvoltarea urbană. Voi descrie însă, pe scurt, doar alte patru proiecte, care au le­gă­tură cu felul în care instituțiile statului se uită la subiectele lor. Citește mai departe 



↑ Sus