There is always a way to be better.

Cosmin Alexandru [Old] | There is always a way to be better.


Arhive pentru ‘Societate’


Cum ne uităm la ei 1

Din: 25 June 2014

Recent începutul scandal din familia pre­zi­dențială e un bun prilej să reflectăm asupra modului în care ne uităm la politicieni și, în general, la oamenii publici. Suntem împărțiți în câteva categorii.

Prima e formată din cei pe ca­re subiectul nu-i mai in­te­resează. Pentru care toți po­liticienii sunt incompetenți și ticăloși, deci vinovați de tot ce se întâmplă rău în țara as­ta. Pentru ei, acest scandal nu e decât a mia re­con­fir­ma­re că au dreptate. Faptul că, pe măsură ce nu-i in­te­re­sează mai tare, vor avea din ce în ce mai multă dreptate, nu pare să-i de­ranjeze.

A doua e formată din antibăsiștii radicali. Și ei sunt împărțiți în două subcategorii. Una e cea a antibăsiștilor de partid și de trust media. Ăș­tia-s oamenii pentru care dispariția lui Bă­ses­cu de pe scena politică va fi vecină cu recon­versia profesională, emoțională și mentală. Vor trebui să învețe din nou să meargă pe pi­cioarele lor, neajutați de Băsescu. Am fi ten­tați să zicem că nu va fi o așa mare problemă și ei vor fi reorientați rapid de către stăpânii lor înspre o nouă pradă. Dar asta nu va fi ușor deloc, pen­tru că nu mai există la ori­zont o pradă ca Băsescu, ca­re să fie atât de puternică în­cât să poată lătra la ea atâția atârnători. Aparatul politic și mediatic antibăsist împreună cu publicul lui s-au dezvoltat atât de mult în lupta cu „dic­tatorul“, încât orice țintă ul­terioară va fi acut insu­fi­cien­tă. Citește mai departe 

Mese puține, scaune multe 3

Din: 10 June 2014

Plănuita unificare a PDL și PNL ar fi un semn de normalitate politică. Pentru că PNL stă în mod normal lângă PDL, iar PSD lângă PP-DD, UNPR și PC. Toți vin din FSN, dar primii vor să treacă la următoarea etapă, în timp de ultimii vor să se în­toarcă la etapa de dinainte. La fel de clar e că o mișcare po­litică nouă n-are votanți în România. Așadar, jocurile po­litice ale următorilor ani se vor face în principal în in­te­riorul a două blocuri politice mari, cam ca peste tot în Europa civilizată.

Singura necunoscută pentru 2016 rămâne PMP. Oricât de strâmbă a fost lansarea la apă a partidului prezidențial, ni­meni nu-i poate lua lui Băsescu meritul esen­țial de a fi creat în România o justiție pu­ternică și independentă. Pentru asta va ră­mâ­ne în istorie, indiferent de alegerile mai mult sau mai puțin inspirate pe care le-a făcut în materie de aliați politici. Această uriașă rea­lizare îi va acoperi orice alte eșecuri.

Dar până la istorie, condiționările politice ale prezentului vor mai da încă mult de furcă președintelui și apropiaților săi. PMP se află în­tr-o postură inedită. Deși e partidul preșe­din­telui, se vrea un partid an­ti­sis­tem. În mod paradoxal, s-ar putea ca vân­tul care va um­fla pânzele PMP să fie tocmai contopirea PDL-PNL. Citește mai departe 

În căutare de valori 1

Din: 27 May 2014

„Valoarea cea mai importantă nu este pia­ța liberă, ci este o societate deschisă, transparentă și liberă, unde corupția e considerată un dușman, guvernul e răs­punzător și cinstit, iar oa­menii pot reuși, indiferent de poziție, și sunt tratați cu demnitate.“

Dacă citim cu atenție fraza de mai sus, rostită de vice­președintele american Joe Biden în discursul de la Co­troceni, constatăm lesne că, la 25 de ani de la re­vo­luție, România arată exact pe dos. Singurul lucru care ne-a mânat cu adevărat, care ne-a dictat constant evo­luția a fost dorința de a avea o piață li­beră. De a putea cumpăra și vinde orice. Asta ni s-a părut esența și totodată ex­presia supremă a capitalismului.

Biden zice explicit că nu e așa. El vorbește în primul rând de transparență, răs­pun­dere și echitate. Toate, în mare suferință în România, dacă te uiți dinspre Vest, dar în armonie, dacă te uiți de aici. Pentru că PSD, partidul care de 25 de ani obține cel mai mare procent de voturi la fiecare alegeri, a promovat sistematic exact con­trariul: lipsa de transparență, lipsa de răs­pundere în fața legii și a cetățenilor și o totală inechitate în felul în care oamenii au putut reuși sub guvernările lui. Citește mai departe 

Electoratul de dreapta, alegeri grele 6

Din: 12 May 2014

S-au terminat și alegerile europarlamentare din România. Aproape imediat cum au în­ce­put. E clar deja că partidelor le e indiferent câți și ce fel de parlamentari trimit la Bru­xel­les. Pentru cele de pe dreap­ta, cel puțin, miza e p­o­zi­țio­narea pentru negocierile de unificare de după 25 mai. În strania logică a politicii ro­mânești, rostul tuturor sci­ziunilor și atacurilor fratricide din ultimul an e marea îm­păcare. Nu ni se mai cere să votăm pentru ce votăm, ci pentru ce urmează să votăm. Aportul de democrație ori­gi­nală al României în Europa continuă voios.

Iar cel mai voios, pentru încă vreo două săp­tămâni bănuiesc, e președintele Băsescu. Op­țiunea lui, veche, dar mereu reînnoită, pentru Elena Udrea ne-a intrigat din nou pe cei care aș­teptam ceva mai mult de la domnia sa. Și de la finalul domniei sale. Această ieșire din scenă, cu miza pe câștigătorul imposibil, e o încununare nefericită a fantasticelor lupte pe care președintele le-a dus în ultimii zece ani, împotriva oricăror obstacole.

Primul președinte de dreapta postdecembrist a fost răpus de un sistem ti­căloșit, al doilea, de o femeie loială. Noi, votanții de dreap­ta, suntem răpuși sistematic de lipsa președinților noștri de înțelegere a ceea ce ne-am dori să reprezinte în numele nostru. Dar, cum e foarte po­sibil ca președinții să știe mai bine ca mine ce-și doresc vo­tanții de dreapta din Ro­mâ­nia, o să vorbesc doar în nu­mele meu. Citește mai departe 

Nu am chef azi 4

Din: 30 April 2014

Inundațiile recente au scufundat și ultimul pe­tec de speranță pe care-l mai nutream des­pre cine ne conduce. Nu mârlănia colocvială a prim-ministrului României m-a frapat cel mai tare. „Mă“, „fă“, „bă“ și al­tele asemenea fac parte dintr-un repertoriu oarecum generalizat în care politicienii noștri reușesc sistematic să confunde lipsa de prețiozitate cu lipsa de respect. Abia re­plica următoare către mi­nis­trul Apelor m-a lăsat mască: „aveai chef de niște inun­dații?“. Și mască am rămas, pentru că n-am găsit niciun sertar în care să pun formularea asta.

M-am lămurit abia la câteva zile după acest episod, când am fost martor la un altul. Se pe­trecea într-un oraș sărac, undeva în România. O companie mixtă a sprijinit în ultimii ani, cu sume considerabile, proiecte sociale ale pri­mă­riei (parcuri, școli, grădinițe etc.). Acum, o delegație de la vârful companiei, formată din aproximativ zece români și străini, venea în vizită la primărie, pentru lansarea celui mai nou proiect, construcția unei clădiri pentru ser­vicii sociale ce avea să fie donată, la ter­minare, primăriei. În ușă, primarul dădea mâ­na, oarecum absent, cu oamenii care intrau, disciplinați, pe rând. După câteva strângeri de mâini, edilul dă ochii peste cap și zice: „Bă, frate, da’ mulți mai sunteți!“. Citește mai departe 

Fărașe “made in USA” Comments Off on Fărașe “made in USA”

Din: 15 April 2014

Ceea ce noi vedeam foarte clar din interior, de la Washington și Bruxelles se vedea un pic aburit. Știu asta nu doar din auzite sau citite, ci și din discuții cu oficialii lor. Corupția en­demică, sistemică a ad­mi­nis­trației centrale și locale a unei țări nu e o problemă. E o cangrenă. Ea distruge, în­cet și sigur, întreg țesutul social. După care se extinde la vecini. Deși poate suna ci­nic, șansa noastră a fost cri­za din Ucraina și anexarea Cri­meei de către Rusia. Două masive state estice, profund corupte, aproape iremediabil, am fi fost tentați să spunem acum câteva luni.

Dar uite că unul dintre ele și-a activat an­ti­corpii, cu sacrificii grele, dar a făcut-o. Aceas­tă mișcare disperată a trezit, pe de o parte, bătrâna bolnavă din Est, maica Rusie, care a profitat rapid și i-a amputat vecinei teritoriul, iar pe de altă parte, bătrânul Occident, căzut de două decenii într-un soi de letargie au­to­suficientă bazată de iluzia că, odată cu dez­membrarea dușmanului tradițional, URSS, trea­ba se va rezolva încet, dar sigur.

Lăsată de capul ei, treaba nu doar că nu se rezolvă, ci se complică. Citește mai departe 

Cum se desface? 1

Din: 1 April 2014

Am văzut de curând, în cadrul festivalului One World România, un documentar foarte provocator – Cum se face, realizat de regizorul polonez Marcel Łoziński între 2002 și 2006. Pelicula putea foarte bine să fie filmată oricând în România ultimilor 25 de ani.

Totul a plecat de la un interviu dat de Piotr Tymochowicz, un cunoscut consultant de me­dia și PR pentru politicieni de vârf din Polonia, în care acesta pretindea că nu e nicio d­i­fe­rență între a crea brand de politician și a promova o mar­că de proteze dentare. Așa a apărut ideea de a recruta o mână de tineri polonezi obiș­nuiți pentru a-i transforma, în urma unor traininguri și exer­ciții riguroase, în poli­ti­cieni de succes. Echipa de filmare a fost alături de acest demers, în punctele sale mai importante, pe parcursul a pa­tru ani.

Cum e de bănuit, pe ecran se întâmplă lucruri care te lasă cu gura căscată. Sentimentul de perplexitate e accentuat și de faptul că în fa­ța ochilor tăi nu se derulează un film artistic, o ficțiune, ci un documentar, cu oameni reali care nu joacă pe nimeni, ci încearcă să câș­tige un rol de influență în spațiul politic, aju­tați de profesioniști de top. Citește mai departe 

Dincolo de DNA Comments Off on Dincolo de DNA

Din: 18 March 2014

Avem semne clare că, în sfârșit, România are un mecanism eficient de luptă împotriva corupției. Pentru oamenii cinstiți din țara asta, ultimele condamnări răsunătoare și anchetele deschise recent de DNA sunt o enormă gură de oxigen. Succesul DNA e atât de mare încât tot ce-mi doresc acum e să nu mai avem nevoie de el.

DNA funcționează ca un medicament foarte puternic aflat în postura de a vindeca un sis­tem lipsit de anticorpi. O societate sănătoasă e formată din grupuri de interese legitime capabile să se auto­re­gle­men­teze și să-și păstreze mem­brii în zona activităților pro­fi­tabile și legale.

Azi, constatăm că DNA are rolul de a regla lumea fot­ba­lului, piața asigurărilor, sec­to­rul produselor din carne etc. Va fi din ce în ce mai com­plicat să ne bazăm pe DNA și pe judecătorii curților de apel pentru a igieniza toate sec­toarele și domeniile de activitate din Ro­mâ­nia. Va dura foarte mult și va ameliora boala, dar nu va întări organismul. Citește mai departe 

Nimeni în dialog Comments Off on Nimeni în dialog

Din: 4 March 2014

Într-o emisiune recentă la Digi 24, ca in­vi­tați ai lui Luca Niculescu, domnii Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu au statuat drept condiții pe care cineva ar trebui să le în­deplinească pentru a putea participa la un dialog au­tentic lecturile, capacitatea de a asculta, buna creș­te­re și buna credință. Partea umanistă din mine a fost de acord pe loc, dar partea analitic-rațională mi-a ră­mas cumva blocată pe con­trasens. Dacă doar aceștia sunt oamenii cu care me­rită să intrăm în dialog, ce facem cu restul? Mai ales atunci când res­tul sunt foarte mulți sau foarte sus-puși în structurile unei societăți.

Și există o relație directă între cele două ele­mente. Dacă ai o masă mare de oameni care nu poate discerne între un dialog și un schimb de cuvinte, atunci accesul la con­ducerea ei nu e condiționat de această distincție. Ba chiar ar încurca, de vreme ce auditoriul ar fi mai degrabă confuz în fața unui comportament a cărui valoare nu o înțelege.

După o jumătate de veac de comunism, în care dialogul în spațiul nostru public n-a avut rost, a urmat un sfert de veac în care n-a avut loc. Ne trezim acum în fatidica si­tuație că nu prea mai are nici cine să dia­logheze, nici pentru cine. Simptomul e grav, pentru că nu-i poate urma decât de­gringolada. Citește mai departe 

PMP, o mișcare greșită 6

Din: 18 February 2014

Evenimentele recente din Partidul Mişcarea Populară readuc la lumină chestiunea implicării politice a intelectualilor.
Partidul Mişcarea Populară a atras între fon­datori și membri de început o mână de in­telectuali respectabili, animați de bune in­tenții. Odată cu apariția Elenei Udrea în pei­saj, însă, eterna luptă fra­tricidă din po­li­ti­ca ro­mânească între creier și for­­ță, între obrazul subțire și buzunarul gros a iz­buc­nit și în PMP.

Toate declarațiile nobile din perioada de recrutări de membri noi au căzut la da­torie, răpuse scurt de coop­tarea deputatului traseist Ma­rin Anton în partid. Un fost director RAFO, cu o modestă ave­re de numai 10 milioane de euro. Asta du­pă ce, din PDL, tocmai ce veniseră doi par­lamentari care votaseră alături de USL în „marțea neagră“ din decembrie.

Așadar, PMP începe să devină, și el, o broas­că prea greu de digerat în fiecare di­mineață de oameni care au de la ei pre­tenția că-și trăiesc viața conform unor principii și valori. Tindem să-i numim intelectuali, dar, du­pă mine, asta e o caracteristică a oricărui om integru și nu depinde de numărul de facultăți absolvite sau de cel al cărților citite. Sunt doar oameni care se uită onest în oglindă dimineața și nu vor să le fie ru­șine de ce văd. Pare simplu, dar în politică e complicat. Citește mai departe 



↑ Sus