There is always a way to be better.

Cosmin Alexandru [Old] | There is always a way to be better.


Constantin Noica

“De ce ne place să spunem lucruri pe jumatate adevărate? Mă gîndesc la toate actele de eroism, la marile agonii şi victorii din planurile vieţii, şi am impresia că le văd decurgând dintr-o nesiguranţă, dintr’o şovăială, dintr’o jumătate de adevăr. E ceva care nu ne inspiră nici măcar nouă încredere, la începutul lucrurilor; un raţionament pe care-l simţim greşit sau o hotărâre pe care-o vedem bine că nu e cea bună.

Şi pe urmă, fără să ştii cum, ceva obscur şi fără formă vine şi-ţi îmbracă nesiguranţa, prefăcând din centrul acela de nelinişte şi pendulare, un sâmbure de mistică şi adevăr. E de multe ori inexplicabil felul cum devin oamenii apologeţi, trăind şi patetizând pentru jumătăţile lor de adevăr. Sau, poate, au dreptate?

Nu. Cum ar putea să aibă? Dar ne place tuturor să mimăm stările sufleteşti ale omului închipuit de noi că spune adevăruri. Îi furăm gesticulaţia şi retorica, îmbolnăvindu-ne de frigurile unei sincerităţi îndoielnice. De multe ori ne lăsăm prinşi, uitănd că nu avem dreptate. Dar câteodată nu uităm…

Autorul acestor rânduri n’a pierdut din vedere faptul că nu are întotdeauna dreptate. Ar fi vroit să aibe – şi i-a fost ciudă.
A căzut în exces, a căutat excesul, ca o uşurare. Dar sunt atât de multe excese împrejurul nostru, formele de vieaţă, toate, par a fi atât de nefireşti din punctul de vedere al adevărului – încât această încercare nefirească de aci poate fi şi ea iertată.

De altfel, cineva spunea odată: “Oricine, rătăcit într’o pădure, urmăreşte cu neostenită energie o direcţie oarecare, descoperă un drum nou”. E o invitaţie la exces. Căci nu e vorba de drumuri noui, poate. Dar e vorba de treceri, de vieţuiri, de drumuri, pur şi simplu, – într’o lume în care de sigur nimeni nu ştie prea mare lucru.”
#Constantin Noica, “Mathesis sau bucuriile simple”, Fundaţia pentru literatură şi artă “Regele Carol II”, 1934 (Prefaţă)#

“Alături de noi, în lume, sunt lucruri multe, însufleţite şi neînsufleţite. Ele nu văd şi nu înţeleg. Dar dacă într’o zi ar înţelege, cu siguranţă ar râde puţin de noi. Iar dincolo de lume stă un zeu vesel, care înţelege cu adevărat lucrurile şi râde cu adevărat.”
#Constantin Noica, “Mathesis sau bucuriile simple”, Fundaţia pentru literatură şi artă “Regele Carol II”, 1934 (pag. 25)#

“Într’o aşa serioasă măsură mi se pare de negândită vieaţa, încât dacă m’aş gândi efectiv ca să răspund la o întrebare uzuală ca: ce mai faci? aş constata că întrebarea aceasta e printre cele mai grele cu putinţă. Căci “fac” o mie de lucruri: aş putea să spun că gândesc, că sunt bine, că gândesc ceva, că gândesc altceva, că am fost pe stradă, că nu fac nimic.

Ce să spun? Care e lucrul pe care trebue să-l spun celui care mă întreabă? Şi nu numai atât. Care e lucrul pe care trebue să i-l spun lui acum? Şi mai mult: ce trebue sa-i spun lui acum, despre mine? Aşa dar ar trebui să respect mai multe serii de adevăruri: a) adevărul lucrului, să aleg, adică un lucru dintre cele o mie pe care le-am făcut realmente; b) Să aleg adevărat pentru cel care mă întreabă, adică să aleg unul din lucrurile acelea care privesc raporturile mele cu el; c) Să aleg un lucru adevărat pentru clipa de faţă, pentru ce se întâmplă acum între el şi mine; d) Să fie totuşi un lucru al meu.

Şi credeţi că astea sunt singurele adevăruri de respectat? Atunci ce să-i răspund? Mă cuprinde deodată o panică, panica mea formală…”
#Constantin Noica, “Mathesis sau bucuriile simple”, Fundaţia pentru literatură şi artă “Regele Carol II”, 1934 (pag. 42)#

“E comun tuturor oamenilor cu adâncă vieaţă interioară idealul de a face spiritul să pătrundă în carne. E una din constantele voinţei de a fi om aceasta de a voi să dai semnificaţii materiei brute din tine. Şi într’adevăr, dacă spiritul nu reuşeşte să pătrundă în carne, dacă voinţa mea liberă nu se poate insera în biologie, dacă absurdităţile şi excesele omului nu pot deveni ereditate, – atunci lucrurile nu servesc la nimic.”
#Constantin Noica, “Mathesis sau bucuriile simple”, Fundaţia pentru literatură şi artă “Regele Carol II”, 1934 (pag. 78)#



Comentariile sunt închise.



↑ Sus