There is always a way to be better.

Cosmin Alexandru [Old] | There is always a way to be better.


Mircea Eliade

“Nimic nu e bine corelat în lumea aceasta, nimic nu e armonizat. Gândiţi-vă la cât timp pierdeţi cu oameni cari nu vă înţeleg, câtă afecţiune risipiţi pentru oameni cari nu simt – iar pentru acei foarte puţini, cari vă sunt adevăraţi fraţi, nu găsiţi decât câteva zâmbete, câteva vorbe goale.
Tot ce e mai bun în noi îl dăm oamenilor cari n’au ce face cu darurile noastre. Te întâlneşti cu un oarecare, şi lui îi sacrifici timpul tău şi îi deschizi sufletul; iar prietenului tău nu-i dai nimic, sau îi dai resturi. De ce o fi aşa?

Cunosc câţi-va oameni mari din acest veac înconjuraţi de lichele, de tipi oarecare, de vacuităţi. Aproape că am fost gelos pe aceşti fericiţi cari pot avea în fiecare zi ceiace alţii, poate mai buni decât ei, nu pot avea decât un ceas în toată viaţa.

Dar aşa se întâmplă cu fiecare dintre noi, de ce să ne ascundem? Preferăm să “căutăm”, pierzîndu-ne timpul, decât să ţinem în braţe ceiace am înţeles de mult că e vrednic de noi.”
#Mircea Eliade, “Oceanografie”, Editura “Cultura Poporului”, 1934, (Despre destinul înţelegerii – pag. 34)#

“Marile adevăruri – şi singurele care contează, dealtfel – sunt găsite la întâmplare. Moartea, dragostea, primăvara sau toamna lăuntrică, toate acestea le întâlnim şi le cunoaştem la întâmplare. Nu numai atât. Se întâmplă, chiar, că trece multă vreme până să înţelegem că le-am cunsocut. Sunt atât de cenuşii, de umile, de cotidiene – încât nici nu le băgăm în seamă. Conştiinţa noastră este atrasă mai mult de adevărurile catastrofice, violente, sumare, agonice – căci asemenea adevăruri siluesc şi se cer siluite, ele exaltă vertiginos ţi carnea şi duhul, ele sunt revelate prin experienţe dramatice, cu o dramaturgie bogată şi o punere în scenă meşteşugită.

Dimpotrivă, adevărurile găsite la întâmplare nu au nimic demonstrativ şi dramatic. Le descoperim deodată în suflet, fără să ştim cum au ajuns acolo. Ele sunt, şi nu poţi spune nimic altceva despre ele decât că sunt.”
#Mircea Eliade, “Oceanografie”, Editura “Cultura Poporului”, 1934, (Despre adevărurile găsite la întâmplare – pag. 37)#

“Mult mai tragic, mai agonic şi mai greu mi se pare a afirma, nu a nega. Afirmare care să nu fie, însă, pronunţare de sentinţe, frazeologie, mimică. Ci afirmare organizată, vie, relevantă. Gânduri cari să trăiască prin ele înşile, să plece de lângă tine şi să nu se împleticească pe drum şi să se înece în şanţ. Gânduri care, asemenea unei forme vii, asemenea oricărei alteia din natură, şi să rodească prin propria lor viaţă, să se împrăştie prin propriul lor imbold, să zboare, să cutreere, să crească.”
#Mircea Eliade, “Oceanografie”, Editura “Cultura Poporului”, 1934, (Despre un aspect al eternităţii – pag. 43)#

“Se răspândeşte tot mai mult, în zilele noastre, moda de a răstălmăci şi de a inventa simboluri. Simboluri în orice: în eroii cărţilor celebre, în personagiile biblice, în vieţile imaginare, în realizări plastice, în experienţe artistice. faptul se pierde adesea sub simbol, este strivit de interpretare. Este o foarte ciudată pornire nu spre abstract, ci spre abstractizare. Viaţa şi faptele se transformă în simboluri, în tâlcuri, în semnificaţii. S’ar spune că anumiţi moderni sunt incapabili să mânuiască realităţile, să le prindă direct în înţelegerea lor, şi atuncile sterilizează şi le prefac în abstracţiuni, singurele pe cari sunt în stare să le înţeleagă şi să le justifice.”
#Mircea Eliade, “Oceanografie”, Editura “Cultura Poporului”, 1934, (Despre stimulare – pag. 48)#

“Rareori trăieşti mai surprinzător, mai fertil, ca atunci când îţi pierzi timpul. De fapt numai atunci poţi asculta cu adevărat; altădată asculţi numai ca să dai replica, sau ca să complectezi o informaţie. Spuneam că dacă anumite adevăruri simple nu circulă şi nu nutresc viaţă contemporană, aceasta se datoreşte în mare parte faptului că nimeni nu te ascultă, nimeni nu îşi pierde timpul, ci toţi pregătiţi pentru răspuns, toţi îţi interpretează spusele cum vor ei, toţi ştiu mai dinainte ce se află în tine şi cum gândeşti tu.

Ori, unul dintre cele mai decisive adevăruri – şi în acelaş timp unul dintre cele mai simple – este tocmai acest dubiu pe care trebuie să-l ai, cel puţin câteva clipe, în faţa oricărui om; poate acel om ascunde o tragedie sau poate trăieşte un miracol, cine ştie? Dar cineva care nu ştie să piardă timpulnu cunoaşte această simpatetică expectativă, şi deaceia nu cunoaşte oamenii. El activează întotdeauna automat: îi stimulezi cutare sentiment, capeţi o formulă, îi redeştepţi cutare asociaţie de idei, capeţi altă formulă.

Dar miracolul tău, viaţa ta – unde este? Oamenilor aceştia grăbiţi, cari ştiu întotdeauna mai înainte şi mai mult decât tine, le scapă tocmai esenţialul; trăirea ta autonomă, creaţia ta. Ei nu ştiu să-şi piardă timpul, nu pot să lase viaţa să curgă prin ei, cu toate revelaţiile şi miracolele sale.”
#Mircea Eliade, “Oceanografie”, Editura “Cultura Poporului”, 1934, (Pierdeţi-vă timpul – pag. 53)#



Comentariile sunt închise.



↑ Sus