There is always a way to be better.

Cosmin Alexandru [Old] | There is always a way to be better.


Despre mine

Am 44 de ani şi i-am trăit pe toţi intens. Am o soţie minunată, modelul meu de bunătate şi frumuseţe – Liana – doi băieți veseli şi relaxați, Andrei de 16 ani şi Mihai de 15, și o fetiță, Selona, născută în ianuarie 2013. Ne bucurăm, cât de mult putem împreună, de povești, muzică, filme, cărţi şi spectacole. Restul timpului mi-l ocup cu proiectele de business şi de educaţie în care sunt implicat şi care acoperă două dintre pasiunile mele – oamenii şi brandurile.

Îmi place să înot, să văd lumea şi să fac fotografii. De două ori pe lună scriu pe blog şi în Revista 22. Ceva mai des pe Facebook.

Dacă cineva e interesat şi de detaliile mai tehnice ale ultimilor 20 și ceva de ani din viaţa mea, le poate parcurge mai jos. 

Educaţie academică

Am absolvit liceul în Ploieşti în 1988 şi am intrat la ASE, în Bucureşti, în 1989. Aici am brevetat modelul 3 in 1 în spaţiul academic. În toamna lui ’89 am început cursurile la Facultatea de Economie a Industriei, Construcţiilor, Transporturilor şi Telecomunicaţiilor care s-a transformat în 1990 în Managementul ICTT, din care mai apoi s-a desprins Facultatea de Economie Generală, pe care am absolvit-o în 1994. Când am intrat la facultate a fost cea mai fericită zi din viaţa mea. Când am terminat-o, aceea a fost cea mai fericită zi. Ulterior, am avut norocul să am motive mult mai bune de fericire în viaţă.

După facultate am făcut armata, 6 luni, la Bacău. O trec la educaţie academică pentru că, pentru mine, armata a însemnat o şcoală cel puţin la fel de importantă ca facultatea.

În 1997 m-a apucat iar dorul de şcoală şi am început cursurile programului ASEBUSS de Executive MBA coordonat de Şcoala de Afaceri a Universităţii Washington în colaborare cu Şcoala Post-Universitară de Afaceri Româno-Americană, program pe care l-am absolvit în 1999.

Experienţă profesională

În 1992, în anul III de facultate, am fost cooptat de către doi parteneri americani şi doi români la înfiinţarea şi conducerea uneia dintre primele companii private de cercetare de piaţă din România – “Research Team Romania – RTR”. 

În 1996 am vândut firma Grupului GfK AG, cu sediul la Nuremberg, în Germania, care era, ca mărime, a cincea firmă din lume în domeniu. Am continuat să conduc GfK România până în primăvara lui 2005 când m-am hotărât să mă retrag. În 2004 firma avea o cifră de afaceri de peste 2 milioane Euro şi 45 de angajaţi. În 2012, GfK România a realizat o cifră de afaceri de 9 milioane Euro cu 180 de angajaţi.

Între 2005 și 2011 am avut propria firmă, B&P Brandivia, prin care am oferit consultanţă în branding și strategie.

Din 2012 am înființat, împreună cu alți trei parteneri, compania de consultanță Wanted Transformation, specializată în procese de transformare organizațională, de echipă sau individuală. Mai multe detalii, aici. Ocazional mai sunt invitat să țin discursuri pe teme legate de leadership la întâlniri interne ale companiilor.

Din 2013 predau cursul “Leading with a Story” la programul de Executive MBA al Maastricht School of Management Rațiu din București.

Experienţă în diferite organizaţii

În 1990, imediat după revoluţie, am fondat, împreună cu alţi câţiva studenţi entuziaşti, AIESEC România, filiala românească a celei mai mari organizaţii studenţeşti din lume (AIESEC = Association Internationale d’Etudiants en Sciences Economiques et Commerciales).

Am continuat să rămân alături de AIESEC şi să sprijin organizaţia şi după ieşirea din viaţa studenţească ca membru în Consiliul Consultativ (Board of Advisors) al AIESEC România din 1999.

În anul 2000 am participat, ca membru co-fondator, la înfiinţarea fundaţiei “LEADERS România“.

În toamna anului 2005 am înființat, împreună cu alți trei prieteni, Asociaţia ERUDIO, o organizaţie care desfăşoară programe de educaţie inovatoare, la graniţa dintre mediul cultural, de afaceri şi cel educaţional. În principalul ei program, Erisma – Leadership Creativ, am predat Vorbirea în Public și Mentorship între 2005 și 2012.

De ani buni ajut diferite organizații non-profit să-și clarifice viziunea, misiunea și strategia, fie din postura de membru al boardului, fie doar din cea de prieten. Între ele se numără MaiMultVerde, Școala de Valori, ViitorPlus, Fundația Comunitară București sau Universitatea Alternativă.

Experienţă internaţională

Cea mai importantă experienţă formativă am trăit-o ca membru AIESEC, în perioada 1990 şi 1992. Am participat aunci la diverse întâlniri cu studenți străini, cursuri și seminarii internaţionale ale organizaţiei în Italia, Elveţia, Franţa, Austria, care mi-au deschis mintea și dorința de a construi.  

În noiembrie 1998 am fost invitat să particip, cu expunerea “Privind în jurul nostru – prieteni sau adversari?”, la al 32-lea Congres Internaţional “Cunoaşterea şi Reprezentarea Popoarelor din Europa Centrală şi de Sud-Est”, organizat de Institutul pentru Întâlniri Culturale Central-Europene la Gorizia, în Italia.

Între septembrie 2001 şi septembrie 2002 am făcut parte din programul ”Echipa de Excelenţă GfK”, în care am fost ales împreună cu alţi 14 manageri din toată lumea pentru a redefini “Setul de Valori” (Corporate Guidelines) al Grupului GfK.

În 2005, am devenit Eisenhower Fellow, fiind selectat între 25 de persoane din 25 de ţări pentru a face parte din Multi Nation Program of Eisenhower Felowships. Timp de două luni am avut întâlniri în diferite oraşe din SUA cu lideri din varii domenii (politică, lobby, organizaţii neguvernamentale, mass-media, afaceri) şi am participat la diverse seminarii şi conferinţe cu scopul de a înţelege mai bine societatea americană, valorile ei, instituţiile sale fundamentale şi modul lor de funcţionare. În timpul bursei mele, Chairman-ul fundaţiei era fostul Secretar de Stat al SUA, Henry Kissinger. Actualul Chairman este fostul Secretar de Stat, Generalul Colin Powell

Experienţă politică

La începutul anului 2000 am iniţiat un proiect politic, URR – Uniunea pentru Reconstrucţia României, pe care l-am condus până la finalul lui, în 2005. A fost un partid al tinerilor neimplicaţi anterior în politică şi dornici de o schimbare reală şi profundă a felului în care se făcea politică în România. Am participat la alegerile locale şi generale din 2004 însă cu rezultate sub aşteptări. Resursele noastre financiare şi umane insuficiente nu ne-au permis să ne putem pune în practică idealurile politice. În primăvara lui 2005 URR a fuzionat cu PNŢCD formând PPCD, în speranţa creării unei forţe politice creştin-democrate. La puţin timp după fuziune, datorită diferenţelor de opinie cu noii noştri parteneri, m-am retras din viaţa politică, împreună cu majoritatea membrilor URR.



3 Trackbacks/Pingbacks

  1. 22 10 09 21:42

    HR: Profesionalism si substanta- Cosmin Alexandru si Adrian Stanciu | FocusBlog

  2. 27 02 10 16:14

    Cum vrea Şefu’ « Asociaţia "Pas cu Pas", LGC Oradea

  3. 25 02 11 10:55

    INTERVIU. Cosmin Alexandru: Numai un partid de nişă poate funcţiona pe internet | Surpriza




↑ Sus