There is always a way to be better.

Cosmin Alexandru [Old] | There is always a way to be better.



O rugăminte pentru președinte 11

Din: 20 March 2012

Fac parte din acea categorie de cetăţeni care îşi doreşte să aibă încredere în instituţiile statului şi în oamenii care le conduc. Dorinţa asta nu mi se trage din România, ci de la primele vizite în străinătate pe care le-am făcut, ca student, la începutul anilor ’90. Atunci am văzut pentru prima dată în Austria că oamenii îşi respectau instituţiile şi liderii şi am tras concluzia că există o legătură strânsă între asta şi nivelul de trai şi de civilizaţie al unei ţări. Trăind cu această filosofie de raportare la spaţiul public, tind să iau în serios acele lucruri pe care le aud de la conducătorii statului român care privesc realităţi pe care le resimt în fiecare zi.

Acum câteva zile, preşedintele României a transmis un mesaj important pentru mine: acela că s-a supărat pe Petrom şi că a întrerupt orice legătură cu ei pentru că au făcut un profit excesiv în 2011. Înainte să continui, simt că e utilă precizarea că nu am niciun fel de interese politice ori financiare, nici cu vreo instituţie a statului, nici cu Petrom sau OMV.

Am însă calitatea de finanţator, şi pentru unele, şi pentru altele. Din perspectiva asta, aş vrea să mă exprim. Cum lucrez de 20 de ani în mediul privat, supărarea şefului statului pe cea mai mare companie privată din România mi-a ridicat câteva semne de întrebare. Ele au legătură în principal cu beneficiile pe care statul român, al cărui reprezentant suprem e domnia sa, le are de pe urma nivelului preţului carburanţilor şi a performaţei economice a Petrom. Citește mai departe 

Exerciţiu de civilizaţie 12

Din: 25 August 2010

Aproape la fiecare ieşire în străinatate, aflu de la români stabiliţi în locurile în care ajung câte un exemplu de bună practică în relaţia statului respectiv cu cetăţeanul. Lucruri şi proceduri simple, şi rapide, la mintea cocoşului, îţi vine să zici, când le auzi.

Am ajuns la concluzia că sistemul public românesc (administraţie, sănătate, educaţie etc.) nu e subfinanţat, ci masiv suprafinanţat. El consumă enorm fără să producă aproape nimic din ce i-ar trebui clientului său, cetăţeanul. Ba mai mult, foarte frecvent, el produce şi costuri în plus pentru cetăţeni, aproape la orice interacţiune. Ai zice că e gândit special aşa, la mintea cocoşului hoţ.

În numele şi în spiritul dorinţei de a ieşi cât mai repede din criză, Guvernul României ar putea face un exerciţiu simplu şi inteligent de participare cetăţenească. Sunt convins că foarte mulţi români ar fi foarte bucuroşi să ajute gratuit. Ar fi, la urma urmei, mai ales în interesul lor. Citește mai departe 

Bombardeşti 10

Din: 12 February 2010

Eu n-am mers vreodată printr-un oraş cu drumuri bombardate. Dar dacă ar fi să imaginez unul ca decor de film, Bucureştiul de azi ar fi. Gropile de pe toate arterele capitalei nu pot fi făcute de plombe, ci doar de bombe. Sunt denivelări, cratere, surpături, fărâmiţări de asfalt şi pietriş care nu au cum să apară pe timp de pace. Cred că noaptea, cineva arunca în aer drumurile din Bucureşti. Nu-mi dau seama de ce nu auzim bubuiturile dinamitei dar auzim la fiecare metru trozniturile maşinilor gata să se rupă.

Am circulat iarna cu maşina în multe oraşe din Europa. Iarna asta am circulat chiar într-o staţiune montană austriacă. Unde gheaţa, zăpada şi poleiul sunt la ele acasă în fiecare zi. Şi unde, totuşi, drumurile erau curate şi fără gropi. De fapt, fără nicio groapă. Citește mai departe 

Pentru un Nobel românesc 2

Din: 16 October 2009

(Articol apărut în numărul din 13 octombrie al Revistei 22)
Aşteptăm mereu să ne spună alţii care dintre noi au valoare. Ne umplu de respect premiile altora. Ale noastre ne lasă atât de reci încât nici nu ne mai punem problema să le creăm. Valoarea, ca să apară şi să crească, are nevoie de recunoaştere. De ce să nu o recunoaştem noi primii? De ce să nu o scoatem noi în lume şi aşteptăm mereu să vină lumea să o scoată de aici?

Acordarea Premiului Nobel pentru Literatură Hertei Müller a aprins din nou scânteia frustrărilor naţionale legate de lipsa scriitorilor români din lunga listă a premiaţilor. Mă frământă o întrebare: în loc de aşteptarea pasivă a recunoaşterii altora, n-ar fi mai potrivită începerea propriei noastre recunoaşteri? N-ar fi mai potrivită crearea unui fond de premiere, hai, nu de un milion de euro, precum cel suedez, dar măcar de o sută de mii de euro, pe care un juriu românesc să-l acorde anual unui scriitor român? Dacă ne doare atât de tare că alţii nu se uită frumos la noi, de ce nu începem prin a ne uita întâi noi la noi mai frumos? Citește mai departe 

Rătăciţi, în pana mea! 1

Din: 8 October 2009

Nu înţeleg deloc de ce a trebuit Kanal D să investească în emisiunea “Rătăciţi în Panama”. De ce să trimita câţiva români tocmai în Panama pentru a-i rătăci? O groază de bani aruncaţi pe fereastră, direct în junglă. Da’ ce, noi dacă n-avem junglă, n-avem rătăciţi? De când până când trebuie să zburăm cu avionul ca să ne rătăcim?

Şi ca să nu pară că distribui adjective înspre alţii, mă ofer voluntar pentru demonstraţie.

Eu mă rătăcesc de fiecare dată când merg la Sala Mare a Teatrului Naţional. Din holul de la parter pleacă 4 sau 5 scări care se continuă la primul etaj cu încă şi mai multe. Toate în spirală şi în zig-zag, pe nici una nu scrie unde duce. Toată lumea (mă rog, ăştia mai neştiutori, ca mine) urcă la plesneală, în speranţa că, la un moment dat, vor întâlni o plasatoare care să-i îndrume, plină de o importanţă justificată, tocmai în capătul celălalt al sălii faţă de locul în care au nimerit. Citește mai departe 

Măsura civilizaţiei 6

Din: 16 September 2009

Unul dintre lucrurile foarte importante care lipseşte din comportamentul multor personaje publice din România e măsura. Toţi oamenii de afaceri străini care mi s-au plâns de-a lungul timpului că oficialii români le cer şpagă, nu se plângeau atât de faptul în sine, care e răspândit şi dincolo de graniţele vestice ale României. Ei erau uimiţi în primul rând de pretenţiile complet exagerate ale celor corupţi. Nu prezenţa corupţiei deranja cel mai mult, ci lipsa ei de măsură.

Când oameni publici vorbesc (în parlament, la televizor sau aiurea) nu faptul că vorbesc e neapărat deranjant, ci că sunt în stare să vorbească mult mai mult decât e oricine în stare să asculte. Nu au nici măsura lor, nici a celorlalţi. Citește mai departe 

Cum ne recompunem? 10

Din: 21 August 2009

(Articol apărut în numărul din 18 august al Revistei 22)
Ca să recompunem spaţiul public cu mai mulţi oameni de valoare, e nevoie să compunem publicuri pentru ei. Şcoala nu face asta, educaţia din familie nu reuşeşte nici ea. Mass-media îşi refuză sistematic rolul de educator. Şi atunci, cine şi în ce fel îşi poate asuma această muncă? Fără de care, orice altă muncă riscă să fie în zadar?

Spaţiul public românesc e descompus. Se agită în el, uneori tragic, alteori comic, personaje de tot felul, care au, însă, o caracteristică în comun. Fiecare are publicul său. Unele dintre ele au chiar publicuri impresionante numeric. Toţi vorbesc despre orice, fără idei, fără structură, fără conţinut şi, în general, fără sfârşit. De cele mai multe ori, vorbesc unii despre alţii. Elitele autentice apar foarte rar, pentru că sunt inadecvate unei astfel de companii şi pentru că nu au public. Citește mai departe 

Quo vadis? 25

Din: 19 August 2009

Am făcut o pauză de scris pentru că mă macină sentimente contradictorii. Am petrecut două săptămâni minunate pe Riviera franceză şi în Provence, apoi am fost un weekend la Londra, la concertul U2, şi între timp, unul dintre cei mai buni prieteni şi mentori, Adrian Stanciu, a plecat din România. A postat şi un articol foarte frumos despre gestul lui pe blog.

Luna care a trecut mi-a dat foarte mult de gândit despre locul meu în ţara asta şi despre locul ei în mine. Nu mai ieşisem din România de la începutul anului şi mi se părea că aici totul merge din ce în ce mai rău din cauza crizei. Că mulţi oameni se urâţesc din pricina ei. Citește mai departe 



↑ Sus