There is always a way to be better.

Cosmin Alexandru [Old] | There is always a way to be better.



Trezirea la viață 19

Din: 24 January 2012

PDL a fost trezit la viaţă, la viaţa noastră vreau să zic, prin ultima metodă posibilă: aplicarea de şocuri electrice. Primul şoc i-a fost aplicat de un profesionist, doctorul Raed Arafat, care n-a cedat presiunilor şi şi-a menţinut punctul de vedere corect şi echilibrat, chiar cu preţul funcţiei ministeriale. Clasa politică s-a uitat la el ca la un animal dintr-o specie necunoscută. Chiar dacă el se bucura de o largă recunoaştere şi recunoştinţă din partea celor mai mulţi votanţi. Al doilea şoc l-a aplicat populaţia ieşită în stradă, cu mic, cu mare, cu tânăr, cu bătrân, cu golani şi cu intelectuali. Frustrări mocnite în toate ungherele societăţii s-au inflamat la propriu şi la figurat pe străzile marilor oraşe. Al treilea şoc, probabil nu şi ultimul, a fost aplicat prompt de reprezentanţii societăţii civile. Ignoraţi sau aruncaţi în derizoriu de o guvernare adesea arogantă şi autistă, au răspuns acum invitaţiei la dialog cu un refuz nu doar justificat, ci şi foarte previzibil.

După 3 ani în care organismul PDL n-a răspuns la niciun fel de stimuli în afară de propriile umori şi propriii paraziţi, ianuarie 2012 marchează trezirea la viaţă. Asta ar putea fi o veste bună, dacă partidul de guvernământ vrea să mai trăiască împreună cu noi sau o veste proastă, dacă starea de izolare prelungită i-a afectat definitiv PDL-ului capacitatea de supravieţuire. Citește mai departe 

Angajare în comunicare Comments Off on Angajare în comunicare

Din: 18 March 2011

Pentru HHC România, via Dragoș Bucurenci.

Pentru un an mai bun 10

Din: 4 January 2011

Puţini au fost anii de după revoluţie pe care să-i fi început cu mai puţin entuziasm în privinţa stării de lucruri din România. Pentru că sunt o fire optimistă, pot doar să sper că 2010 n-a trecut, cu toate greutăţile lui, degeaba. Că am învăţat totuşi, ca societate, ceva din el. Câteva lucruri mi-aş dori să fi învăţat cu precădere din aşa un an.

Primul ar fi că oamenii sunt mai dispuşi să facă sacrificii, dacă le înţeleg sensul. Dacă cei care le pretind sunt în stare să explice simplu şi coerent ce avem de câştigat în viitor din ceva ce pierdem acum. Guvernanţii noştri au stat foarte prost la capitolul comunicare în 2010. Sper ca în 2011, fiind an preelectoral, să înceapă să reînveţe cum se construieşte şi se transmite un mesaj credibil.

Al doilea ar fi să începem să ne diferenţiem, ca naţiune, prin ceva. Prin orice. Simt, în continuare, lipsa unei direcţii în jurul căreia să ne adunăm forţele şi valorile. În 2010, ne-am comportat eminamente reactiv la semnalele sau indicaţiile de la Bruxelles, Washington, Berlin sau Paris. În privinţa ultimelor două capitale, sper să fi învăţat că nu ne putem bate joc la nesfârşit de investitorii străini în România. Dacă întârzierea aderării la spaţiul Schengen e într-adevăr consecinţa felului reprobabil în care atribuim contracte publice pe cumetrii politice, înseamnă că marilor firme europene le-a ajuns cuţitul la os. Poate ne vine mintea la cap şi nu mai furăm chiar de peste tot, cu orice preţ. Citește mai departe 

Criza de încredere 6

Din: 26 March 2010

Aud des, în ultima vreme, că sfârşitul crizei economice e o chestiune care nu ţine atât de realitatea economică, cât de încrederea oamenilor în viitor. Un fel de autoprofeţie împlinită. Dacă suntem suficient de mulţi care să credem că va fi bine, atunci va fi bine.

De curând am vorbit la o conferinţă, la Sinaia, în faţa a peste 400 de participanţi, majoritatea oameni cu putere de decizie în companiile pentru care lucrau. I-am întrebat câţi dintre ei cred că în 2020 vom putea ajunge de la Bucureşti la Sinaia pe autostradă. Cu descumpănire, am numărat până în zece mâini ridicate. Cazul autostrăzii m-a mirat, pentru că el diferă semnificativ de precedentele abordări ale statului român în această privinţă. Tronsonul Comarnic-Braşov e primul proiect în care statul nu mai participă direct. Realizarea lui e în responsabilitatea unui grup privat, care are tot interesul să-l termine cât mai bine şi mai repede, pentru că de asta depinde să-şi încaseze banii pe care îi investeşte. Şi totuşi, într-o majoritate dezarmantă, oamenii nu mai au încredere că rezultatul unui parteneriat public-privat va fi cel promis de către statul-partener.

Apare o întrebare dificilă: dacă viitorul nostru depinde de câtă încredere avem în el, cum poţi conduce o ţară care nu are niciun pic de încredere în tine? Cum poţi, ca administraţie, motiva un mediu economic să-şi proiecteze succesul, într-o ţară în care el nu te vede ca un partener de încredere? Citește mai departe 

Cultura comunicării 10

Din: 19 February 2010

Am audiat recent conferinţa domnului Andrei Pleşu “La ce (mai) e bună cultura”?, organizată de Asociaţia Erudio. Pentru cei aproape 300 de participanţi, două ore au trecut ca două minute. Domnia sa a cucerit atât cu prelegerea propriu-zisă, cât şi cu răspunsurile la întrebările ce i-au urmat.

N-a fost o întâlnire uşoară pentru vorbitor. Publicul provenea, în marea lui majoritate, din business, o lume care se întâlneşte cu cea a culturii mai rar decât publicul obişnuit al domnului Pleşu. Şi totuşi, a fost o întâlnire de un enorm succes. Toţi cei cu care am vorbit după conferinţă erau absolut fascinaţi. Toţi ne-au cerut repetarea cât mai curând a unor astfel de evenimente. Asta m-a îndemnat să deschid un subiect care mă frământă de mai multă vreme.

Mi-e clar că o parte importantă din efectul pe care Andrei Pleşu îl are asupra publicului vine din vastul conţinut pe care l-a acumulat şi pe care îl foloseşte. Mi-e însă la fel de clar că o măsură importantă a succesului prelegerilor sale vine din maniera în care ştie să transmită acest conţinut.

Ăsta e un punct nodal pentru limitele în care cultura noastră se mărgineşte adesea. Efortul dobândirii conţinutului are nevoie să fie dublat de abilitatea transferului. Altminteri, atât cel care creează cultura, cât şi cei care ar dori să o primească nu vor reuşi să-şi împlinească aspiraţiile. În plus, spaţiul public rămâne liber pentru comunicatori buni, cu un conţinut mai puţin bun. Citește mai departe 

Cultura business-ului 13

Din: 2 February 2010

Pentru mine, ziua de luni a fost una foarte importantă. A însemnat întoarcerea în postura de antreprenor de dezvoltare. Am mai urmat calea asta între 1992 şi 2005 creând şi aducând pe prima poziţie în piaţa de cercetare de marketing compania GfK România.

Apoi însă mi-am îngăduit luxul unei perioade lipsite de grijile expansiunii şi ale luptei pentru cote de piaţă. Am ales calea unei consultanţe individuale pe parcursul căreia m-am putut ocupa felurite proiecte şi experienţe interesante, pentru clienţii mei sau pentru propria mea curiozitate. Mi-am completat înţelegerea felului în care brandurile şi oamenii comunică şi relaţionează. M-am împărţit între Brandivia şi Asociaţia Erudio. Asta mi-a îmbogăţit perspectiva, însă mi-a grăbit şi nerăbdarea de a o fructifica la o scară mai mare. Citește mai departe 

Cum ne recompunem? 10

Din: 21 August 2009

(Articol apărut în numărul din 18 august al Revistei 22)
Ca să recompunem spaţiul public cu mai mulţi oameni de valoare, e nevoie să compunem publicuri pentru ei. Şcoala nu face asta, educaţia din familie nu reuşeşte nici ea. Mass-media îşi refuză sistematic rolul de educator. Şi atunci, cine şi în ce fel îşi poate asuma această muncă? Fără de care, orice altă muncă riscă să fie în zadar?

Spaţiul public românesc e descompus. Se agită în el, uneori tragic, alteori comic, personaje de tot felul, care au, însă, o caracteristică în comun. Fiecare are publicul său. Unele dintre ele au chiar publicuri impresionante numeric. Toţi vorbesc despre orice, fără idei, fără structură, fără conţinut şi, în general, fără sfârşit. De cele mai multe ori, vorbesc unii despre alţii. Elitele autentice apar foarte rar, pentru că sunt inadecvate unei astfel de companii şi pentru că nu au public. Citește mai departe 

“Dar mai am încă multe de spus…” 8

Din: 19 August 2009

Marţi dimineaţă am fost la dezbaterea pe proiectul Legii Învăţământului, la Palatul Parlamentului. La masa ascultătorilor: Boc, Anastase, Andronescu şi Miclea. La masa vorbitorilor, toată floarea cea vestită a lumii universitare româneşti: rectori, prorectori, şefi de asociaţii şi de sindicate. Toţi vorbitorii au exprimat multiple opinii divergente. Un singur lucru i-a unit – incapacitatea de a formula un punct de vedere în 3 minute, câte avea fiecare alocate. Teoretic. Pentru că practic, mai toţi vorbeau până când moderatorul, cu chiu cu vai, vorbind peste ei, ca la televizor, reuşea să-i mute de la microfon. Citește mai departe 

Vrem publigitate coectă! 3

Din: 14 July 2009

E adevărat că trăim vremuri de criză. Însă azi am dat peste o formă extremă de manifestare a ei – plata la literă. Cât mai puţine ca să ne încadrăm în buget! Până acolo trebuie să fi scăzut pretenţiile, dacă reclama lipită pe toată suprafaţa vitrată a supermarketului Mega Image de la Moşilor colţ cu Eminescu arăta ca în fotografie.

dovlegei

Cuvinte aparent banale, prepoziţii şi legume, sunt încadrate şi scoase în evidenţă probabil pentru că au cedat litere în lupta cu criza; “pentu”, “cepa” sau “dovlegei” reprezintă ultimul răcnet în materie de publicitate. Răcnet e poate mult spus. Sună mai degrabă a strigăt de disperare. Citește mai departe 



↑ Sus