There is always a way to be better.

Cosmin Alexandru [Old] | There is always a way to be better.



Nimeni în dialog Comments Off on Nimeni în dialog

Din: 4 March 2014

Într-o emisiune recentă la Digi 24, ca in­vi­tați ai lui Luca Niculescu, domnii Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu au statuat drept condiții pe care cineva ar trebui să le în­deplinească pentru a putea participa la un dialog au­tentic lecturile, capacitatea de a asculta, buna creș­te­re și buna credință. Partea umanistă din mine a fost de acord pe loc, dar partea analitic-rațională mi-a ră­mas cumva blocată pe con­trasens. Dacă doar aceștia sunt oamenii cu care me­rită să intrăm în dialog, ce facem cu restul? Mai ales atunci când res­tul sunt foarte mulți sau foarte sus-puși în structurile unei societăți.

Și există o relație directă între cele două ele­mente. Dacă ai o masă mare de oameni care nu poate discerne între un dialog și un schimb de cuvinte, atunci accesul la con­ducerea ei nu e condiționat de această distincție. Ba chiar ar încurca, de vreme ce auditoriul ar fi mai degrabă confuz în fața unui comportament a cărui valoare nu o înțelege.

După o jumătate de veac de comunism, în care dialogul în spațiul nostru public n-a avut rost, a urmat un sfert de veac în care n-a avut loc. Ne trezim acum în fatidica si­tuație că nu prea mai are nici cine să dia­logheze, nici pentru cine. Simptomul e grav, pentru că nu-i poate urma decât de­gringolada. Citește mai departe 

Care-i treaba cu engleza 3

Din: 19 February 2013

Deschizătorul de drumuri a fost pe-atunci-președintele-interimar Crin Antonescu, astăzi al doilea om în stat, cu al său „dă madăr end dă fadăr ăv ol“, căruia vor­bitul în engleză îi provoacă o acută febră musculară la antebrațe. Ceea ce n-a pro­vocat niciun fel de reacție publică a USL. I-a călcat pe urme, de curând, am­ba­sa­do­rul României în Marea Bri­tanie, Ion Jinga, care s-a gândit să apere reputația Ro­mâniei în scandalul cărnii de cal, în direct, la CNN, în­tr-o engleză care cu siguranță ne-a con­so­lidat reputația de rudimentari într-ale di­plomației și comunicării publice în Eu­ro­pa. Prestația domnului ambasador a pro­vocat multiple reacții de stupoare în spa­țiul public românesc și una de susținere, din partea lui Victor Ponta.

Motivele acestei susțineri surprinzătoare au devenit clare odată cu apariția lui Victor Ponta însuși, la CNN. El amenințase deja că va lupta vitejește pentru refacerea imaginii României afectată pe nedrept în scandalul cărnii de cal, dar nu m-am gândit că o va face personal. Apoi mi-am adus, însă, aminte că și la apogeul crizei politice de astă-vară el avea de gând să facă personal turul cancelariilor occi­den­tale ca să refacă credibilitatea României. Noroc cu cancelariile că nu l-au primit, de-am mai rămas și noi cu o fărâmă de credibilitate în picioare. Citește mai departe 

În altă parte 5

Din: 23 October 2012

Politic vorbind, perioada preelectorală ara­­tă foarte urât. Vara de dinaintea ei a ară­tat și mai urât. Dar lunile de după alegeri vor arăta încă și mai urât. Criza eco­no­mică e dureroasă, pentru că o comparăm tot timpul cu perioada de boom eco­no­mic a anilor 2005-2008 și cu speranțele pe care ni le-am făcut atunci. Unii mai ușor, alții mai greu, începem să ne obiș­nuim cu ideea că ceea ce trăim acum nu e o criză economică, ci un alt echilibru economic sub auspiciile austerității. Care va dura mulți ani în această formă.

În viața politică, n-am avut nicio pe­ri­oadă de boom și, totuși, nu încetăm să credem și să sperăm că fiecare nouă criză politică va fi urmată de o perioadă mai bună. Că oameni politici din ce în ce mai murdari vor fi urmați de unii din ce în ce mai curați.

Cel mai reprezentativ partid politic al Ro­mâniei e PSD. E singurul partid care are cu adevărat o bază electorală și un mesaj consecvent în timp – statul asistențial. El e condus acum de Victor Ponta. Pe lângă el, predecesorul său, Mircea Geoană, era un om pe care te puteai baza. Pe lângă Geoană, Adrian Năstase era un bărbat de stat. În comparație cu Năstase, Ion Ili­es­cu era un om politic în adevăratul sens al cuvântului. Citește mai departe 

Guvernule, te rog, nu ne ajuta! 14

Din: 26 August 2010

Aud că guvernul Boc pregăteşte pentru septembrie “o serie de măsuri” pentru stimularea economiei. Eu sunt un mic antreprenor din economia asta şi aş vrea, dacă se poate, să rămân nestimulat. Nestimulat de guvern, vreau să zic. La cât de greu merg lucrurile în economia din care guvernul a demonstrat că nu înţelege nimic, stimularea asta o să fie ultima. Ne termină sigur.

Guvernul României are o calitate. E consecvent. De fiecare dată cand vrea ceva, iese altceva. Când vrea să simplifice lucrurile, le complică. Când vrea să scurteze termene, ele devin mai lungi. Când vrea să facă economii, iese mai scump ca înainte. Aşadar, oferta asta de ajutor mă sperie teribil.

Guvernule, îţi promit că dacă nu ne ajuţi, o să ieşim mai repede din criză, şi o să dăm mai mulţi bani la bugetul tău. Dacă vrei, n-o să mai depunem situaţiile financiare lunar, ci săptămânal. Tot pe dischete (pentru cititorii mai tineri astea sunt nişte suporturi de date pătrate din era timpurie a calculatoarelor, de pe vremea monitoarelor alb-negru; nu se mai folosesc nicăieri în lume, decât în România), şi tot însoţite de câte 2 kilograme de tabele, declaraţii şi situaţii, fiecare. Îţi dai seama ce activitate o să fie, atâta lume pe drumuri în fiecare săptămână; un furnicar, nu altceva!

Am citit în presă că ne împrumutăm, ca ţară, cu 2 milioane de euro pe oră. Deci, România nu prea stă pe picioarele ei. Dacă ai fi tu, guvernule, atât de amabil să n-o mai ajuţi atâta şi să te dai la o parte dintre picioarele ei, poate s-ar ridica, săraca, şi ar începe să muncească şi pentru ea, nu numai pentru ăia cu bani la care o împrumuţi tu cu ora. Că proastă nu e, dar nu mai face faţă la atâta ajutor din toate părţile.

Uite, guvernule, ca să nu zici că nu ofer şi soluţii, îţi fac o propunere decentă. Fă un referendum în care să votăm ca toţi membrii tăi să încaseze salarii de 100.000 de euro pe lună cu condiţia să nu facă nimic. Da’ nimic. Stană. Lemn. Marmură nu, că e conflict de interese. Cum face unu’ ceva, cum zboară din guvern. Toţi am avea de câştigat. Voi mai mult, noi mai mulţi.

Dacă ai o idee mai bună, guvernule, te rog să nu mă suni. Scrie la tine pe site, că citesc acolo. Dar accept orice, numai să nu ne mai ajuţi. Dacă mai vrei şi altfel de taxe decât pe înmormântări de cetăţeni şi închideri de firme, adoptă sloganul ăsta: “Să vă ajutaţi bine!”.
S-ar putea chiar să te mai votăm o dată. Ca niciodată!

O singură ieşire 8

Din: 30 June 2010

Recenta decizie a Curţii Constituţionale a arătat din nou limitele sistemului politic în care ne încăpăţânăm să băltim. Pe de o parte, e anormal ca judecătorii să decidă politica economică a ţării, iar pe de altă parte, e anormal ca un guvern să nu poată propune legi în deplin acord cu Constituţia.

Am ajuns acum, ca societate, într-un punct mort. Partidele s-au închistat în structuri de oameni slab pregătiţi, a căror principală veleitate e datul cu părerea. După acest criteriu sunt selectaţi şi promovaţi. Nu doar de către şefii partidelor, dar şi de către mass-media. În materie de competenţă economică, legislativă sau managerială, în orice partid din România nu găseşti mai mulţi reprezentanţi decât degetele de la o mână.

Clasa politică românească nu mai are de unde să ofere o soluţie de administrare decentă a treburilor curente ale ţării. Asta se vede din lipsa de strategie, de obiective şi de adecvare la realitate. Fiind atacat din toate părţile, guvernul s-a baricadat într-o realitate internă, iluzorie, în care toţi ceilalţi îi par duşmani şi rău intenţionaţi. Nu pare să înţeleagă că toţi avem interesul să trecem cât mai repede de criză şi nu pare să înţeleagă nici că solidaritatea e un lucru pe care trebuie să îl oferi înainte să îl ceri. Citește mai departe 

Bilet de adio 24

Din: 21 April 2010

În numărul de luni al Revistei Forbes a apărut un material în care am fost inclus şi care se referă la o durere mai veche a mea, despre care am mai scris: lipsa de strategie, de orice strategie, a României. Articolul lui Andrei Năstase, din care puteţi găsi un fragment aici, se numeşte “România doar pe termen scurt” şi descrie foarte bine capcana din care nu putem ieşi de 20 de ani.

Nu e prima dată când suntem într-un ciclu electoral în care un partid sau o alianţă deţine puterea prin toate pârghiile ei: preşedinţie, parlament şi guvern. Că nici în astfel de condiţii nimeni nu poate propune o strategie coerentă pe termen mediu şi lung mi se pare foarte dezamăgitor. Faptul că toţi îşi concentrează energiile exclusiv pe presiunile şi crizele fiecărei zile, fără să dea semne că înţeleg sau coordonează şi viitorul apropiat, nu ne lasă nici o şansă. Citește mai departe 

Criza de încredere 6

Din: 26 March 2010

Aud des, în ultima vreme, că sfârşitul crizei economice e o chestiune care nu ţine atât de realitatea economică, cât de încrederea oamenilor în viitor. Un fel de autoprofeţie împlinită. Dacă suntem suficient de mulţi care să credem că va fi bine, atunci va fi bine.

De curând am vorbit la o conferinţă, la Sinaia, în faţa a peste 400 de participanţi, majoritatea oameni cu putere de decizie în companiile pentru care lucrau. I-am întrebat câţi dintre ei cred că în 2020 vom putea ajunge de la Bucureşti la Sinaia pe autostradă. Cu descumpănire, am numărat până în zece mâini ridicate. Cazul autostrăzii m-a mirat, pentru că el diferă semnificativ de precedentele abordări ale statului român în această privinţă. Tronsonul Comarnic-Braşov e primul proiect în care statul nu mai participă direct. Realizarea lui e în responsabilitatea unui grup privat, care are tot interesul să-l termine cât mai bine şi mai repede, pentru că de asta depinde să-şi încaseze banii pe care îi investeşte. Şi totuşi, într-o majoritate dezarmantă, oamenii nu mai au încredere că rezultatul unui parteneriat public-privat va fi cel promis de către statul-partener.

Apare o întrebare dificilă: dacă viitorul nostru depinde de câtă încredere avem în el, cum poţi conduce o ţară care nu are niciun pic de încredere în tine? Cum poţi, ca administraţie, motiva un mediu economic să-şi proiecteze succesul, într-o ţară în care el nu te vede ca un partener de încredere? Citește mai departe 

Cam fără politicieni 1

Din: 15 October 2009

Ieri am participat în Aula Magna a Academiei Române la o dezbatere a Alianţei Profesioniştilor pentru Progres unde singurul politician român care a fost prezent şi a vorbit a fost senatorul UDMR Laszlo Gyerko. Asta spune cam tot despre preocuparea politicienilor români neaoşi pentru profesionalism şi progres. Şi motivează indirect şi brusca lor admiraţie faţă de Klaus Johannis.

Probabil că un nume mai potrivit al organizaţiei ar fi Alianţa Profesioniştilor pentru Progres fără Politicieni. Deşi, dacă stau să mă gândesc mai bine, ori cu ei ori fără ei…

Tema dezbaterii a fost una mai mult decât necesară: “După criză – încotro?”. Perspectivele creionate de mai toţi vorbitorii au fost mai degrabă pesimiste, justificat aş spune. Dincolo de cei din sală, preocupaţi de subiect, politicienii din afara sălii par a avea cu totul alte priorităţi. Citește mai departe 

Listă de priorităţi 1

Din: 3 July 2009

La invitaţia Ziarului Financiar, săptămâna trecută am participat la o întâlnire a Clubului Business Magazin, având ca temă căutarea unor soluţii pentru ieşirea României din criză. Subiectul fiind foarte ambiţios, am intervenit destul de puţin în discuţie. Ceilalţi participanţi au fost: Andreea Voinea (Director Executiv HR, BCR), Aliz Kosza (CEO Fabryo), Teo Păduraru (Director Kingwich), Marius Stăncescu (Partener RIFF Holding) si Radu Furnică (CEO LDS/Korn Ferry).

Esenţa conversaţiei a apărut în suplimentul ZF de săptămâna aceasta. Redau în continuare fragmentul în care mi-am exprimat opinia: Citește mai departe 



↑ Sus