There is always a way to be better.

Cosmin Alexandru [Old] | There is always a way to be better.



O ţară de nota 10 25

Din: 22 December 2009

(Articol apărut în numărul din 22 decembrie al Revistei 22)
Statul român, în accepţiunea lui de aparat administrativ, a demonstrat în ultimele două decenii că materia în care a dovedit cea mai consecventă performanţă este aceea de a ne complica vieţile. Mai întotdeauna în regim de urgenţă, în regimul ordonanţelor de urgenţă. Din ce în ce mai multe legi, norme de aplicare ce se bat cap în cap, instituţii care se suprapun şi se contrazic, structuri parazitare, reglementări stufoase şi ambigue. Un întreg hăţiş pe care statul l-a creat într-un fel în care un cetăţean sau o firmă să nu se poată descurca decât apelând mereu la stat. Un sistem în care statul nu consumă resurse în primul rând pentru subiecţii lui, ci mai ales pentru funcţionarii lui, pentru propria perpetuare şi extindere. E un cerc vicios care trebuie rupt.

Ce-ar fi dacă, la 20 de ani de la revoluţie, ne-am propune să facem din România o ţară de nota 10? Nu doar la figurat, ci şi la propriu. O ţară împărţită în 10 regiuni administrative, condusă cu 10 ministere şi colectând doar 10 taxe. O ţară în care orice text de lege să nu aibă mai mult de 10 pagini iar orice contract cu o autoritate publică să fie publicat pe internet în maximum 10 zile. Citește mai departe 

Despre o nouă mişcare politică 27

Din: 25 November 2009

(Articol apărut în numărul din 24 noiembrie al Revistei 22)
Se întâmplă tot mai des în ultima vreme să fiu întrebat dacă nu mă reîntorc în politică. În pofida răspunsului negativ pe care îl dau de fiecare dată, aproape nu e eveniment public la care să particip unde să nu fiu abordat de oameni care vor să iniţieze o mişcare politică nouă. Pe undeva, energia pe care o simt acum în jur e aceeaşi cu cea pe care am simţit-o în mine în 2000 când, după ce am avut de ales între Iliescu şi Vadim, am pornit înfiinţarea URR.

Atunci mi se părea profund anormal ca, după 10 ani de democraţie, aceste opţiuni să fi fost rezultatul ei. Am muncit în URR, împreună cu alte câteva sute de entuziaşti ai schimbării, vreme de 5 ani, însă a trebuit să admitem, în 2005, că n-am reuşit să obţinem succesul de care aveam nevoie pentru a împrospăta şi moderniza politica românească.

Acum, după încă 10 ani de democraţie, oamenii pe care îi întâlnesc sunt la fel de nemulţumiţi de opţiunile dintre care trebuie să-şi aleagă preşedintele. Politica românească s-a modernizat doar în materie de resurse financiare şi tehnici de manipulare, nu în valori şi comportamente. Citește mai departe 

Din curiozitate 14

Din: 16 July 2009

Mă întreb de ceva vreme cum să insuflu mai multă curiozitate copiilor mei. Mă refer mai mult la curiozitatea practică. Mi-e un pic peste mână să despic conceptul dar n-am încotro. Eu mi-am construit lumea din jurul meu, limitele ei şi limitele mele în ea, experimentând practic tot ce am vrut să aflu, să cunosc – oameni, sporturi, locuri, lucruri etc.
Pentru mine, viaţa merită trăită în primul rând din curiozitate. Citește mai departe 



↑ Sus