There is always a way to be better.

Cosmin Alexandru [Old] | There is always a way to be better.



Nu sunt toți la fel 1

Din: 4 February 2014

Prin 2011, când Ialomițianu și Ariton con­du­ceau cele mai importante ministere, Finanțele și Economia, ajunsesem la concluzia că votul meu e inutil. Că dacă nici PDL, principalul partid de dreapta, nu e în stare să coopteze la gu­ver­nare miniștri dacă nu com­pe­tenți, măcar inteligenți, pen­tru vârful ministerelor, atunci chiar nu mai are niciun rost să-mi bat capul. Apoi a venit Guvernul Ungureanu, care tră­gea și el după sine niște cozi de topor gen Oprea sau Berca, dar adusese și câteva nume tinere, întrucâtva dă­tă­toare de speranță.
N-am apucat să sperăm prea mult pentru că „structurile“, inclusiv cele din PDL, s-au sim­țit date la o parte și au reacționat dărâmând Guvernul Ungureanu după numai câteva luni de mandat.
Ce a urmat va rămâne consemnat ca o pe­ri­oadă neagră în istoria modernă a României, dar pentru mine a fost trezirea la o realitate pe care o ocolisem. Dincolo de evidentele ase­mănări, există și două diferențe semnificative între taberele politice de la noi.
O primă asemănare ține de lipsa de pregătire, experiență și competență a celor care sunt pro­puși pentru funcțiile de conducere. Deși fac foarte mare tapaj pe su­biect în alegeri, când e să um­ple puterea pe care tocmai au câștigat-o, apar la înai­n­tare două categorii distincte de demnitari: fie aceleași fețe obosite și chestionabile care s-au mai perindat prin „n“ guverne și ministere, fie niște iluștri necunoscuți și ne­pri­ce­puți. De Ialomițianu sau Ari­ton n-auzise nimeni până să fie numiți miniștri și n-a mai auzit nimeni nici după ce n-au mai fost miniștri. Ca să fim exacți până la capăt, nu prea auzea nimeni de ei nici cât erau miniștri, deși portofoliile lor cântăresc cel mai greu în economia gu­vernului. Citește mai departe 

Dreapta judecată Comments Off on Dreapta judecată

Din: 26 November 2013

De ceva vreme, trăiesc niște momente apar­te. Fetița mea de zece luni, Selona, e foarte sociabilă și comunicativă. Deși nu vorbește. Sau, mă rog, nu vorbește cum vorbesc adul­ții. Dar zice lucruri pe limba ei. Are exclamații, mirări, chi­ote de bucurie. Și e foarte dar­nică cu ele.

Când mergem la plimbare sau la cumpărături prin mall, înaintăm destul de greu pen­tru că ea zâmbește oamenilor din cărucior. Și nu puțini se opresc și exclamă: „Uite, mi-a zâmbit!“. Apoi se apleacă și încearcă să se mai bucure în continuare de zâmbetele și căldura copilului.

Cel mai seduse sunt vânzătoarele din ma­gazine. Pentru că acolo zăbovim un pic, se strâng ciorchine și concurează pentru ges­tu­rile Selonei. „Ai văzut, fată, cum mi-a zâmbit, vai ce dulce e! Uite, și mie mi-a zâmbit ! Și mie!“ Și tot așa.

Cele mai neverosimile victime sunt, însă, bo­dyguarzii din magazine. Când ne apropiem de intrare sunt sobri, țepeni, adeseori încruntați. Au o treabă, sunt vigilenți. Cam pe la doi metri, așa, nu trebuie să mă uit la fetiță că văd trans­formarea pe fața lor. În două se­cun­de le în­flo­rește un zâmbet, un pic hazliu din lipsă de exer­cițiu, și devin instantaneu niște tăn­tițe jo­viale și jucăușe. Se pitesc pe după că­­rucior, după standuri, au ener­­gie, entuziasm și ima­gi­nație. Aș da orice să-i pot fil­ma. Citește mai departe 



↑ Sus