There is always a way to be better.

Cosmin Alexandru [Old] | There is always a way to be better.



Emotionship 16

Din: 27 January 2011

Emoţiile unui discurs sunt mari când audienţa şi subiectul sunt importante pentru vorbitor. N-am făcut nici eu excepţie de la regula asta, în expunerea pe care am ţinut-o, spre finele anului trecut, la un eveniment GOmentorship, organizat de Răzvan Crişan. Acum am emoţii din nou, în faţa unei audienţe online.

Vă mulţumesc dacă aveţi răbdare până la finalul înregistrării şi vă mai mulţumesc o dată :) dacă îmi trimiteţi şi un feedback la ce aţi văzut şi auzit.

Coşciugul mass-media 3

Din: 27 July 2010

Comerţul cu moartea a devenit cea mai profitabilă afacere a mass-media româneşti. Deschizător de drum a fost OTV, cu inepuizabilul caz Elodia, iar apoi, mai toate mijloacele media, care condamnau vehement televiziunea de garsonieră ca fiind o pată pe obrazul jurnalistic al României, i-au călcat docil pe urme.

Ultimele două exemple, cuplul Ceauşescu şi Mădălina Manole, au ridiculizat din plin noţiunile de măsură şi respect, atât faţă de cei morţi, cât şi faţă de cei care încă joacă rolul de public. Cred că e un moment bun să ne întrebăm de ce a ajuns moartea să fie mult mai interesantă decât viaţa, pe ecranele româneşti. Nu avem aici de-a face, ca în cazul Michael Jackson, spre exemplu, cu o operaţiune de marketing a unei firme comerciale, menită să multiplice maximal vânzările artistului dispărut.

Avem de-a face cu ceea ce mass-media presupun a fi o irepresibilă atracţie a publicului românesc către morbid, scandalos şi indecent. Aşa să fie? Sau avem de-a face cu o incapacitate cronică a mass-media de a produce subiecte documentate şi interesante despre ceea ce se întâmplă viu şi relevant în jurul nostru? Dacă e vorba doar de o lipsă acută de discernământ şi profesionalism? Citește mai departe 

Dintr-o privire 16

Din: 22 April 2010

Deşi înţeleg subiectul din ce în ce mai bine, nu contenesc să mă intrige, periodic, dificultăţile pe care le avem să privim în ochi oamenii cărora le vorbim. Ţin cursuri de vorbire în public şi aproape în fiecare grupă de cursanţi, oricât de ridicat ar fi nivelul ierarhic pe care îl ocupă în companiile lor, cel puţin jumătate au dificultăţi majore de a privi în ochii oamenilor cu care vorbesc.

Când îi intreb de ce, mulţi pun reţinerea pe seama emoţiei. Emoţia asta îmbracă însă o frică şi în spatele ei stă ceva de care foarte puţini au avut norocul să scape. Nu e o părere, ci o constatare. Pentru că atunci când îi întreb, nouăzeci la sută răspund afirmativ la întrebarea câtor dintre ei le-a fost adresată, în copilărie, adolescenţă sau chiar mai târziu, fraza: “uită-te la mine, când vorbesc cu tine!”. Pentru câţi deci, privitului în ochi i-a fost asociată, de foarte timpuriu, provocarea unei suferinţe. Şi în mare măsură, lucrurile sunt păstrate la acest nivel. Pentru că la întrebarea câtor dintre ei le-a fost adresată vreodată fraza: “uită-te la mine, ca sa vezi cât te iubesc!” răspunsurile afirmative sunt foarte, foarte rare. Citește mai departe 

Optimismul se învaţă 5

Din: 8 July 2009

În preambulul conferinţei Optimism 2009 am acordat un interviu Sandrei Scarlat de la ziarului Adevărul. Acolo a apărut parţial, într-o formă colectivă, împreună cu perspectivele celorlaţi vorbitori, sub titlul “Lecţia de optimism, o soluţie anticriză”. Îl redau în continuare în forma completă. Citește mai departe 

Conferinţă de suflet 6

Din: 28 May 2009

În seara asta am fost la Cărtureşti, la conferinţa de presă premergătoare lansării Jurnalului Oanei Pellea din luna iunie. Au vorbit, alături de Oana, Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu şi Radu Parachivescu. O combinaţie cu totul rarisimă de suflet, minte, spirit şi verb. În acelaşi timp profund românească şi totuşi dureros de nespecifică României de azi.

S-au citat din Jurnal “Parisul poezos” sau felul în care Amza Pellea şi Ştefan Iordache “stau acum pe un nor înroşit de zaibăr şi râd cu poftă”. Citește mai departe 



↑ Sus