There is always a way to be better.

Cosmin Alexandru [Old] | There is always a way to be better.



Emotionship 16

Din: 27 January 2011

Emoţiile unui discurs sunt mari când audienţa şi subiectul sunt importante pentru vorbitor. N-am făcut nici eu excepţie de la regula asta, în expunerea pe care am ţinut-o, spre finele anului trecut, la un eveniment GOmentorship, organizat de Răzvan Crişan. Acum am emoţii din nou, în faţa unei audienţe online.

Vă mulţumesc dacă aveţi răbdare până la finalul înregistrării şi vă mai mulţumesc o dată :) dacă îmi trimiteţi şi un feedback la ce aţi văzut şi auzit.

GOmentorship 3

Din: 3 November 2010


Aseară am trăit o experienţă foarte frumoasă. Am fost invitat să vorbesc în cadrul unui eveniment GOmentorship. Frumuseţea experienţei a fost dată de calitatea deosebit de bună a publicului şi atmosfera creată într-un loc cu totul special de care, până aseară, habar n-am avut: sala de lectură a Facultăţii de Litere din Bucureşti.

Cum îi spuneam şi doamnei profesor universitar Zoe Petre, care a fost primul dintre vorbitori, sala m-a impresionat în aşa măsură încât mi se părea că are valenţe de obiectiv turistic, că e demnă de vizitat pur si simplu.

Când am mai găsit-o şi plină de peste 150 de tineri interesaţi de mentorat, asta mi-a ridicat nivelul emoţiilor până la cota de avarie. Am avut însă norocul să vorbesc ultimul, aşa că m-am putut obişnui cât de cât şi cu emoţiile mele şi cu aşteptările lor.

M-a ajutat mult şi cel de-al 700-lea prieten al meu de pe Facebook, care mi-a acceptat prietenia chiar ieri dimineaţă. Îl ştiu doar după pseudonim, Ivcelnaiv, şi i-am cerut permisiunea de a-i citi două dintre zecile de poezii de o frumuseţe rarisimă de care m-am bucurat pe site-ul său. Citește mai departe 



↑ Sus