There is always a way to be better.

Cosmin Alexandru [Old] | There is always a way to be better.



Cu rufele curate 5

Din: 10 December 2013

Acum câteva zile am scris pe Facebook o postare în care deplângeam lipsa de ins­pirație a unor producători de elec­tro­cas­nice care își chinuie produsele cu nume precum EWW1476HDW sau Maxx 5 WVD24520EU. Astea două erau cele din care ur­ma să ne alegem noi noua mașină de spălat rufe. Be­nign. Ce a urmat, însă, m-a luat complet prin sur­prin­dere.

Prieteni din viața reală sau din cea virtuală, cunoscuți și complet necunoscuți au în­ceput să-mi recomande ce altă mașină de spălat rufe să-mi cum­păr. De ce unele sunt mai bune ca altele, de ce lor le place una sau alta. La un mo­ment dat, un comentator a semnalat că in­tervenția mea nu cerea recomandări de pro­dus, ci încerca să atragă atenția asupra unei scăpări de marketing. Inutil.

Comentariul n-a mișcat pe nimeni. Do­rin­ța irepresibilă de a ajuta nu ține cont de nicio barieră. Totuși, pe parcursul câtorva zeci de comentarii binevoitoare, nimeni nu s-a întrebat și nu m-a întrebat de ce anu­me am nevoie. Toată lumea a presupus candid că toate criteriile care sunt im­por­tante pentru ei sunt importante și pentru mi­ne. Punct.

Nimeni nu știa dacă decizia mea se baza pe dimensiunile mașinii, pe clasa de ener­gie, pe disponibilitatea funcției de uscare, pe tipul de programe, pe preț, pe culoare sau chiar pe proveniența de la un anumit producător. Și deși nimeni nu știa nimic despre nevoile mele, toți știau foarte bine ce mi-ar trebui ca să le satisfac. Nu e un pic ciudat? Chiar un pic mai mult? Citește mai departe 

Ce fel de elite şi pentru cine? 2

Din: 4 October 2009

Marţi, 6 octombrie, între 2 şi 4 după-amiaza, îl voi avea ca invitat pe Horia Roman-Patapievici pentru un dialog despre elite şi publicurile lor în România de azi. Dialogul va îmbrăca forma unui live-chat şi e un nou episod al parteneriatului între Asociaţia Erudio şi site-ul wall-street.ro.
Ca punct de plecare al discuţiei am scris un articol pe care îl puteţi citi aici. La finalul lui găsiţi şi link-ul către secţiunea în care puteţi scrie întrebările. Horia şi cu mine vom fi bucuroşi să răspundem marţi la cât mai multe dintre ele. Citește mai departe 

Ce ne face fericiţi? 4

Din: 19 June 2009

Pare că nu averea, nici cariera, nici poziţia socială. La această dificilă întrebare a încercat să dea răspuns un studiu de aproape 70 de ani, pe 268 de bărbaţi care erau studenţi la Universitatea Harvard în 1942, ‘43 şi ’44, şi ale cărui rezultate au fost publicate în luna iunie în The Atlantic Magazine din SUA. Grant Study reprezintă una dintre cele mai longevive, documentate şi coerente cercetări longitudinale din lume. Materialul care descrie monumentalul efort merită citit în engleză aici.

Mai jos, o secvenţă cu psihiatrul George Vaillant, cel care a coordonat Grant Study în ultimii 40 de ani.

Câteva lucruri mi-au atras în mod deosebit atenţia.

Primul vine din felul în care unii dintre participanţii la studiu au răspuns la întrebări, scrise sau verbale, de-a lungul anilor. Citește mai departe 

The Questionner 2

Din: 16 June 2009

(articol apărut în numărul 145 al revistei Cariere)
De curând am văzut filmul “The Reader”. Dincolo de subiectul şi succesul lui, altceva mi-a atras atenţia în mod particular. E un profesor de drept în film care reprezintă un tip de educator pe care l-am căutat şi apreciat toată viaţa. Profesorul care pune întrebări mult mai des decât dă răspunsuri. Profesorul care pune întrebări nu doar despre materia pe care o predă, ci mai ales despre sistemul de gândire şi de valori al studentului. Citește mai departe 

Lecţia din urmă 3

Din: 18 May 2009

Săptămâna trecută am fost invitat să ţin un discurs de 15 minute la evenimentul Top Talents. Tema era provocatoare: “Cea mai importantă lecţie din viaţa mea”. Cerinţa organizatorilor (Catalyst), era ca cei prezenţi în sală – cam 200 de tineri la început de carieră – să înveţe ceva din lecţiile de viaţă ale vorbitorilor (înaintea mea au mai susţinut discursuri Silviu Hotăran şi Radu Georgescu).

Când m-am gândit cum să abordez cerinţa organizatorilor, mi-a venit în minte un dicton celebru: “Nu poţi învăţa pe nimeni nimic. Poţi doar ajuta oamenii să se descopere.” Dacă e să-i dau crezare, şi deocamdată îi dau, e imposibil să înveţi pe cineva ceva cu lecţiile tale; dându-i lecţii despre tine. Cum s-ar putea descoperi cineva pe sine prin lecţiile altuia? Ar trebui să-i dai lectii despre el, ca să se descopere în ele. Şi cum să dai unui om lecţii despre el? E totală utopie. Din perspectiva asta, cea mai importantă lecţie ar fi să nu dau lecţii.

Dacă, aşadar, nu poate nimeni învăţa nimic din lecţiile mele, din ce anume, ce e al meu, poate învăţa totuşi altcineva? Citește mai departe 



↑ Sus