There is always a way to be better.

Cosmin Alexandru [Old] | There is always a way to be better.



Care-i treaba cu engleza 3

Din: 19 February 2013

Deschizătorul de drumuri a fost pe-atunci-președintele-interimar Crin Antonescu, astăzi al doilea om în stat, cu al său „dă madăr end dă fadăr ăv ol“, căruia vor­bitul în engleză îi provoacă o acută febră musculară la antebrațe. Ceea ce n-a pro­vocat niciun fel de reacție publică a USL. I-a călcat pe urme, de curând, am­ba­sa­do­rul României în Marea Bri­tanie, Ion Jinga, care s-a gândit să apere reputația Ro­mâniei în scandalul cărnii de cal, în direct, la CNN, în­tr-o engleză care cu siguranță ne-a con­so­lidat reputația de rudimentari într-ale di­plomației și comunicării publice în Eu­ro­pa. Prestația domnului ambasador a pro­vocat multiple reacții de stupoare în spa­țiul public românesc și una de susținere, din partea lui Victor Ponta.

Motivele acestei susțineri surprinzătoare au devenit clare odată cu apariția lui Victor Ponta însuși, la CNN. El amenințase deja că va lupta vitejește pentru refacerea imaginii României afectată pe nedrept în scandalul cărnii de cal, dar nu m-am gândit că o va face personal. Apoi mi-am adus, însă, aminte că și la apogeul crizei politice de astă-vară el avea de gând să facă personal turul cancelariilor occi­den­tale ca să refacă credibilitatea României. Noroc cu cancelariile că nu l-au primit, de-am mai rămas și noi cu o fărâmă de credibilitate în picioare. Citește mai departe 

Privitul în jos 7

Din: 12 September 2012

Criza politică de peste vară a scos la lumină un fenomen îngrijorător: ascensiunea considerabilă în audiențe a Antenei 3. A mai existat un pericol similar acum câțiva ani, odată cu ascensiunea de atunci a OTV. Doar că cele două situații sunt semnificativ diferite.

OTV-ul se adresa, prin personajele de pe ecran și prin publicul țintă pe care îl viza, straturilor de populație cele mai predispuse la a fi mințite și manipulate. Venituri foarte mici, educație puțină, nos­talgii comuniste, perspective de calitate a vieții foarte li­mitate. Din păcate, acesta e un segment destul de im­portant numeric în România, iar conversia vizionării OTV în susținerea PP-DD, partidul mo­deratorului-șef, a mers până spre 10%. Ceea ce, ne place sau nu, e corect. Orice segment de populație are drep­tul la reprezentare politică, așa cum se pricepe el să și-o aleagă.

Cazul succesului Antenei 3 e mult mai com­plex. Pe lângă publicul atras de la OTV, An­tena 3 a atins o coardă sensibilă a mult mai multor români: nevoia de a privi în jos. În vre­muri bune, în care lucrurile merg bine, ma­joritatea oamenilor au aspirații, iar pentru în­deplinirea lor au nevoie să se uite în sus. La oameni care reușesc, la oameni care pot juca rolul de modele de parcurs sau de destinație. Citește mai departe 

Binele care (nu) se vede 5

Din: 7 March 2012

Am ascultat zilele trecute o emisiune la radio BBC World Service. Subiectul discuţiei era rolul şi misiunea mass-media în ziua de azi. Moderatoarea de la Londra avea public invitat în studio şi reprezentanţi ai unor instituţii media prin telefon. Participau jurnalişti de la BBC, CNN, Al Jazeera, un post rusesc şi altele câteva. Când moderatoarea a făcut turul de microfon, interlocutorii şi-au expus punctul de vedere legat de misiunile proprii. Ruşii au clamat exclusivitatea – capacitatea de a transmite informaţii pe care publicul nu le găseşte în altă parte -, arabii, obiectivitatea – independenţa faţă de perspectiva occidentală asupra evenimentelor din Orientul Mijlociu –, iar CNN şi BBC s-au prezentat ca fiind o „forţă a binelui“ – care nu doar informează despre ce se întâmplă în lume, ci încearcă să schimbe în bine lumea din jurul lor.

În acest moment, moderatoarea a avut o inspiraţie de moment şi a întrerupt discuţia jurnaliştilor întrebându-i pe cei prezenţi în studio câţi dintre ei cred că mass-media sunt o forţă a binelui în lume. I-a rugat să ridice mâna şi apoi au urmat câteva secunde de tăcere. Răspunsul, venit cu o uşoară schimbare de voce a moderatoarei, a fost: „No show of hands“. Niciunul dintre cei prezenţi în studio nu considera că mass-media sunt o forţă a binelui în lume.

În termeni de profunzime a dezbaterii, tocmai se dezgropase o mină de aur: jurnalişti de top ai lumii se vedeau ca fiind o forţă a binelui pentru publicul lor, iar publicul lor nu-i vedea deloc aşa. Era cumva obligatoriu ca dezbaterea să se transforme în dialog, ceea ce s-a şi întâmplat. De aici încolo, şansele unei concluzii care să pună la un loc ambele perspective devin posibile. Citește mai departe 

Patima dublei măsuri 3

Din: 27 April 2011

Săptămâna de dinaintea Paştilor a scos la iveală una dintre patimile cele mai periculoase ale drumului nostru înspre Europa. Deşi iniţial o apucase pe calea tuturor demnitarilor acuzaţi înaintea lui de incompatibilităţi similare, aceea de a ignora reperele morale pentru a abuza de clauzele juridice, după numai o zi de gândire, ministrul Botiş a făcut unul dintre puţinele gesturi de onoare din spaţiul public românesc al ultimilor douăzeci de ani.

Demisia ministrului a fost provocată de o dezvăluire la Realitatea TV. O cruntă ironie a sorţii a făcut ca, în aceeaşi săptămână în care postul a câştigat o importantă bătălie în războiul pe care îl duce de o bună bucată de vreme împotriva guvernului, acelaşi post TV să fie, probabil, într-o postură jurnalistică cu titlul de premieră mondială: să facă „breaking news“ cu arestarea patronului staţiei, pentru că acesta l-a şantajat şi ameninţat cu moartea pe managerul staţiei.

Citește mai departe 

Realitatea cui? 8

Din: 5 April 2011

Zilele astea e în toi o nouă bătălie. Cea care vizează Realitatea TV. E, sper, ultimul act al unui război care durează de ceva vreme şi în care, treptat, realitatea noastră a fost înlocuită cu realitatea intereselor SOV-ului. Televiziunea care a deschis drumul posturilor TV de ştiri în România a ajuns, după numai un deceniu, să îngroape conceptul de jurnalism onest, independent şi obiectiv.
Sora ei geamănă şi vitregă în acelaşi timp, Antena 3, o concurează cu succes în efortul de a nu mai lăsa nicio urmă de speranţă celor care caută în televiziunile de ştiri surse corecte de informare. Antena 3 mai are un singur lucru în plus – bani. Dar bani a avut şi Realitatea, ceea ce nu i-a garantat succesul sau supravieţuirea.

Distorsionarea crasă a realităţii pe care cele două televiziuni o practică se sprijină pe două picioare: subiectele şi invitaţii. Între ele atârnă, precum sabia lui Damocles, interesele patronilor. Citește mai departe 

Câtă mass a mai rămas în media? 8

Din: 24 November 2010

Îmi pun întrebarea doar pentru România, pentru că aici mi-aş dori un răspuns cât mai clar. Lovitura pe care mass-media româneşti şi-au aplicat-o consecvent în ultima vreme, de erodare accelerată a credibilităţii, va avea urmări. Ca public, mi-aş dori anumite urmări. Nu ştiu cât mai contează pentru mass-media din România ce-şi doreşte publicul, dar fac o încercare timidă, aşa, cu un public de unul.

Falimentul stilului mogulistic de a face jurnalism e un fapt. Unii moguli şi jurnalişti l-au înţeles mai devreme, alţii îl vor înţelege mai târziu. Publicul l-a înţeles la timpul potrivit.

Jurnalismul făcut pentru patron, oricât de bine ar fi plătit, are picioare scurte (cel mult câţiva ani). Jurnalismul făcut pentru public e cel care va câştiga. Întotdeauna. Indiferent dacă e jurnalism bun sau prost. Pentru că jurnalismul prost are succes la un public incapabil să discearnă, iar jurnalismul bun câştigă un public dornic de aşa ceva. Cheia e însă orientarea. Succesul depinde de orientarea către cine citeşte sau priveşte, nu către cine comandă. Citește mai departe 

Coşciugul mass-media 3

Din: 27 July 2010

Comerţul cu moartea a devenit cea mai profitabilă afacere a mass-media româneşti. Deschizător de drum a fost OTV, cu inepuizabilul caz Elodia, iar apoi, mai toate mijloacele media, care condamnau vehement televiziunea de garsonieră ca fiind o pată pe obrazul jurnalistic al României, i-au călcat docil pe urme.

Ultimele două exemple, cuplul Ceauşescu şi Mădălina Manole, au ridiculizat din plin noţiunile de măsură şi respect, atât faţă de cei morţi, cât şi faţă de cei care încă joacă rolul de public. Cred că e un moment bun să ne întrebăm de ce a ajuns moartea să fie mult mai interesantă decât viaţa, pe ecranele româneşti. Nu avem aici de-a face, ca în cazul Michael Jackson, spre exemplu, cu o operaţiune de marketing a unei firme comerciale, menită să multiplice maximal vânzările artistului dispărut.

Avem de-a face cu ceea ce mass-media presupun a fi o irepresibilă atracţie a publicului românesc către morbid, scandalos şi indecent. Aşa să fie? Sau avem de-a face cu o incapacitate cronică a mass-media de a produce subiecte documentate şi interesante despre ceea ce se întâmplă viu şi relevant în jurul nostru? Dacă e vorba doar de o lipsă acută de discernământ şi profesionalism? Citește mai departe 

O pasiune greşită 13

Din: 15 June 2010

De câţiva ani, de când am început să citesc şi pe internet, mă frapează constant un lucru. Textele care abundă în secţiunile de „comentarii“ ale articolelor româneşti cu tentă socială, politică sau economică sunt majoritar ignare, fără nicio legătură cu subiectul, dar într-o inutilă şi malignă legătură cu diverse persoane (autorul, persoane publice sau alţi „comentatori“). Prima impresie pe care o lasă o astfel de lectură e că nivelul cititorilor e alarmant de scăzut. Şi totuşi, acolo unde platforma tehnică permite, vedem cel mult câteva zeci de astfel de comentarii la o sumă de sute sau mii de vizualizări (cititori). Aşadar, nivelul „comentatorilor“ nu e neapărat reprezentativ pentru nivelul cititorilor. Ei sunt doar cei mai vizibili.

Când mă uit în jur, am ajuns de prea multe ori să mă văd în situaţia de a opune primei judecăţi un raţionament invers. Lucrurile se bat cap în cap, iar de suferit au mai ales capetele care încearcă să le despartă. Ca să înţelegem ce se întâmplă cu adevărat, trebuie să chestionăm din ce în ce mai des ce vedem că se întâmplă. Citește mai departe 

Anti-viitor 14

Din: 8 December 2009

(Articol apărut în numărul din 8 decembrie al Revistei 22)
La ora la care scriu, luni dimineaţă, ambii candidaţi şi-au proclamat victoria. Nu ştiu cine va câştiga alegerile dar ştiu că oricine ar fi acela, va câştiga în primul rând pentru el. Noi o să rămânem, ca întotdeauna, cu greaua moştenire.

L-am votat pe Băsescu fără încredere şi fără bucurie. Fără să-i fiu măcar simpatizant. Am votat, conform a ceea ce e pe cale să devină un nou prost obicei românesc, răul mai mic. În acest caz, răul cel mai mare mi s-a părut capacitatea “malefică” a câtorva lideri PSD de a-şi subjuga mass-media. Nu pot uita cum arăta cea mai mare parte a mass-media sub guvernarea Năstase. M-am îngrozit de servilismul ei cumpărat sau şantajat, ca preşedinte al URR. N-am putut trece, acum, peste deja vu-ul cu care Realitatea TV a abdicat de la onestitatea jurnalistică, aşternându-şi deontologia pe post de preş pentru un preşedinte de partid. În cazul meu, efectul campaniei anti-Băsescu a fost unul anti-manipulare. Citește mai departe 

Alt aer în eter 4

Din: 3 September 2009

Ieri seară am fost invitatul lui Radu Paraschivescu la emisiunea “După vorbă, după sport” de la Radio France International pentru o discuţie despre brandurile sportive. Îl ştiam şi îl apreciam enorm pe Radu din întâlniri, din articole şi din cărţi. Aseară l-am cunoscut, însă, şi ca un model de interlocuror şi de gazdă.

O rasă pe cale de dispariţie în mass-media de la noi. Documentat, inspirat, cu un plan al discuţiei care însă nu m-a strâns nici o secundă, menţinând parcursul la un nivel înalt şi divers. Am purtat un dialog degajat, dar constant la obiect.

Plecând de acolo, n-am putut să nu mă întreb ce şi cât public mai poate avea azi răbdarea şi plăcerea de a asculta o discuţie de felul ăsta. Fără agitaţii isterice, fără acuze, fără ridicări de ton, fără săgeţi otrăvite, adică o discuţie despre lămurirea subiectului ei, nu despre răfuielile personale ale celor care participă la ea.

Şi mi-am pus apoi întrebarea: oare de ce Radu nu are loc cu harul, talentul şi decenţa lui la un post de radio mai generalist, cu audienţă mai largă? Unde ar putea fi ascultat şi îmbrăţişat ca model de mai multă lume. Unde ar putea convinge mai mulţi oameni să vorbească mai frumos, mai cumpănit, mai “primenit”, cum spunea el în emisiune. Citește mai departe 



↑ Sus