There is always a way to be better.

Cosmin Alexandru [Old] | There is always a way to be better.



Electoratul de dreapta, alegeri grele 6

Din: 12 May 2014

S-au terminat și alegerile europarlamentare din România. Aproape imediat cum au în­ce­put. E clar deja că partidelor le e indiferent câți și ce fel de parlamentari trimit la Bru­xel­les. Pentru cele de pe dreap­ta, cel puțin, miza e p­o­zi­țio­narea pentru negocierile de unificare de după 25 mai. În strania logică a politicii ro­mânești, rostul tuturor sci­ziunilor și atacurilor fratricide din ultimul an e marea îm­păcare. Nu ni se mai cere să votăm pentru ce votăm, ci pentru ce urmează să votăm. Aportul de democrație ori­gi­nală al României în Europa continuă voios.

Iar cel mai voios, pentru încă vreo două săp­tămâni bănuiesc, e președintele Băsescu. Op­țiunea lui, veche, dar mereu reînnoită, pentru Elena Udrea ne-a intrigat din nou pe cei care aș­teptam ceva mai mult de la domnia sa. Și de la finalul domniei sale. Această ieșire din scenă, cu miza pe câștigătorul imposibil, e o încununare nefericită a fantasticelor lupte pe care președintele le-a dus în ultimii zece ani, împotriva oricăror obstacole.

Primul președinte de dreapta postdecembrist a fost răpus de un sistem ti­căloșit, al doilea, de o femeie loială. Noi, votanții de dreap­ta, suntem răpuși sistematic de lipsa președinților noștri de înțelegere a ceea ce ne-am dori să reprezinte în numele nostru. Dar, cum e foarte po­sibil ca președinții să știe mai bine ca mine ce-și doresc vo­tanții de dreapta din Ro­mâ­nia, o să vorbesc doar în nu­mele meu. Citește mai departe 

Schimbarea la spate 3

Din: 21 February 2012

Numirea lui Mihai-Răzvan Ungureanu în postul de premier poate fi cea mai importantă mişcare politică de după revoluţie. Precedenta încercare de redesenare a spectrului politic, victoria CDR şi a lui Emil Constantinescu din 1996, nu a produs decât o mică parte din efectele scontate. Asta pentru că vechea gardă, şi de politicieni, şi de votanţi, era încă mult prea dominantă. Acum, însă, lucrurile au şansa să stea altfel.

Numirea lui Ungureanu nu a dat şah doar opoziţiei, ci şi PDL. El se află acum în faţa unei dileme considerabile: dacă lasă sau ajută noua generaţie de miniştri să-şi facă treaba cu succes, prezenţa vechii gărzi în fruntea listelor parlamentare din toamnă va fi sancţionată prompt de electorat. Dacă îşi sabotează noile nume, efectul va fi unul generalizat de respingere a PDL la viitoarele alegeri.

În privinţa reacţiei opoziţiei, nu credeam că voi ajunge să scriu vreodată asta, dar Ponta a demonstrat un comportament mult mai occidental decât PNL. A intuit că i se oferă şi lui şansa de a împinge pe tuşă vechea gardă din PSD şi a exploatat-o remarcabil prin disocierea de istericalele lui Crin şi de abordarea obsesivă anti-Băsescu a USL. Dacă PDL îşi menţine în prim-plan o nouă garnitură pentru alegerile din toamnă, PSD nu o poate concura tot cu Năstase, Hrebenciuc şi compania.

Cea mai dezamăgitoare reacţie la suflul nou care adie în politica românească a avut-o partidul de la care am fi fost îndreptăţiţi să sperăm cel mai mult, PNL. În timp ce premierul Ungureanu îi îndemna pe români la pus mâna pe lopată pentru deszăpezire, Antonescu găsea de cuviinţă să-i îndemne la pus mâna pe telecomandă pentru a gira violarea intimităţii demnitarilor publici. Nu e doar o diferenţă de retorică, ci una de sistem de valori, care îl plasează pe actualul lider liberal mult în afara aşteptărilor fireşti pe care le putem avea de la un lider politic. Citește mai departe 



↑ Sus