There is always a way to be better.

Cosmin Alexandru [Old] | There is always a way to be better.



La stânga Regelui 3

Din: 16 November 2012

Poză de grup: 25 octombrie 2012, la Palatul Elisabeta, la aceeași masă, Regele Mihai, Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Dan Voiculescu. Oameni care nu s-au înghițit ani întregi, înghit acum unul lângă altul, sub privirea îngăduitoare a Regelui. Agonie sau extaz? Pe net părerile sunt împărțite. Unii văd în imagine expresia supremă a eleganței regale de a-și aduce alături foștii adversari, alții o impardonabilă lipsă de criterii.


Eu sunt un mare admirator al primei perspective. Dar mă împiedic de relevanța celei de-a doua. Așadar care e ordinea criteriilor după care să judecăm fotografia istorică? Ce îi unește și legitimează pe cei trei invitați din persepectiva regală? Funcțiile, banii, puterea, idealurile, istoria recentă? Cel mai tare îi unește ura față de Băsescu. Care e atât de copleșitoare încât i-a făcut pe toți să treacă peste urile personale care, la un moment dat, erau și ele copleșitoare. Oamenii ăștia trei s-au disprețuit atât de profund încât au încercat să se elimine reciproc din viața politică și din spațiul public. S-au considerat unii pe alții cel mai mare rău al României. Acum sunt tovarăși în aceeași alianță politico-mediatică care extern ne-a împins aproape dincolo de marginea Europei, iar intern a pus la zid crema intelectualității românești. Două efecte puțin probabil pe placul Regelui. Citește mai departe 

Viitorul fără trecut 9

Din: 3 March 2010

Prezentul nostru nu prea se desfăşoară înspre un viitor clar, motivant, dătător de speranţă şi energie. Ne consumăm în prezentul imediat. Mâine e infinit mai important decât poimâine. Răspoimâine încă nici nu se zăreşte. El e adesea bine descris în agendă, dar nu are sens decât pe măsură ce ni-l apropie lucrurile urgente. Săptămâna viitoare nu va fi cu nimic diferită de săptămâna asta, iar luna viitoare va fi asemenea celei ce-i va urma.

La lansarea celei mai recente cărţi a Ioanei Pârvulescu, “Viaţa începe vineri”, Gabriel Liiceanu a vorbit despre oamenii sfârşitului de secol XIX, în care se petrece acţiunea romanului, despre ce îi deosebea pe ei de oamenii vremurilor noastre. Şi m-a frapat în discursul lui un lucru: felul în care ei îşi construiau prezentul înspre un viitor în care credeau foarte mult. Un viitor care avea sens şi pentru ei, şi pentru comunităţile din care făceau parte. M-a frapat pentru că nu m-am recunoscut şi nici nu am recunoscut într-o astfel de atitudine vreo comunitate din care să simt că fac parte. Citește mai departe 

Nu mai ştiu 15

Din: 13 November 2009

(Articol apărut în numărul din 10 noiembrie al Revistei 22)
Spuneam, de curând, că s-ar putea să rămânem fără cuvinte. Între timp, am căpătat temerea că s-ar putea să rămân şi fără opinii. Un foarte bun prieten, emigrat de curând în Franţa, mi-a spus în preajma plecării: „Nu de România fug, ci de ceea ce începuse să scoată din mine…“. Remarca lui mi-a venit în minte acum câteva zile, când am răspuns întrebărilor unor studenţi economişti la un eveniment organizat de ei pe teme de leadership.

Prima întrebare care m-a pus pe gânduri a fost dacă eu aş recomanda studenţilor să intre în politică. Le-am mărturisit că în mine se luptă două răspunsuri potrivnice. Unul spune că e foarte periculos pentru un student, aflat în perioada formativă, să intre într-o organizaţie de partid, pentru că, ţinând cont de partidele de la noi, sistemul de valori şi comportamente al studentului va fi pervertit iremediabil. N-ar putea decât să îngroaşe rândurile celor împotriva cărora ar intra acum în politică. Citește mai departe 

TED Bucureşti 1

Din: 19 October 2009

În unele zile e foarte frumos în România. Vineri, 16 octombrie, a fost o astfel de zi. Am participat la TEDxBucharest şi am doar cuvinte de laudă pentru grupul de tineri, majoritatea foşti membri AIESEC, care au reuşit un eveniment de nota 10 de la un capăt la altul. Puteţi citi despre ei aici.

Cătălin Ştefănescu a moderat excelent evenimentul, aşa cum era de aşteptat. Toţi am avut de câştigat din experienţele unor oameni deosebiţi. Toate prezentările merită povestite însă am să mă rezum aici doar la două, care m-au impresionat în mod special. Citește mai departe 

Alt aer în eter 4

Din: 3 September 2009

Ieri seară am fost invitatul lui Radu Paraschivescu la emisiunea “După vorbă, după sport” de la Radio France International pentru o discuţie despre brandurile sportive. Îl ştiam şi îl apreciam enorm pe Radu din întâlniri, din articole şi din cărţi. Aseară l-am cunoscut, însă, şi ca un model de interlocuror şi de gazdă.

O rasă pe cale de dispariţie în mass-media de la noi. Documentat, inspirat, cu un plan al discuţiei care însă nu m-a strâns nici o secundă, menţinând parcursul la un nivel înalt şi divers. Am purtat un dialog degajat, dar constant la obiect.

Plecând de acolo, n-am putut să nu mă întreb ce şi cât public mai poate avea azi răbdarea şi plăcerea de a asculta o discuţie de felul ăsta. Fără agitaţii isterice, fără acuze, fără ridicări de ton, fără săgeţi otrăvite, adică o discuţie despre lămurirea subiectului ei, nu despre răfuielile personale ale celor care participă la ea.

Şi mi-am pus apoi întrebarea: oare de ce Radu nu are loc cu harul, talentul şi decenţa lui la un post de radio mai generalist, cu audienţă mai largă? Unde ar putea fi ascultat şi îmbrăţişat ca model de mai multă lume. Unde ar putea convinge mai mulţi oameni să vorbească mai frumos, mai cumpănit, mai “primenit”, cum spunea el în emisiune. Citește mai departe 



↑ Sus