There is always a way to be better.

Cosmin Alexandru [Old] | There is always a way to be better.



Electoratul de dreapta, alegeri grele 6

Din: 12 May 2014

S-au terminat și alegerile europarlamentare din România. Aproape imediat cum au în­ce­put. E clar deja că partidelor le e indiferent câți și ce fel de parlamentari trimit la Bru­xel­les. Pentru cele de pe dreap­ta, cel puțin, miza e p­o­zi­țio­narea pentru negocierile de unificare de după 25 mai. În strania logică a politicii ro­mânești, rostul tuturor sci­ziunilor și atacurilor fratricide din ultimul an e marea îm­păcare. Nu ni se mai cere să votăm pentru ce votăm, ci pentru ce urmează să votăm. Aportul de democrație ori­gi­nală al României în Europa continuă voios.

Iar cel mai voios, pentru încă vreo două săp­tămâni bănuiesc, e președintele Băsescu. Op­țiunea lui, veche, dar mereu reînnoită, pentru Elena Udrea ne-a intrigat din nou pe cei care aș­teptam ceva mai mult de la domnia sa. Și de la finalul domniei sale. Această ieșire din scenă, cu miza pe câștigătorul imposibil, e o încununare nefericită a fantasticelor lupte pe care președintele le-a dus în ultimii zece ani, împotriva oricăror obstacole.

Primul președinte de dreapta postdecembrist a fost răpus de un sistem ti­căloșit, al doilea, de o femeie loială. Noi, votanții de dreap­ta, suntem răpuși sistematic de lipsa președinților noștri de înțelegere a ceea ce ne-am dori să reprezinte în numele nostru. Dar, cum e foarte po­sibil ca președinții să știe mai bine ca mine ce-și doresc vo­tanții de dreapta din Ro­mâ­nia, o să vorbesc doar în nu­mele meu. Citește mai departe 

Domnu’ Moș Crăciun Comments Off on Domnu’ Moș Crăciun

Din: 24 December 2013

Se apropie de sfârșit un an politic greu. Deși lupta a fost politică, principala ei miză a fost influența asupra justiției, nu asupra electoratului. USL și-a făcut un obicei din a da un atac frontal asupra statului de drept cel puțin o dată pe an. Deși scopul lor e să-l slăbească, de fapt îl consolidează. Îndemnul de acum câțiva ani al unui Vântu – dominant, arogant și infalibil: „Întăriți-vă statul, domnilor!“ – a fost luat ad litteram de câțiva domni și doamne, cărora noi și cei de după noi le datorăm mai mult decât credem.

Știu că adesea punctele fierbinți de pe agenda publică sunt educația, să­nă­ta­tea, infrastructura etc. Dar adevărul e că, în lipsa unei justiții independente și puternice, nimic altceva nu poate func­ționa cum trebuie. Totul e viciat de in­terlopi cu gulere albe care sunt imuni la orice consecințe asupra porcăriilor pe care le fac.

Într-o democrație normală, curățirea societății se face din interior. Societatea civilă și mass-media, prin mecanismele lor de informare și presiune, obligă ins­tituțiile politice și administrative să-și corecteze abaterile și derapajele. Cum Ro­mânia a plecat la drum, sub atenta în­drumare a lui Ion Iliescu, ca o de­mo­crație originală, curățenia din interior n-a funcționat până acum. A fost și în­că e nevoie de presiune externă. Deo­cam­dată, ne obligă vecinii să facem cu­rat în casă. Însă 2013 a avut semne bune. Citește mai departe 



↑ Sus