There is always a way to be better.

Cosmin Alexandru [Old] | There is always a way to be better.



Ce știu ei și nu știm noi? 10

Din: 4 April 2012

Am văzut de curând filmul documentar “A small act”, ca parte a festivalului One World Romania. Pe scurt, e vorba de o femeie din Suedia care, timp de mai mulţi ani, a sponsorizat şcolarizarea unui copil dintr-un sat din Kenya cu 15 dolari pe lună. În lipsa acestor bani, copilul nu ar fi putut merge la şcoală. Acest copil, însă, a mers nu doar la şcoală, ci şi la liceu şi apoi la facultate în Kenya. Ulterior, a fost admis la Harvard Law School, iar după absolvire a urmat o carieră de avocat internaţional pentru drepturile omului la diferite instituţii internaţionale. Inspirat de generozitatea binefăcătoarei sale, kenyanul înfiinţează o fundaţie care să sprijine, la rândul ei, copiii săraci, dar meritorii din mediul rural şi dă acestei fundaţii numele femeii din Suedia, Hilde Back, pe care, cu această ocazie, începe să o caute. Întâlnirea dintre ei e începutul unei minunate prietenii şi încununarea unui fel de a te uita la lume şi viaţă.

În cursul intervenţiilor din documentar, Hilde a rostit mai multe fraze care m-au pus pe gânduri, dar doar despre una aş vrea să vorbesc aici. Ea spunea că în Suedia e larg răspândită cultura de a ajuta oameni pe care nu îi cunoşti. În cazul ei particular, un ajutor infim a făcut pentru o persoană pe care n-o cunoştea, din celălalt capăt al lumii, diferenţa între o viaţă trăită în sărăcie şi violenţă şi o viaţă împlinită, capabilă să ofere şi altora şanse pe care altfel nu le-ar putea avea niciodată. Citește mai departe 

Dintr-o privire 16

Din: 22 April 2010

Deşi înţeleg subiectul din ce în ce mai bine, nu contenesc să mă intrige, periodic, dificultăţile pe care le avem să privim în ochi oamenii cărora le vorbim. Ţin cursuri de vorbire în public şi aproape în fiecare grupă de cursanţi, oricât de ridicat ar fi nivelul ierarhic pe care îl ocupă în companiile lor, cel puţin jumătate au dificultăţi majore de a privi în ochii oamenilor cu care vorbesc.

Când îi intreb de ce, mulţi pun reţinerea pe seama emoţiei. Emoţia asta îmbracă însă o frică şi în spatele ei stă ceva de care foarte puţini au avut norocul să scape. Nu e o părere, ci o constatare. Pentru că atunci când îi întreb, nouăzeci la sută răspund afirmativ la întrebarea câtor dintre ei le-a fost adresată, în copilărie, adolescenţă sau chiar mai târziu, fraza: “uită-te la mine, când vorbesc cu tine!”. Pentru câţi deci, privitului în ochi i-a fost asociată, de foarte timpuriu, provocarea unei suferinţe. Şi în mare măsură, lucrurile sunt păstrate la acest nivel. Pentru că la întrebarea câtor dintre ei le-a fost adresată vreodată fraza: “uită-te la mine, ca sa vezi cât te iubesc!” răspunsurile afirmative sunt foarte, foarte rare. Citește mai departe 

Codul de Leadership 2

Din: 22 October 2009

Ultimul număr al revistei Cariere a găzduit câteva interviuri despre un “Cod de Leadership” publicat recent de Dave Ulrich, Norm Smallwood şi Kate Sweetman. Ei au inventariat sute de studii, teorii, instrumente şi interviuri pe teme de leadership şi au esenţializat totul în “Leadership Code. Five rules to lead by.”
Aceste reguli sunt, potrivit revistei Cariere: Citește mai departe 

“Dar mai am încă multe de spus…” 8

Din: 19 August 2009

Marţi dimineaţă am fost la dezbaterea pe proiectul Legii Învăţământului, la Palatul Parlamentului. La masa ascultătorilor: Boc, Anastase, Andronescu şi Miclea. La masa vorbitorilor, toată floarea cea vestită a lumii universitare româneşti: rectori, prorectori, şefi de asociaţii şi de sindicate. Toţi vorbitorii au exprimat multiple opinii divergente. Un singur lucru i-a unit – incapacitatea de a formula un punct de vedere în 3 minute, câte avea fiecare alocate. Teoretic. Pentru că practic, mai toţi vorbeau până când moderatorul, cu chiu cu vai, vorbind peste ei, ca la televizor, reuşea să-i mute de la microfon. Citește mai departe 

Adevăruri despre minciuni 2

Din: 31 July 2009

Nici că puteam nimeri o lectură mai adevărată pe şezlong decât “Minciuni pe canapea”, a lui Irvin D. Yalom. Mi-a făcut foarte bine. E un roman foarte bine scris, cu o tensiune şi mai multe intrigi care m-au prins. Are inteligenţă, umor şi ritm. Citește mai departe 



↑ Sus