There is always a way to be better.

Cosmin Alexandru [Old] | There is always a way to be better.



O prevedere de bun-simț 3

Din: 22 January 2014

Alcătuirea textelor de lege în România a ajuns o activitate la plesneală. Orice grup de in­te­re­se cu reprezentare în guvern sau în parlament poate include într-un text de lege sau de or­do­nanță de urgență orice enor­mitate, fără niciun risc. Ultima redută a ajuns Curtea Constituțională, care capătă o greutate din ce în ce mai mare în actul legislativ. Asta nu e normal, ne plasează în afa­ra Europei.

Dacă toți stăm după Curtea Constituțională pentru fiecare lege importantă, România pier­­de timp, relevanță și cre­di­bi­litate. Dacă nu suntem în stare să ne res­pec­tăm propria lege fundamentală în materii pre­cum Codul Penal, descentralizare sau relații co­merciale, nu prea ne putem numi stat de drept. În plus, verdictele Curții nu produc ni­ciun efect asupra celor care le-au generat, adi­că guvernul și parlamentul.

Dacă o firmă face lucruri pe care un organ com­petent le consideră și le constată oficial ca fiind încălcări ale unei legi, directorul ge­neral nu poate să zică: „a, bine, mulțumesc, data viitoare o să fac mai bine, o să fiu mai atent“. Nu, organul cu pricina instituie sanc­țiuni cărora el, dacă ele rămân în vigoare du­pă epuizarea tuturor căilor de atac, li se su­pune. Punct. Păi, dacă noi, alegătorii, avem par­te de această relație ca­u­ză-efect, de ce n-ar avea și aleșii? Citește mai departe 

Exercițiu de moderație 1

Din: 16 October 2013

În România e azi poate cel mai greu exercițiu. Totul pare condamnat la exces: mizeria, furtul, lipsa de bun simț, gălăgia, nerăbdarea. Și nu în ultimul rând, vorbăria. Care, în ultima vreme și-a cam pierdut busola. Nu se vorbește doar enorm de mult în spațiul public, ci și din ce în ce mai urât. Invectivele au devenit un fel de salut, politicienii nu pot pot intra în dialog decât ca să ridice intensitatea ofenselor.

Acest refelx se răspândește destul de rapid: politicienii se spurcă între ei, ba chiar e un fel de competiție – care îl înjură mai tare și mai des pe celălalt trăiește cu convingerea că acumulează mai multe puncte; în artă se trimit public săgeți otrăvite între “genii” care nu încap pe aceeași planetă, în fotbal “vedetele” se șicanează public ori de câte ori au ocazia etc.

Deși politicienii și chiar unii intelectuali se uită cu rezerve la el, există un domeniu care rezistă cu brio. Citește mai departe 

Privitul în jos 7

Din: 12 September 2012

Criza politică de peste vară a scos la lumină un fenomen îngrijorător: ascensiunea considerabilă în audiențe a Antenei 3. A mai existat un pericol similar acum câțiva ani, odată cu ascensiunea de atunci a OTV. Doar că cele două situații sunt semnificativ diferite.

OTV-ul se adresa, prin personajele de pe ecran și prin publicul țintă pe care îl viza, straturilor de populație cele mai predispuse la a fi mințite și manipulate. Venituri foarte mici, educație puțină, nos­talgii comuniste, perspective de calitate a vieții foarte li­mitate. Din păcate, acesta e un segment destul de im­portant numeric în România, iar conversia vizionării OTV în susținerea PP-DD, partidul mo­deratorului-șef, a mers până spre 10%. Ceea ce, ne place sau nu, e corect. Orice segment de populație are drep­tul la reprezentare politică, așa cum se pricepe el să și-o aleagă.

Cazul succesului Antenei 3 e mult mai com­plex. Pe lângă publicul atras de la OTV, An­tena 3 a atins o coardă sensibilă a mult mai multor români: nevoia de a privi în jos. În vre­muri bune, în care lucrurile merg bine, ma­joritatea oamenilor au aspirații, iar pentru în­deplinirea lor au nevoie să se uite în sus. La oameni care reușesc, la oameni care pot juca rolul de modele de parcurs sau de destinație. Citește mai departe 

Întrebare pentru reclama cutremurătoare 20

Din: 20 June 2012

O să pară că fluier în biserică. Mai ales acelora, cu precădere din mediul ong-ist, care s-au înrolat fără drept de apel în tabăra celor care se împotrivesc proiectului RMGC de exploatare a aurului de la Roșia Montană. O să fie, totuși, o fluierătură mai aparte pentru că nu mă număr în tabăra adversă. Nu susțin proiectul RMCG. Dar aș vrea să susțin ceva.

Așa că am privit reclama cu Maia Morgenstern din terenul neutru. Și m-a impresionat. Foarte mult. Dar după ce impresia s-a sfârșit n-am mai știut ce să fac. De unde și acest articol. În primul rând despre reclamă. Treabă bine făcută, cu impact de nota zece. Maia chiar avea nevoie de așa ceva după episodul Don Cafe. Papaya Advertising nu știu de ce avea nevoie dar sigur a obținut mai mult. A reușit un spot publicitar care va rămâne de referință.

Dar acum despre efectele reclamei. Hai să plecăm de la premisa că toate eforturile și sacrificiile celor implicați dau rezultatele sperate. Să zicem că Maia și Papaya au învins. Chiar mi-aș dori. O indecizie nesfârșită e mult mai proastă decât orice decizie. Deci gata cu RMGC. Canadienii pleacă acasă cu coada-ntre picioare și Naumovici rămâne fără cel mai bănos client. Victorie pe toată linia. Focuri de artificii, confeti, facem poze, bem șampanie și mergem la culcare. A doua zi ne trezim și…? Citește mai departe 

Exerciţiu de civilizaţie 12

Din: 25 August 2010

Aproape la fiecare ieşire în străinatate, aflu de la români stabiliţi în locurile în care ajung câte un exemplu de bună practică în relaţia statului respectiv cu cetăţeanul. Lucruri şi proceduri simple, şi rapide, la mintea cocoşului, îţi vine să zici, când le auzi.

Am ajuns la concluzia că sistemul public românesc (administraţie, sănătate, educaţie etc.) nu e subfinanţat, ci masiv suprafinanţat. El consumă enorm fără să producă aproape nimic din ce i-ar trebui clientului său, cetăţeanul. Ba mai mult, foarte frecvent, el produce şi costuri în plus pentru cetăţeni, aproape la orice interacţiune. Ai zice că e gândit special aşa, la mintea cocoşului hoţ.

În numele şi în spiritul dorinţei de a ieşi cât mai repede din criză, Guvernul României ar putea face un exerciţiu simplu şi inteligent de participare cetăţenească. Sunt convins că foarte mulţi români ar fi foarte bucuroşi să ajute gratuit. Ar fi, la urma urmei, mai ales în interesul lor. Citește mai departe 

Aşa cum ar trebui 17

Din: 11 May 2010

să arate România, am văzut-o descrisă în discursul preşedintelui Băsescu către conducerea PD-L-ului la întâlnirea de ieri. De la alegerea lui Emil Constantinescu încoace nu am mai auzit un discurs politic care să simt că îmi reprezintă interesele în această măsură. Nu am afinităţi politice pentru vreun partid sau personale pentru vreun politician. Am însă afinităţi pentru un tip de Românie exact aşa cum o descrie Traian Băsescu aici. Îmi doresc un stat care să încurajeze întâi munca, nu pomana, performanţa, nu pilele, responsabilitatea, nu bătaia de joc şi preocuparea pentru viitor, nu doar pentru prezent.

Traian Băsescu nu e întruchiparea acestor idealuri. Din discursul lui de ieri, pare însă cel mai aproape de ele. Iar faptul că, din postura de şef al statului, are curajul şi demnitatea să le impună partidului de guvernământ, mi se pare un pas crucial înainte.

Dacă PD-L-ul ar reuşi în acest mandat măcar jumătate dintre cerinţele preşedintelui, ar fi un moment istoric cel puţin la fel de important ca revoluţia din 1989. Atunci s-a schimbat forma de guvernare. Acum s-ar schimba felul de guvernare. Iar asta ar putea să facă din România, în următorii 20 de ani, un loc în care să merite să trăieşti. Citește mai departe 

Pararomânia 21

Din: 20 January 2010

(Articol apărut în numărul din 19 ianuarie al Revistei 22)
Nimeni nu poate spune că viaţa politică românească e lipsită de culoare. Dar, deşi până acum între portocaliu, verde, galben şi roşu predominau tonuri de maro, iată că, de câteva săptămâni, politica românească s-a îmbogăţit şi cu violet – culoarea acestui sezon vestimentar.

Prezente în iarna asta pe rafturile magazinelor din toată lumea, hainele violet sunt şic. Purtate de politicienii români, ele devin kitsch. Pentru că bunul gust al designerilor internaţionali păleşte în faţa ezotericilor autohtoni de prost gust, cărora le arde de elucubraţii paranormale. În ton cu moda, tricolorul României e cusut, zilele astea, cu aţă violetă. Politicieni importanţi au revelaţii paracromatice.

Pe de o parte, e firesc, pentru că lucrurile normale nu prea au trecere în politica româ nească. Pare că nici oamenii normali nu trec prea uşor printr-ale politicii româneşti. Aşa că rămânem cu oameni, opinii şi subiecte deoparte de normal. Citește mai departe 

Sacul fără fund al statului fără cap 8

Din: 18 September 2009

(articol apărut în numărul din 15 septembrie al Revistei 22)

“Fără obligaţii şi valori morale împărtăşite şi adânc înrădăcinate, nici legea, nici guvernarea democratică şi nici măcar economia de piaţă nu vor funcţiona corespunzător.“ (Vaclav Havel)

Pe măsură ce ne apropiem de asumarea răspunderii pe un pachet de legi esenţiale pentru viitorul ţării, ies la suprafaţă, din ce în ce mai virulent, resorturile fundamentale ale acţiunilor principalilor actori din spaţiul public. În România, ele sunt două: bani de la ceilalţi şi puterea asupra celorlalţi.

Ce se vede în spaţiul public e o reflectare în vitrină a ceea ce se întâmplă în spaţiul privat. Citește mai departe 

Acreditarea discreditării 3

Din: 23 July 2009

(Articol apărut în numărul din 21 iulie al Revistei 22)
An de an autorităţile româneşti acreditează instituţii de învăţământ superior, publice şi private, care discreditează noţiunile de educaţie modernă, de rezultate relevante şi de prestigiu academic. România are peste 110 universităţi, nici una între primele 500 din lume. Ele au produs anul trecut peste 200.000 de absolvenţi, probabil nici unul pe deplin convins că ce a învăţat în facultate îi va folosi realmente la ceva. Citește mai departe 



↑ Sus