There is always a way to be better.

Cosmin Alexandru [Old] | There is always a way to be better.



În căutare de valori 1

Din: 27 May 2014

„Valoarea cea mai importantă nu este pia­ța liberă, ci este o societate deschisă, transparentă și liberă, unde corupția e considerată un dușman, guvernul e răs­punzător și cinstit, iar oa­menii pot reuși, indiferent de poziție, și sunt tratați cu demnitate.“

Dacă citim cu atenție fraza de mai sus, rostită de vice­președintele american Joe Biden în discursul de la Co­troceni, constatăm lesne că, la 25 de ani de la re­vo­luție, România arată exact pe dos. Singurul lucru care ne-a mânat cu adevărat, care ne-a dictat constant evo­luția a fost dorința de a avea o piață li­beră. De a putea cumpăra și vinde orice. Asta ni s-a părut esența și totodată ex­presia supremă a capitalismului.

Biden zice explicit că nu e așa. El vorbește în primul rând de transparență, răs­pun­dere și echitate. Toate, în mare suferință în România, dacă te uiți dinspre Vest, dar în armonie, dacă te uiți de aici. Pentru că PSD, partidul care de 25 de ani obține cel mai mare procent de voturi la fiecare alegeri, a promovat sistematic exact con­trariul: lipsa de transparență, lipsa de răs­pundere în fața legii și a cetățenilor și o totală inechitate în felul în care oamenii au putut reuși sub guvernările lui. Citește mai departe 

Cum se desface? 1

Din: 1 April 2014

Am văzut de curând, în cadrul festivalului One World România, un documentar foarte provocator – Cum se face, realizat de regizorul polonez Marcel Łoziński între 2002 și 2006. Pelicula putea foarte bine să fie filmată oricând în România ultimilor 25 de ani.

Totul a plecat de la un interviu dat de Piotr Tymochowicz, un cunoscut consultant de me­dia și PR pentru politicieni de vârf din Polonia, în care acesta pretindea că nu e nicio d­i­fe­rență între a crea brand de politician și a promova o mar­că de proteze dentare. Așa a apărut ideea de a recruta o mână de tineri polonezi obiș­nuiți pentru a-i transforma, în urma unor traininguri și exer­ciții riguroase, în poli­ti­cieni de succes. Echipa de filmare a fost alături de acest demers, în punctele sale mai importante, pe parcursul a pa­tru ani.

Cum e de bănuit, pe ecran se întâmplă lucruri care te lasă cu gura căscată. Sentimentul de perplexitate e accentuat și de faptul că în fa­ța ochilor tăi nu se derulează un film artistic, o ficțiune, ci un documentar, cu oameni reali care nu joacă pe nimeni, ci încearcă să câș­tige un rol de influență în spațiul politic, aju­tați de profesioniști de top. Citește mai departe 

PMP, o mișcare greșită 6

Din: 18 February 2014

Evenimentele recente din Partidul Mişcarea Populară readuc la lumină chestiunea implicării politice a intelectualilor.
Partidul Mişcarea Populară a atras între fon­datori și membri de început o mână de in­telectuali respectabili, animați de bune in­tenții. Odată cu apariția Elenei Udrea în pei­saj, însă, eterna luptă fra­tricidă din po­li­ti­ca ro­mânească între creier și for­­ță, între obrazul subțire și buzunarul gros a iz­buc­nit și în PMP.

Toate declarațiile nobile din perioada de recrutări de membri noi au căzut la da­torie, răpuse scurt de coop­tarea deputatului traseist Ma­rin Anton în partid. Un fost director RAFO, cu o modestă ave­re de numai 10 milioane de euro. Asta du­pă ce, din PDL, tocmai ce veniseră doi par­lamentari care votaseră alături de USL în „marțea neagră“ din decembrie.

Așadar, PMP începe să devină, și el, o broas­că prea greu de digerat în fiecare di­mineață de oameni care au de la ei pre­tenția că-și trăiesc viața conform unor principii și valori. Tindem să-i numim intelectuali, dar, du­pă mine, asta e o caracteristică a oricărui om integru și nu depinde de numărul de facultăți absolvite sau de cel al cărților citite. Sunt doar oameni care se uită onest în oglindă dimineața și nu vor să le fie ru­șine de ce văd. Pare simplu, dar în politică e complicat. Citește mai departe 

Dreapta judecată Comments Off on Dreapta judecată

Din: 26 November 2013

De ceva vreme, trăiesc niște momente apar­te. Fetița mea de zece luni, Selona, e foarte sociabilă și comunicativă. Deși nu vorbește. Sau, mă rog, nu vorbește cum vorbesc adul­ții. Dar zice lucruri pe limba ei. Are exclamații, mirări, chi­ote de bucurie. Și e foarte dar­nică cu ele.

Când mergem la plimbare sau la cumpărături prin mall, înaintăm destul de greu pen­tru că ea zâmbește oamenilor din cărucior. Și nu puțini se opresc și exclamă: „Uite, mi-a zâmbit!“. Apoi se apleacă și încearcă să se mai bucure în continuare de zâmbetele și căldura copilului.

Cel mai seduse sunt vânzătoarele din ma­gazine. Pentru că acolo zăbovim un pic, se strâng ciorchine și concurează pentru ges­tu­rile Selonei. „Ai văzut, fată, cum mi-a zâmbit, vai ce dulce e! Uite, și mie mi-a zâmbit ! Și mie!“ Și tot așa.

Cele mai neverosimile victime sunt, însă, bo­dyguarzii din magazine. Când ne apropiem de intrare sunt sobri, țepeni, adeseori încruntați. Au o treabă, sunt vigilenți. Cam pe la doi metri, așa, nu trebuie să mă uit la fetiță că văd trans­formarea pe fața lor. În două se­cun­de le în­flo­rește un zâmbet, un pic hazliu din lipsă de exer­cițiu, și devin instantaneu niște tăn­tițe jo­viale și jucăușe. Se pitesc pe după că­­rucior, după standuri, au ener­­gie, entuziasm și ima­gi­nație. Aș da orice să-i pot fil­ma. Citește mai departe 

Ceva e putred 1

Din: 29 October 2013

E greu să observi nivelul la care a ajuns prestația reprezentanților noștri în spațiul public și să nu te întrebi cum s-ar putea îndrepta lucrurile. În căutarea răspunsului ar merita reflectat la o altă întrebare: cum se face că, dintre toate elitele de la noi, cea politică se află în cea mai jalnică stare, comparativ cu nivelul european, cel puțin?

În sport, avem o elită de campioni care ri­va­li­zează de la egal la egal cu cei mai buni: gim­nastică, scrimă, canotaj etc. În educația de vârf, elevi români se întorc foarte rar de la o olimpiadă internațională fără premii consistente. În artă, ro­mânii încep să conteze în cinematografie și literatură. În business, avem an­tre­pre­nori și manageri care cons­truiesc sau conduc companii de succes în România și în afara ei.

Oriunde e nevoie de muncă, pricepere și dedicare per­so­nală, românii pot concura de la egal la egal cu omologii lor din societățile semnificativ mai dezvoltate. Unde e nevoie ca cei mai buni să fie aleși, sistemul de valori se răstoarnă. Noțiunile de bun, performant, va­loros capătă conotații care nu mai au nicio legătură cu ce am învățat noi despre ele. Citește mai departe 

Reprezentarea inversă 5

Din: 5 March 2013

Acum că orientarea antioccidentală a USL a devenit politica oficială de stat a României, o întrebare devine legitimă: cât de reprezentativă e această orientare pentru populația României?

De la bun început, integrarea europeană a Ro­mâniei a fost o ecuație simplistă pentru foar­te mulți votați și votanți. A primat ideea că ac­cesul în UE va însemna preponderent li­bertatea de a călători și de a cheltui multe miliarde de eu­ro din bugetul comunitar. Faptul că europenii ne cer din ce în ce mai insistent să călătorim respectând cu­tu­mele și legile țărilor de des­tinație sau să cheltuim fon­durile europene pentru inte­rese publice, nu private, pare a veni ca o surpriză extrem de neplăcută.

Sub conducerea PDL, ambele subiecte au avut parte de un răspuns anemic la nivel oficial și clientelar la nivel practic. Pentru oligarhia de sorginte nomenclaturistă care conduce azi atât PSD, cât și PNL, aceste pretenții occi­dentale sunt de-a dreptul inacceptabile. Ele re­prezintă un veritabil „amestec în treburili interne“. Iar acest lucru nu pare să deranjeze majoritatea populației României. Citește mai departe 

La stânga Regelui 3

Din: 16 November 2012

Poză de grup: 25 octombrie 2012, la Palatul Elisabeta, la aceeași masă, Regele Mihai, Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Dan Voiculescu. Oameni care nu s-au înghițit ani întregi, înghit acum unul lângă altul, sub privirea îngăduitoare a Regelui. Agonie sau extaz? Pe net părerile sunt împărțite. Unii văd în imagine expresia supremă a eleganței regale de a-și aduce alături foștii adversari, alții o impardonabilă lipsă de criterii.


Eu sunt un mare admirator al primei perspective. Dar mă împiedic de relevanța celei de-a doua. Așadar care e ordinea criteriilor după care să judecăm fotografia istorică? Ce îi unește și legitimează pe cei trei invitați din persepectiva regală? Funcțiile, banii, puterea, idealurile, istoria recentă? Cel mai tare îi unește ura față de Băsescu. Care e atât de copleșitoare încât i-a făcut pe toți să treacă peste urile personale care, la un moment dat, erau și ele copleșitoare. Oamenii ăștia trei s-au disprețuit atât de profund încât au încercat să se elimine reciproc din viața politică și din spațiul public. S-au considerat unii pe alții cel mai mare rău al României. Acum sunt tovarăși în aceeași alianță politico-mediatică care extern ne-a împins aproape dincolo de marginea Europei, iar intern a pus la zid crema intelectualității românești. Două efecte puțin probabil pe placul Regelui. Citește mai departe 

Ca să nu mai greșim 8

Din: 20 April 2011

Ne apropiem de începerea discuţiilor concrete despre o nouă Constituţie. Deşi pare un subiect îndepărtat de viaţa cotidiană, puţine sunt lucrurile care ar putea avea o influenţă mai mare asupra fiecăruia dintre noi. Trăim într-un stat guvernat de confuzie, ambiguitate şi contradicţii. Mare parte dintre disfuncţionalităţile de care instituţiile noastre se împiedică zi de zi, şi noi odată cu ele, îşi au rădăcinile în Constituţia din 1991, revizuită în 2003.

Din perspectiva funcţionării operaţionale a statului, lucrul cel mai stringent pare a fi o mai bună definire a rolurilor puterilor în stat. Titlul III, cel care se referă la Autorităţile Publice, este sursa celor mai dăunătoare conflicte din istoria noastră postdecembristă. Din cele câteva capitole ale acestui titlu au plecat obişnuinţa guvernării prin ordonanţe sau asumări, dubla legiferare în Camerele parlamentului, suprapunerea de (in)competenţe între preşedinţie, parlament şi guvern şi, în ultimă instanţă, abuzul recursului la Curtea Constituţională pentru orice lege adoptată cu care partidele din opoziţie nu au fost de acord. Citește mai departe 

Educaţia prin valori 21

Din: 19 January 2011

Anul a început cu o reformă – a educaţiei –, care ar fi fost ideală acum vreo 15 ani. E binevenită şi acum, dar, venind mai târziu, întâmpină dificultăţi mai mari. Nu doar sistemul e pus în faţa reformei, ci şi felul în care ne uităm la el.

Noua Lege a învăţământului prevede un rol mai important al părinţilor în consiliile de administraţie ale şcolilor şi liceelor. Deşi sunt părinte de copii la şcoală şi în curând la liceu, cumva, vestea asta nu m-a făcut să sar în sus de bucurie. Pe lângă propria experienţă, nu puţini sunt oamenii care îmi povestesc terifiaţi că, la şedinţele cu părinţii, tocmai părinţii insistă ca odraslele lor să primească cât mai multe teme şi să fie înscrişi la cât mai multe activităţi extraşcolare. Acumularea de informaţie şi activităţi e în continuare tot ceea ce mulţi părinţi înţeleg printr-o bună educaţie.

Am fost de curând, în Bucureşti, la un târg al liceelor străine de top din Europa şi SUA. Am intrat în vorbă cu organizatorii şi am auzit ceva ce nu am auzit niciodată în România. Pentru ei era important ce anume carieră îşi doresc copiii mei, dar mai important era ce fel de oameni îmi doresc eu ca ei să devină. Cunoştinţe de vârf pot dobândi în multe locuri, la preţuri comparabile. Dar fiecare liceu de top îşi formează elevii într-un anume fel, îi încurajează şi îi educă să îmbrăţişeze anumite valori, şi nu altele. Citește mai departe 

Româniile noastre 11

Din: 10 November 2010

Copil fiind, am învăţat la şcoală că ar trebui să-mi iubesc ţara pentru holdele ei aurii, pentru cerul albastru şi pentru sângele vărsat de înaintaşii noştri. N-am fost niciodată prea convins. La holde şi la cer n-am vibrat în mod particular, iar sacrificiul înaintaşilor mi-a câştigat respectul mai degrabă pentru ei decât pentru ţară. Am înţeles că, din dragoste, pe timp de război, ar trebui să o apăr ca să nu o ia alţii. Dar n-am înţeles niciodată cum să fac pe timp de pace. Cum să o apăr de ai noştri?

Pentru că dragostea mea e pusă la încercare nu de pericolul unor ipotetici invadatori externi, ci de certitudinea ocupanţilor interni, fraţii mei, cum ar veni. Dacă ei o vor mai iubi la fel de intens câţiva ani, n-o să mai vrea nimeni să o cucerească vreodată. E şi ăsta un fel inedit de a o apăra, dar cu rezultat incert – un fel de victorie à la Pirus.

Ori de câte ori am încercat să iubesc o Românie mare, am sfârşit prin a iubi multe Românii mici. Româniile oamenilor pe care îi cunosc şi ale celor despre care aflu că îşi tratează ţara cu respect. Ce îmi lipseşte însă sunt dovezile că şi România, la rândul ei, îi tratează pe oamenii aceştia cu respect. Prin asta nu înţeleg că ar trebui să le dea ceva înapoi, dar ar trebui, măcar, să nu le ia. Nu mă aştept să le ofere avantaje sau privilegii, dar mi-aş dori să nu le ia şansa unui viitor. Citește mai departe 



↑ Sus